Cecuri inainte de 1989 cu castiguri in autoturisme – Despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. în vederea achiziţionării de autoturisme – modificări (Legea nr. 19/2016)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 31 alin. (1) dispune: „În vederea despăgubirii persoanelor fizice prevăzute la art. 13 Ministerul Finanțelor Publice procedează, la solicitarea B.R.D. Groupe Societe Generale – S.A., la emisiuni de titluri de stat în limita unui plafon de 5.000.000 lei. Titlurile de stat sunt nenegociabile și nepurtătoare de dobândă”.

Cecuri inainte de 1989 cu castiguri in autoturisme
Cecuri inainte de 1989 cu castiguri in autoturisme

a art. 31, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) și (12).

Potrivit noii reglementări, art. 31 alin. (11) dispune: „Pentru emisiunile de titluri de stat care se efectuează în limita plafonului prevăzut la alin. (1), datele de emisiune și scadență se menționează în prospectele de emisiune ale titlurilor de stat”.

De asemenea, art. 31 alin. (12) prevede: „Întreaga responsabilitate pentru realitatea și corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor revine B.R.D. Groupe Societe Generale – S.A.

 

Noua reglementare

După art. 32 se introduce un nou articol, art. 33.

Potrivit noii reglementări, art. 33 prevede: „(1) Pentru deponenții cărora prin hotărâri judecătorești executorii li s-a dispus plata despăgubirilor în baza art. 2 și 3 și calculul acestora până la data plății, valorile totale ale despăgubirilor se calculează de către B.R.D. Groupe Societe Generale – S.A. conform art. 31 alin. (5).

(2) Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat calculată pentru deponenții prevăzuți la alin. (1), este egală cu diferența dintre valorile individuale nou-calculate și valorile individuale ale despăgubirilor încasate.

(3) Emisiunile de titluri de stat se vor efectua în limita plafonului stabilit la art. 31 alin. (1), iar datele de emisiune și scadență se vor menționa în prospectele de emisiune ale titlurilor de stat. Titlurile de stat sunt nenegociabile și nepurtătoare de dobândă”.

Alte prevederi ale Legii nr. 19/2016

Potrivit art. II, pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. pentru achiziționarea de autoturisme, iar după data de 22 decembrie 1989 le-au transferat în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare B.R.D. – S.A. și nu prezintă documentele doveditoare, care să ateste data constituirii depozitului la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. și care vor beneficia de despăgubire după intrarea în vigoare a prezentei legi, calculul despăgubirii se va face de la data transferului la Banca Română pentru Dezvoltare B.R.D. – S.A. până la data de 30 septembrie 2015.

 

Istoric

Act modificat Acte modificatoare
O.U.G. nr. 156/2007
(M. Of. nr. 883 din 21 decembrie 2007; cu modif. ult.)
O.U.G. nr.  33/2008
(M. Of. nr. 234 din 26 martie 2008)
O.U.G. nr. 113/2008
(M. Of. nr. 670 din 29 septembrie 2008)
Legea nr. 232/2008
(M. Of. nr. 750 din 6 noiembrie 2008)
Legea nr. 9/2014
(M. Of. nr. 156 din 4 martie 2014)
O.G. nr. 19/2014
(M. Of. nr. 630 din 28 august 2014)
Legea nr. 19/2016
(M. Of. nr. 171 din 7 martie 2016)