Noul Cod Civil introduce o instituţie nouă, şi anume autoritatea părintească comună în caz de divorţ, exercitată în comun de ambii părinţi.Autoritatea părintească reprezintă totalitatea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor cu privire la persoana copilului şi la bunurile acestuia, drepturi şi îndatoriri care se exercită în mod egal de către ambii părinţi.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi
Conform prevederilor noului Cod Civil, în caz de divorţ al părinţilor, instanţa de tutelă stabileşte:
- daca autoritatea părintească va fi exercitată în comun de către ambii părinţi sau va fi exercitată de către un singur părinte;
- domiciliul copilului – de regulă la unul dintre părinţii săi – şi relaţiile personale ale copilului cu celălalt părinte la care copilul nu va locui permanent;
- contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de întreţinere ale copilului.
Autoritatea părintească comună în caz de divorţ este cunoscută şi sub numele de custodie comună şi se referă la situaţia în care domiciliul de bază al copilului este la un părinte, dar ambii părinţi participă la luarea deciziilor importante cu privire la creşterea copilului lor (deciziile cu privire la religia copilului, la asistenţa medicală, întreţinere şi educaţie – spre exemplu la ce grădiniţă sau la ce şcoală să fie înscris copilul, etc.).
Această prevedere are la bază prezumţia că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun şi în caz de divorţ al părinţilor.
Custodia comună asigură dreptul copilului la grijă părintească normală şi permanentă din partea ambilor părinţi precum şi prezenţa celor doi părinţi în viaţa copilului şi după divorţ, aceştia având aceeaşi responsabilitate şi posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele copilului.
Prin urmare, regula este că, după pronunţarea divorţului, autoritatea părintească se exercită în comun de către ambii părinţi (art. 397 Cod Civil).
Excepţie de la această regulă, atunci când există motive întemeiate care conduc la concluzia că nu ar fi în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, numit părinte custodian. Celălalt părinte – părintele necustodian – are dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia (art. 398 Cod Civil).
Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane
În cazuri excepţionale, dacă interesul copilului o cere, instanţa hotărăşte plasamentul copilului la o rudă, la o altă familie sau persoană sau la o instituţie de ocrotire specializată (art. 399 alin 1 Cod Civil). Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.
În acest caz, instanța stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei (art. 399 alin. 2 Cod Civil).
Locuinţa copilului după divorţ
Instanţa de tutelă se pronunţă în mod explicit cu privire la locuinţa copilului după divorţ, care va fi în general la unul dintre părinţi (părinte rezident). Părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ;
În situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la locuinţa minorului şi aceştia decid fără a lua în considerare interesul superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care acesta locuieşte în mod statornic .
Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa stabileşte locuinţa la unul dintre ei, luând în considerare interesul superior al copilului.
Pot exista şi situaţii excepţionale în care este în interesul superior al copilului ca instanţa să stabilească locuinţa acestuia la alte persoane (de exemplu la bunici, altă rudă sau persoană), cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. În această situaţie ambii părinţi sunt părinţi nerezidenţi. Persoanele respective sau instituţia de ocrotire supraveghează copilul şi fac tot ce este necesar pentru asigurarea sănătăţii, educaţiei şi învăţăturii sale (art. 400 Noul Cod Civil).
Precizări
Locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi dacă acest fapt ar afecta exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti.
În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la aceste aspecte, instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi (art. 496 alin. 4 şi art. 497 alin. 1 şi 2 din noul Cod Civil).
De asemenea, ascultarea copilului este obligatorie. De regulă este ascultat copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, dar dacă instanţa consideră că este necesar pentru soluţionarea cauzei, poate fi ascultat şi copilul sub 10 ani (art. 264 Cod Civil).
Drepturile părintelui separat de copil. Relaţiile personale ale copilului cu părinţii şi cu alte persoane semnificative din viaţa sa.
Părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul să aibă legături personale cu acesta iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă va decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept (art. 401 din noul Cod Civil). Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi în această situaţie (art. 264 Cod Civil).
Precizări
Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.
Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (art. 14, Legea 272/2004).
Conform art. 15, Legea 272/2004, relaţiile personale se pot realiza prin:
– întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relaţii personale cu copilul;
– vizitarea copilului la domiciliul acestuia
– găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit
– corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul
– transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul
– transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul
Stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor
Un element de noutate introdus de Codul Civil este reprezentat de stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru ambii părinţi, indiferent cu cine va locui copilul după divorţ.
Părinţii se pot înţelege cu privire la contribuţia lor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Această înţelegere va fi prezentată instanţei de tutelă care o va transpune în hotărârea de divorţ, sau notarului, în cazul divorţului notarial.
În situaţia neînţelegerii dintre părinţi în legătură cu acest aspect, instanţa de tutelă va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 Cod Civil).
Precizări
Noul Cod Civil prevede că obligaţia de întreţinere se execută de regulă în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
Plata în bani reprezintă o alternativă în cazul în care unul dintre părinţi nu se achită de această obligaţie sau solicită expres să îşi îndeplinească obligaţia de întreţinere prin plata unei pensii de întreţinere (alimentare) în bani.
Pensia de întreţinere poate fi sub forma unei sume fixe sau a unei cote procentuale din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere şi se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite. Dacă nu există o înţelegere în acest sens, pensia de întreţinere se va plăti la termenele prevăzute în hotărârea judecătorească. Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
Întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
Părinţii pot conveni sau, dacă există motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să fie achitată prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale copilului pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care părintele care datorează întreţinerea are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.
În cazul în care apare o schimbare în ceea ce priveşte posibilităţile financiare ale părintelui care plăteşte întreţinerea şi nevoia copilului care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.
Exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi după divorţ are succes doar dacă dorinţa şi abilitatea părinţilor de a comunica şi colabora este suficient de mare. Deoarece autoritatea părintească implică responsabilitatea ambilor părinţi în legătură cu deciziile care privesc copiii este esenţial ca părinţii să poată discuta într-o atmosferă non-conflictuală, de siguranţă şi confidenţialitate pentru a putea cădea de acord cu privire la custodia asupra copilului, stabilirea locuinţei copilului după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi copil, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului, modalităţile în care se achită această contribuţie, etc.
În sprijinul părinţilor vine medierea şi mediatorul care îi sprijină în găsirea celor mai adecvate şi satisfăcătoare soluţii cu privire la situaţia lor şi a copilului după divorţ .