Nici guvernul Ponta nu elimina taxa de poluare

Cel mai probabil, modul de aplicare si posibil si cuantumul taxei vor fi schimbate din nou.”Am avut trei grupuri de lucru care s-au concentrat pentru a gasi cele mai bune solutii astfel incat sa venim cu o decizie clara in fata cetatenilor privind taxa auto”, a declarat ministrul Mediului.

Aceasta a precizat ca se va merge pe o varianta in acord cu normele si reglementarile europene, insa va fi adaptata particularitatilor Romaniei.

”Nu vom reveni la prima varianta ci vom merge pe una in acord cu normele si reglementarile europene si o vom adapta in functie de particularitatile Romaniei”,

CEDO s-a pronunţat într-o cauză referitoare la taxa de poluare ca fiind inadmisibila!

Reclamanţii au invocat art. 6, 14 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii), atât ca temei principal, cât şi coroborat cu articolul 14 (interzicerea discriminării). În baza acestor temeiuri din Convenţie, reclamanţii s-au plâns, în primul rând, că taxă de poulare pe care au fost obligaţi s-o plătească este discriminatorie raportată la dreptul Uniunii europene, fiind aplicabilă (în acel moment) numai cu ocazia înmatriculării în România a maşinilor cumpărate în alte ţări membre ale Uniunii Europene.

Curtea a trebuit să stabilească, mai întâi, dacă reclamanţii aveau, atunci când au sesizat instanţele interne, o creanţă suficient de bine determinată pentru a fi şi exigibilă în sensul Art. 1 din Protocolul nr. 1, cu privire la taxa pe care aceştia au plătit-o în virtutea OUG nr. 50/2008 care a fost considerată contrară dreptului Uniunii Europene prin hotărârea Tatu a Curţii de justiţie a Uniunii Europene la 7 aprilie 2011. Jurisdicţiile interne, sesizate anterior acestei hotărâri Tatu, au apreciat contrariul.

Curtea a notat că norma aplicabilă în cauză din dreptul Uniunii Europene este art. 110 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFU) care are drept scop să asigure libera circulaţie a mărfurilor între Statele membre în condiţii normale de concurenţă şi vizează eliminarea oricărei forme de protecţie care ar putea rezulta din aplicarea normelor interioare discriminatorii cu privire la produsele originare din alte State membre. Curtea a observat că, în speţă, este vorba de o normă generală privind aplicarea principiului liberei circulaţii a mărfurilor.

Înaintea hotărârii Tatu, practica jurisdicţiilor din România era neunitară cu privire la stabilirea conformităţii taxei de poluare impuse de OUG nr. 50/2008 cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor. Răspunsul la această problemă juridică nefiind evident, a fost necesară intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Pentru că hotărârile instanţelor interne au fost pronunţate înainte de 7 aprilie 2011 (data hotărârii CJUE în cauza Tatu), Curtea a apreciat că dreptul de creanţă al reclamanţilor nu îşi avea originea într-o normă comunitară perfect clară, precisă şi direct aplicabilă.

Curtea aminteşte că, exceptând cazurile arbitrare, ea nu poate cunoaşte erorile de fapt şi de drept comise de către instanţele interne, cărora le revine sarcina să interpreteze şi să aplice dreptul intern. În final, Curtea a apreciat că nimic nu îi permite să concluzioneze că deciziile pronunţate în speţă de instanţele române şi criticate de către reclamanţi erau în mod vădit inechitabile sau arbitrare. Curtea a concluzionat că Art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu este aplicabil în speţă.

În ceea ce priveşte plângerile privitoare la discriminări, Curtea aminteşte că Art. 14 al Convenţiei nu are existenţă autonomă, acesta coroborându-se cu celelalte condiţii ale Convenţiei şi Protocolalelor sale. Prin urmare, acest articol devine inaplicabil când faptele litigiului nu întrunesc celelalte condiţii ale Convenţiei. În fapt, reclamanţii nu pot fi consideraţi titularii unui bun sau a unei creanţe îndeajuns determinată pentru a fi exigibilă în sensul jurisprudenţei constante a CEDO.

În final, Curtea a reiterat că Art. 6 al Convenţiei nu se aplică în litigii fiscale ce au ca obiect impuneri fără caracter represiv. Această ultimă parte a plângerii invocate de către reclamanţi este deci, de asemenea, inadmisibilă. A se vedea, pentru cauze similare: Emesa Sugar N.V. c. Olandei şi Jussila c. Finlandei [GC].

Prin urmare, Curtea a constatat că plângerile în cauză sunt incompatibile ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul Art. 35 § 3 (a), respingându-le făcând aplicarea Art. 35 § 4.

Hotarare castigata de catre Casa de avocatura Coltuc pentru evitarea taxei de poluare pe legea noua

Tribunalul CONSTANŢA

CONSTANŢA

Dosare

 

Informaţii detaliate despre dosar
Numãr unic dosar: 1927/118/2012
Înregistrat în data de: 23.02.2012
Obiect dosar: obligaţia de a face
Materia juridicã: Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual: Fond
Părţi: BOANCA IONUT CU DOM ALES : Reclamant
INSTITUŢIA PREFECTULUI / CONSTANŢA-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR : Pârât
CĂI DE ATAC:
Tip acţiune Data declarare Cine declara
Pagina 1
TERMENE DE JUDECATÃ:
Data Detalii
26/04/2012 Amână cauza
Solutie:
03/05/2012 Admite cererea
Solutie: Hot. Admite cererea.

 

http://noulportal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=118&d=MTE4MDAwMDAwMDAwOTI2NDE*

 

Este oficial:noua lege privind taxa de poluare a fost promulgata de presedinte pe 05.01.2012 dar NU este publicata in Monitorul Oficial

Legea a fost promulgata pe 05.01.2012,dar va fi publicata abia in 30 zile si apoi va intra in vigoare.Un fel de „hai să vă amăgim puţin, că vine anul electoral”. Evident, asta nu îi va împiedica pe contestatari să îi hulească în continuare pe actualii guvernanţi, iar cei mai deştepţi vor continua să câştige în instanţă recuperarea taxei. Evident, înmatriculările în Bulgaria vor continua în acelaşi ritm.

Interesante sunt calculele miniştrilor: se estimează că vor fi încasate venituri suplimentare de peste 300 de milioane de lei pe an, dar ştim cum e cu estimările, pot sa nu să se adeverească. Un lucru, însă, e cert: ministerul va trebui să restituie o sumă de circa 240 de milioane de lei celor care au plătit deja taxa.

În teorie, doar în 2010 s-au încasat circa 700 de milioane de lei, deci bani ar fi. În practică, însă, cunoscând metehnele aleşilor neamului, oare la ce s-au folosit acei bani? Să nu mai punem la socoteală birocraţia necesară pentru recuperarea diferenţelor de maximum 100-150 de euro de persoană.

Însă acum nu asta mă deranjează cel mai tare. Ci noua decizie strigătoare la cer, de aplicare retroactivă a acestei taxe pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007. Adică înainte ca odiseea TAXA AUTO să înceapă să ne dea dureri de cap şi să o deranjeaze pe coana Europa, care îşi vedea astfel închis robinetul fluxului de hârburi spre Europa de Est.

Mai exact, domnii guvernanţi s-au gândit cam aşa: dacă ţi-ai luat maşină de afară înainte de intrarea în vigoare a primei taxe auto din 2007 şi nu ai vândut-o până acum, se cheamă că ai o maşină „la prima mână”. Adică o maşină care ar fi trebuit să plătească taxa auto, chit că, la ora aceea, nu exista o asemenea lege, ci doar taxa vamale şi limitarea la maximum 8 ani sau Euro 3.

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul „poluatorul plăteşte”, astfel că noua taxă de poluare „va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă”

DECI

– se va plati pentru TOATE autovehiculele

– se va plati de cumparator al unei masini inmatriculate inainte de 2007

– este o forma deficitara si extrem de paguboasa pentru stat si cetateni

– procesele pentru evitare sau recuperare se vor castiga in continuare pentru ca in deciziile sale Curtea europeana de justitie a statuat ca este ILEGALA si trebuie scoasa definitiv

– va sfatuiesc sa obtineti hotarari judecatoresti si pentru diferenta de 25% care ar treui restituita.A se vedea si cazul salariilor profesorilor care nu sunt restituite nici acum desi exista hotarari judecatoresti, credeti la taxa de poluare vor restitui de bunavoie-MA INDOIESC

-atacati in continuare acesta taxa pentru ca este ILEGALA

www.coltuc.ro

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!