Ora estimata: 12:00
Complet: C9-APEL
Tip solutie: Alte soluţii
Solutia pe scurt: Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă BCR SA, ca nefondat. Admite apelul declarat de apelanta reclamantă Iftimie Marinela. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Iftimie Marinela în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA. Constată ca fiind abuzive şi pe cale de consecinţă nule absolut, clauza înscrisă la art.5 din Contractul de credit nr. 489/27.10.2006 în ceea ce priveşte: „După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 pp.”. Obligă pârâta să achite reclamantei sumele încasate în baza clauzei constatate ca fiind abuzivă, precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data încasării fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Cu majoritate, în complet de divergenţă constituit pentru soluţionarea motivului de apel privind clauza prevăzută de art. 8 lit. b) din contractul de credit nr. 489/27.10.2006, menţine dispoziţia primei instanţe de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută de art.8 lit.b) din Contractul de credit nr. 489/27.10.2006 şi restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare. Cu opinia separată a doamnei judecător Prilogan Claudia Florina în sensul că constată ca fiind abuzivă şi pe cale de consecinţă nulă absolut, clauza înscrisă la art.8 lit. b) din contractul de credit nr. 489/27.10.2006, în ceea ce priveşte încasarea comisionului de administrare de 4,90 euro lunar, reprezentând un procent de 0,02 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct.1 şi obligă pârâta să achite reclamantei sumele încasate cu titlu de comision lunar de administrare a creditului, în baza clauzei constatate ca fiind abuzive, precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data încasării fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la celelalte capete de cerere. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2016.
Document: Hotarâre 3803/2016 08.11.2016 |