Dupa administrarea probelor dispuse ca urmare a unei cereri prin care se solicita divortul din culpa, solutiile pe care le poate pronunta instanta de judecata sunt urmatoarele:
divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi sunt vinovati de destramarea casatoriei;
daca paratul nu a facut cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite conditiile privind pronuntarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului pentru separarea in fapt indelungata.
O alta varianta a divortului din culpa este divortul pentru separarea in fapt indelungata. Astfel, cand sotii sunt separati in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul casatoriei.
Consideram ca nu este justificata asumarea responsabilitatii esecului casatoriei de niciuna dintre parti, mai ales dupa o perioada de despartire de 2 ani, care denota intentia partilor de a se separa.
Cu toate ca cererea poate fi formulata de oricare dintre parti, dupa ce instanta va verifica existenta si durata despartirii in fapt, va pronunta divortul din culpa exclusiva a reclamantului. Aceasta solutie este derogatorie de la regula ca daca numai reclamantul este culpabil nu se poate pronunta divortul din culpa acestuia.
Daca insa sotul parat se declara de acord cu divortul, se vor aplica dispozitiile de la desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, fara a se face mentiune despre culpa sotilor.