Totul despre Legea Darii In Plata 77/2016 – Legea darii in plata – cat costa si cum scapam de recuperatori

Recuperatorul imi spune ca legea nu i se aplica si trebuie sa il dau in judecata. Ce trebuie sa fac?

Desi,recuperatorul transmite ca legea nu i se aplica, situatia este simpla, din punctul de vedere al legislatiei, deoarece prevederile acestei legi arata foarte clar ca ea se aplica inclusiv executarilor silite sau celor executati silit, la articolul 11: ” (…) prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare, cat si contractelor incheiate dupa aceasta data”.

„In conditiile in care creditul a fost cesionat catre un recuperator de creanta, in principal discutam despre credite neperformante care au avut probleme la plata ratelor. Asta nu inseamna ca nu se aplica inclusiv celor executati silit pe imobil – le-a fost vandut imobilul – si ulterior au ramas cu o datorie.”

Ce poate face recuperatorul impotriva mea?

Recuperatorii pot incerca intai sa renegocieze conditiile contractului, pentru a evita pierderile financiare, odata cu darea in plata a locuintei, a carei valoare de multe ori nu acopera datoria ramasa.

Insa, daca proprietarul locuintei refuza orice fel de negociere, recuperatorul nu poate lua vreo masura impotriva lui.

Pot sa mai recuperez anumite comisioane sau dobanzi deja platite?

Iata un subiect la care se gandesc poate putini dintre cei care vor sa dea imobilul inapoi si sa scape de orice datorie. Acestia ar putea, in cazul in care ar da banca in judecata, sa castige o parte dintre comisioanele si dobanzile platite.

„Aici este o alta discutie, foarte interesanta. Nu mi se pare corect, desi la unison se intampla lucrul asta, ca in posibilul act de dare in plata semnat – si am asistat zeci de oameni saptamanile astea – banca sau recuperatorul spune ca se renunta la orice drept trecut si viitor ce ar putea sa rezide din conventia de credit – exista si un paragraf in fiecare acord de dare in plata.

Lucrul asta este ilegal, pentru ca pe mine nu ma conditioneaza legea sa dau in plata daca renunt la drepturile din contract. Atata vreme cat mi-ai luat mie niste bani pe care eu consider ca mi i-au luat ilegal, eu ar trebui sa am deschisa pe viitor posibilitatea de a te da in judecata pe tine si sa nu-mi restrictionezi mie accesul la instanta si la Justitie, pentru simplul fapt ca vrei sa-ti rezolvi niste chestiuni din trecut cu contractele facute gaunos”, a spus Adrian Cuculis.

In momentul in care un client primeste un asemenea contract de dare in plata, are posibilitatea sa refuze semnarea sa.

„Daca cineva primeste – si cu siguranta va primi un asemenea draft de contract – are posibilitatea sa spuna ‘Eu refuz sa semnez un asemenea contract de dare in plata, pentru ca astea sunt considerentele legii, ea nu spune ca trebuie sa renunt la vreun drept’ si evident ca are posibilitatea sa dea pur si simplu in judecata pe mai departe in instanta pe acel recuperator sau banca, pentru inchiderea datoriei pe instanta de judecata si nu pe calea amiabila.

Cat costa

In momentul de fata, daca ai vrea sa-mi dai in plata un imobil de 50.000 de euro, cu aproximatie de 90 la suta, costurile tale efective s-ar ridica undeva catre 5.000 de lei, impartind onorariu avocat si onorariu notar. Si s-ar exclude inca cel putin 2.000 de euro care ar trebui sa fie platiti cu titlul de impozit pe venit, deci astia au fost eliminati”

 

Prima Contestatie Pe Dare In Plata Respinsa – Peste 370 de contestatii pe legea 77/2016 depuse in 3 zile

1-10 din 370 rezultate
Pictogramă element
Judecătoria SIGHIŞOARA – dosarul nr. 1371/308/2016
… 308/2016 1371/308/2016 Civil_Penal_CC contestaţie creditor Legea77/20161371/308/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria FETEŞTI – dosarul nr. 1671/229/2016
… 229/2016 1671/229/2016 Sectia Civil-Penal contestaţie creditor Legea77/20161671/229/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria CORNETU – dosarul nr. 6394/1748/2016
… 6394/1748/2016 6394/1748/2016 . alte cereri contestaţie Legea nr.77/20166394/1748/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria GIURGIU – dosarul nr. 8716/236/2016
… 023i3k0004080g100023g0cfkfj 8716/236/2016 8716/236/2016 Generale contestaţie creditor Legea77/2016 8716/236/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria VASLUI – dosarul nr. 3851/333/2016
… 3851/333/2016 3851/333/2016 JUDVS alte cereri contestaţie la legea77/20163851/333/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 7738/200/2016
… 7738/200/2016 7738/200/2016 Secţia civilă acţiune în constatare Legea77/20167738/200/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria PIATRA-NEAMT – dosarul nr. 5122/279/2016
… 023i3k0004080g100023g0f2knj 5122/279/2016 5122/279/2016 – contestaţie creditor Legea77/2016 5122/279/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 11135/303/2016
… 11135/303/2016 …… alte cereri contestaţie dare în plată – Legea77/201611135/303/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI – dosarul nr. 14095/4/2016
… 023i3k0004080g100023g098svj 14095/4/2016 14095/4/2016 …. acţiune în constatare Legea77/2016 14095/4/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …
Pictogramă element
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI – dosarul nr. 14145/4/2016
… 023i3k0004080g100023g0f8svj 14145/4/2016 14145/4/2016 …. acţiune în constatare Legea77/2016 14145/4/2016 Fond vDosarCHL http://portal/sites/cthub …

Contestatie Darea în plată: Ce poţi să faci dacă te refuză banca?

Contestatie Darea în plată: Ce poţi să faci dacă te refuză banca?

Regulile dării în plată sunt incluse în Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, act normativ aplicabil din data de 13 mai.

În baza acestei legi, persoanele fizice care au făcut un credit ipotecar şi nu-şi mai pot plăti ratele pot apela la varianta dării în plată. Concret, asta înseamnă cedarea către creditor a imobilului ipotecat, pentru a scăpa de toate datoriile contractuale. În acest sens, debitorii trebuie să transmită creditorului, prin intermediul unui avocat, notar sau executor judecătoresc, o notificare privind intenţia de a ceda locuinţa ipotecată (detalii despre procedură şi costuri sunt aici).

Totuşi, în situaţia în care creditorul (care poate fi o instituţie de credit, o instituţie financiară nebancară sau un cesionar al creanţelor deţinute asupra consumatorilor) nu vrea să se conformeze prevederilor Legii nr. 77/2016, persoanele fizice se pot adresa unei instanţe. Astfel, judecătorul va constata ştergerea datoriilor contractuale şi va transmite dreptul de proprietate.

„În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor”, scrie în actul normativ.

Cererea trebuie depusă la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul şi se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor. De reţinut este că această acţiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

„Până la soluţionarea definitivă a cererii (…) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului”, este subliniat în Legea nr. 77/2016.

Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel, în maximum şapte zile de la comunicare, iar de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive se sting toate datoriile contractuale pe care le are consumatorul faţă de creditor. Mai precis, creditorul nu mai poate cere debitorului nicio sumă de bani după ştergerea datoriilor contractuale.

În altă ordine de idei, şi consumatorii supuşi unei executări silite a imobilului ipotecat (indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului) sunt îndreptăţiţi să ceară în instanţă constatarea stingerii datoriilor.

Important! Legea dării în plată se aplică atât contractelor de credit ipotecar încheiate începând cu data 13 mai, cât şi celor care se aflau în derulare la data respectivă.

Cine poate beneficia de darea în plată

Legea dării în plată vizează raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Practic, este vorba de persoanele care au încheiat un contract de credit ipotecar, excepţie făcând creditele obţinute în cadrul programului „Prima casă”.

Pentru ca persoanele fizice să poată beneficia de darea în plată, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, patru condiţii, potrivit actului normativ amintit, după cum urmează:

să fie vorba de un raport juridic între o persoană fizică şi o instituţie de credit, o instituţie financiară nebancară sau un cesionar al creanţei deţinute asupra consumatorului;
împrumutul să fie de maximum 250.000 de euro (echivalent în lei, potrivit cursului Băncii Naţionale a României, la data încheierii contractului de credit);
creditul să fie contractat pentru cumpărarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unei locuinţe sau, indiferent de scopul contractării, să fie garantat cu cel puţin o locuinţă;
consumatorul să nu fi fost condamnat pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care cere aplicarea dării în plată.
Odată cu aplicarea Legii dării în plată, băncile de pe piaţa autohtonă au majorat avansul la creditele ipotecare de până la 250.000 de euro.

Important! Recent, Ministerul Finanţelor Publice a informat cu privire la impozitul aplicabil dării în plată. Mai precis, luând ca exemplu un debit de 500.000 de lei pentru un imobil dobândit în 2008, impozitul datorat pentru darea în plată este de 7.000 de lei.

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU