anexa

Hotărâre de Guvern de atestare a domeniului public al unui judeţ. Acţiune în anulare. Tardivitate.

de

Prin acţiunea înregistrată la 8 mai 2007, reclamanţii BM, NŞ ş.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul local al municipiului Alba Iulia să se dispună anularea poziţiei nr.749 din anexa 12 a H.G. nr.974/2002 emisă de Guvernul României, anularea poziţiei nr.749 din anexa 2 a HCL nr.267/5.11.1999 modificată prin HCL nr.165/22.06.2002 emise de Consiliul local al municipiului Alba Iulia, suspendarea executării acestor acte până la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată, arătând că în mod nelegal, pârâţii au inclus în domeniul public al municipiului drumul amenajat de reclamanţi pe terenul proprietatea lor.

Pârâţii au invocat excepţia tardivităţii acţiunii.

Curtea de Apel alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.68 din 13 iulie 2007, a admis excepţia tardivităţii, a respins ca tardiv formulată acţiunea, a respins cererea de suspendare a executării actelor atacate.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că anexa cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Alba Iulia a fost publicată în M. Of. nr.701 Bis din 25 septembrie 2002 şi, în plus, a fost adusă expres la cunoştinţa reclamanţilor prin adresa nr.5356/19 martie 2004, iar acţiunea a fost introdusă la 8 mai 2007, deci tardiv faţă de prevederile art.ll alin. (2) din Legea nr.554/2004.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, solicitând în principal casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în temeiul art.315 alin. (5) C. proc. civ. cu motivarea că actul administrativ atacat are caracter normativ şi drept urmare poate fi atacat oricând, acţiunea fiind imprescriptibilă conform art.ll alin. (4) din Legea nr.554/2004.

Prin urmare, sesizarea instanţei de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea parţială a hotărârii de Guvern nu este condiţionată de respectarea termenelor prevăzute de art.ll alin. (2) din legea contenciosului administrativ.

Curtea a constatat următoarele:

Recurentii-reclamanti au sesizat instanţa de fond cu acţiunea având ca obiect anularea parţială a H.G. nr.974/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Alba, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Alba, poziţia 749 din anexa 2 la hotărâre referitoare la domeniul public al municipiului Alba lulia, Anexa 2 cuprinzând inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Alba Iulia a fost publicată în M.Of. nr.701 bis din 25 septembrie 2002 şi de asemenea cu ocazia judecării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 7/176/2003 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanţilor li s-a adus la cunoştinţă de Primăria municipiului Alba Iulia cu adresa nr.5356/19.03.2004 că strada I din Alba Iulia face parte din domeniul public şi figurează la poziţia 749 din H.G. nr. 974/2002.

În mod corect prima instanţă a reţinut că în raport de data publicării hotărârii de Guvern atacată, de data aducerii acesteia la cunoştinţă reclamanţilor respectiv la 10.03.2004, introducerea acţiunii la data de 08 mai 2007 s-a făcut cu depăşirea termenului de decădere prevăzut de art.ll alin. (5) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Nu poate fi reţinută critica, de altfel nemotivată, a recurenţilor, că actul atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ.

Actul administrativ atacat are caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual, întrucât atesta bunurile care fac parte din domeniul public al judeţului Alba, respectiv se adresează anumitor persoane juridice din acest judeţ şi priveşte bunurile individualizate în anexe.

Constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor imperative ale art.ll din legea contenciosului administrativ atât în privinţa termenului de formulare a acţiunii cât şi a naturii actului administrativ atacat, recursul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat.

Ordin nr. 1537/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008

de

Agentia Nationala de Administrare Fiscala

In temeiul art. 3 coroborat cu art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:

Art. 1
Se aproba Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA – DECIZIA COMISIEI DE PROCEDURI FISCALE Nr. 1/2008

1. In sensul art. 1221 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile ulterioare:
– incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare si a insolventei, dupa caz, nu se mai datoreaza si nu se mai calculeaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele inscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.
2. In sensul art. 111 alin. (7) si (8) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:
– in cazul contribuabililor prevazuti la art. 1071 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, declararea si plata impozitelor si a contributiilor aferente veniturilor din salarii se fac lunar, incepand cu luna urmatoare trimestrului in care au devenit platitori de impozit pe profit.

Funcţionar public. Calitate în raport cu Legea nr.188/1999

de

Reclamanta S.I. a chemat în judecată pe pârâţii Banca Naţională a României şi pe guvernatorul acesteia pentru a se dispune anularea Ordinului nr.636/2000 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza  art.130 lit. a din Codul muncii.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost eliberată din funcţia de şef birou la Direcţia Decontări Bancare prin pretinsa  reorganizare a activităţii de plăţi şi decontări bancare ca urmare a unor represalii asupra personalului din această direcţie care s-au opus la executarea unor dispoziţii ilegale.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.139/2001, a admis acţiunea şi a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia de şef birou la  serviciul viramente din cadrul Oficiului Central de  Plăţi şi Decontări Bancare.

Instanţa de fond a reţinut  calitatea de funcţionar public a reclamantei, faptul că nu a avut loc o reorganizare efectivă şi că nu i s-a oferit un loc de muncă corespunzător.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Banca Naţională a României.

In motivarea recursului, recurenta – pârâtă a susţinut  în principal că instanţa competentă în soluţionarea cauzei nu este Curtea de Apel Bucureşti ci Tribunalul Bucureşti, dată fiind natura litigiului, respectiv litigiu  de muncă.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici „funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia  publică  în  temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale. Funcţiile publice  sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completată prin Hotărârea Guvernului”.

In Legea nr.188/1999 nu există nici o menţiune cu privire la Banca Naţională a României, iar potrivit dispoziţiilor art.35 alin.3 din Legea nr.101/1998 privind  Statutul BNR, salariaţii  băncii sunt angajaţi în baza unui  contract individual de muncă, în timp ce funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de autoritate, respectiv ordin sau dispoziţie de numire în funcţia publică.

De altfel, Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, are personalitate juridică, iar statutul său este  aprobat printr-o lege specială – Legea nr.101/1998. La elaborarea  Statutului Băncii Naţionale a României   s-a    avut    în   vedere  independenţa  instituţională  şi financiară

băncii centrale în raport cu celelalte instituţii ale statului, aceasta  independenţă fiind o cerinţă obligatorie prevăzută de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi prin dispoziţiile  Tratatului de la Maastricht vizând politica economică şi monetară.

Rezultă aşadar că  Banca Naţională a României  nu este prevăzută în anexa la Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar salariaţii săi nu sunt funcţionari publici, nefiind numiţi în funcţia publică în conformitate cu prevederile Statutului funcţionarilor publici.

Aşa fiind, cauza dedusă  judecăţii este un litigiu de muncă , în legătură cu  încetarea contractului  individual de muncă, astfel cum este definit în prevederile art.67 lit.a din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

In consecinţă, recursul a fost admis, sentinţa  casată şi cauza  trimisă spre soluţionare instanţei competente material conform dispoziţiilor art.2 lit.b1  Cod procedură civilă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!