Este ilegal sau nu sa mergem cu copiii la proteste?

 

 

Este ilegal sau nu sa mergem cu copiii la proteste?

Părinții își pot aduce copiii la proteste, atâta timp cât manifestațiile publice sunt pașnice și se desfășoară în condițiile legii. Aceasta este concluzia la care putem ajunge pe fondul prevederilor legale din legislația ce privește adunările publice și din cea cu privire la drepturile copilului, în contextul în care, în ultimele zile, au fost înregistrare la autoritățile de protecția copilului câteva zeci de reclamații cu privire la participarea celor mici la protestele din Piața Victoriei și nu numai.

Din perspectiva legii, copiii au voie să participe la proteste. În primul rând, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, unul dintre principalele acte normative care ar fi putut să prevadă vreo interdicție pentru copiii sub o anumită vârstă, nu prevede nimic în acest sens. Apoi, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu se referă la participarea în sine a copiilor la adunările publice.

Ceea ce prevede însă această lege este că „copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice”. Pentru asta, părintele sau altă persoană responsabilă ar putea primi o amendă între 5.000 și 10.000 de lei.

În contextul acestei prevederi legale, potrivit mediafax.ro, la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului (ANPC) s-au înregistrat în ultimele zile zeci de reclamanții – cele mai multe anonime – cu privire la prezenţa copiilor la protestele din Piaţa Victoriei și nu numai. Potrivit sursei citate însă, ANPC nu are calitatea de a deschide vreo investigație, singurele în măsură fiind organele de poliție.

Totuși, ca să susții că un copil este folosit de către responsabilul său pentru ca acesta din urmă să obțină niște avantaje pentru sine sau pentru a îndupleca autoritățile publice, trebuie să demonstrezi, înainte de orice, că aceasta a fost intenția părintelui („în scopul de a obține”). În ce măsură poate fi considerat că un copil sau 100 au înduplecat o autoritate să ia o poziție, atunci când vorbim despre o manifestație publică la care s-au strâns câteva mii, zecii de mii sau sute de mii de persoane? Ar fi dificil de demonstrat.

De asemenea, nu trebuie să uităm că până și copiii au dreptul la exprimare, recunoscut și de Constituție și de Legea nr. 272/2004, precum și de acte normative internaționale: cel mai bun exemplu este Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, care le recunoaște celor mici nu doar libertatea de exprimare, ci și de libertatea de participa la întruniri pașnice, care nu încalcă drepturile altora. „Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau ordinii publice ori pentru a proteja sănătatea publică sau bunele moravuri ori pentru a proteja drepturile şi libertăţile altora”, se prevede în Convenție.

Ceea ce interzice Convenția este participarea forțată a copiilor la astfel de manifestații. Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) atrage în nenumărate rânduri atenția că cei mici nu pot fi folosiți în scopuri politice, că nu pot fi forțați să ia parte la protestele violente și la acțiunile politice conduse de anumite entități dintr-un stat. Desigur, aceste atenționări din partea UNICEF sunt făcute pe fondul violențelor din anumite state, precum Bangladesh ori Egipt, din ultimii ani.

Firește că nu putem vorbi despre puterea de a înțelege anumite chestiuni de natură politică, juridică, economică ș.a.m.d. a unui preșcolar, pentru că ar fi absurd. Dar părinții sunt datori să le explice copiilor ceea ce se întâmplă, într-un mod corespunzător cu vârsta și cu puterea lor de a înțelege lucrurile respective.

Așadar, prezența în sine a unui copil la o manifestație de stradă pașnică, prin care se încearcă transmiterea unui mesaj sau se manifestă o opoziție, nu este interzisă în sine prin prevederile noastre legale. Atâta timp cât protestul este legal, non-violent și se desfășoară cu respectarea Legii nr. 60/1991, atunci prezenței copiilor la un astfel de protest nu i se opune practic nicio interdicție legală nici la nivel național, nici la nivel internațional. Cu alte cuvinte, singura chestiune care ar putea ridica probleme și cu privire la prezența copiilor (și a oricui altcuiva) la un protest este tocmai legalitatea în care se desfășoară acesta.

Un comentariu la „Este ilegal sau nu sa mergem cu copiii la proteste?”

  1. Ati mentionat de doua ori ca este ok participarea copiilor la proteste, atata timp cat manifestatiile sunt legale. Cat de legale au fost protestele, atata timp cat n-au avut autorizatie?

Lasă un comentariu