Avocatul general al Curții de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) consideră Uber ca fiind un serviciu de transport ce poate fi obligat de autoritățile locale să obțină autorizațiile și licențele solicitate și celorlalți transportatori autorizați, cazul taximetriștilor. În contextul în care concluziile avocatului general al CJUE au șanse mari să se regăsească într-o decizie finală a instituției europene, vă prezentăm azi care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze o companie pentru a se autoriza ca transportator în România, în conformitate cu cadrul legal autohton.
Ca urmare a unui litigiu dintre o asociație profesională a taximetriștilor din Barcelona și Uber, acea platformă tehnologică ce permite utilizatorilor să stabilească și să programeze servicii de transport, CJUE a publicat recent concluziile avocatului general al instituției, de care va ține cont, foarte probabil, în formularea deciziei finale. Potrivit acestui document, avocatul general al CJUE consideră Uber ca fiind un serviciu de transport ce ar putea fi obligat de autorități să dispună de anumite licențe și autorizații, astfel încât să funcționeze în conformitate cu dispozițiile Uniunii Europene.
„(…) Uber nu este un simplu intermediar între conducătorii auto care sunt gata să ofere ocazional un serviciu de transport și pasageri care sunt în căutarea unui asemenea serviciu. Dimpotrivă, Uber este un adevărat organizator și operator de servicii de transport urban în orașele în care este prezent. Deși este adevărat, astfel cum afirmă Uber în observațiile sale în prezenta cauză, că conceptul său este inovator, această inovație ține însă de domeniul transportului urban„, scrie în documentul publicat de CJUE. Mai multe detalii despre aprecierile avocatului general al Curții, aici.
În ceea ce privește transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere la noi în țară, acesta se execută numai de către transportatori autorizaţi, așa cum reiese din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere. Pentru aceasta, este nevoie de obținerea autorizaţiilor taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau copiilor conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, pentru fiecare autovehicul utilizat. În caz contrar, transportul public de persoane contra cost este interzis, stabilește articolul 7 din actul normativ citat.
Prin urmare, dacă s-ar ajunge în situația în care compania Uber să fie obligată să se autorizeze conform cerințelor legilor naționale, aceasta va trebui să îndeplinească o serie de condiții și să urmeze anumiți pași.
La noi în țară, autorizația de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare pedurată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare cinci ani de către aceasta, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii. Pentru obținerea acesteia, este necesară depunerea unei documentaţii din carenu trebuie să lipsească următoarele:
- cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport;
- copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;
- dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională;
- dovada îndeplinirii capacității financiare, adică posibilitatea de a asigura spaţiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor folosite pentru transport;
- dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate.
În ceea ce privește această din urmă condiție, cadrul legislativ face referire la faptul că din certificatele de cazier judiciar ale șoferilor de taxi și, după caz, ale managerilor de transport, trebuie să lipsească anumite infracțiuni, ca de exemplu:
- infracțiuni contra siguranţei pe drumurile publice;
- infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri;
- infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale;
- infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
- infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;
- infracţiuni contra patrimoniului.
Autorizaţia de transport, eliberată transportatorului de către autoritatea de autorizare, este unică, netransmisibilă şi conferă transportatorului autorizat dreptul de a participa la procedura de atribuire în gestiune de către autoritatea respectivă a executării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere.
Atenție! Persoanele fizice sau juridice care efectuează, în mod repetat, transport public contra cost de persoane fără să dețină, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conforma valabilă, pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
Obligațiile transportatorilor autorizați
Potrivit normelor în vigoare, autorizaţia taxi sau orice copie conformă a autorizaţiei de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare, dacă a fost atribuită în cadrul procedurii de atribuire a gestiunii serviciului, stabilită în condiţiile prezentei legi, după depunerea următoarelor documente în copie:
- autorizaţia de transport;
- certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;
- certificatul de agreare emis de Regia Autonomă «Registrul Auto Român» (RAR), numai pentru autovehiculul utilizat în transportul în regim de taxi;
- declaraţia pe propria răspundere privind criteriile de departajare pe care autovehiculul respectiv le îndeplinește;
- declaraţia pe propria răspundere privind modul în care este asigurată dispecerizarea şi la ce dispecerat taxi este arondat transportatorul autorizat, în cazul transportului de persoane în regim de taxi.
Odată obținută autorizația taxi sau copia conformă a autorizației de transport, aceasta trebuie să se regăsească, obligatoriu, la bordul vehiculului, fiind valabilă numai în prezenţa ecusoanelor şi a următoarelor documente, după caz:
- certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecţia tehnică periodică valabilă;
- copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanţele sale;
- asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora şi a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;
- asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;
- certificatul de atestare a pregătirii profesionale a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane;
- copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de taxat;
- copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie să fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu staţie radio emisie-recepţie şi este arondat unui dispecerat taxi;
- alte documente stabilite prin prezenta lege.
În cazul în care transportatorul autorizat nu poate face dovada existenţei sau valabilităţii ecusoanelor ori a unuia dintre documentele respective, în maximum 30 de zile, autorizaţia taxi sau copia conformă respectivă se retrage, odată cu ecusoanele.