Piaţa de capital. Acţiune în anulare a art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 al CNVM. Obligaţia acţionarilor care nu au subscris de a-şi vinde acţiunile deţinute acţionarului majoritar. Legalitate.

Prin sentinţa civilă nr.1233 din 9 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

– a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului E.B. excepţie invocată de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), reţinând că reclamantul, fiind acţionar minoritar, are un interes legitim şi actual în condiţiile în care contestă legalitatea art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006;

– a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul E.B. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., şi a anulat prevederile art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006, reţinând, că aceste prevederi, impunând acţionarilor să vândă acţiunile deţinute şi lăsându-le doar posibilitatea de a opta asupra modalităţii de încasare a preţului echitabil stabilit, exced cadrului legal stabilit prin art.206 din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital, care, în condiţiile reglementate, prevăd doar dreptul ofertantului de a solicita acţionarilor care nu au subscris să îi vândă acţiunile deţinute. Curtea de apel a reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că Regulamentul nr.1/2006 a fost emis în conformitate cu Directiva nr.2004/25/EC privind ofertele publice de preluare, întrucât în temeiul dreptului acţionarului majoritar, prevăzut de Legea nr.297/2004 nu poate fi stabilită prin Regulament obligaţia de vânzare a acţiunilor, care excede chiar prevederilor Directivei.

Reţinând că nu a avut loc vânzarea acţiunilor deţinute de reclamant, Curtea de apel a respins ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea C.N.V.M., SC R S.A. şi SC E S.A. să ia măsurile necesare pentru revenirea la situaţia anterioară vânzării abuzive a acţiunilor deţinute de EB la SC E S.A. şi la obligarea pârâtei la plata de daune interese.

Împotriva sentinţei civile nr.1233 din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, susţinând următoarele critici:

– hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

– prin hotărârea dată, instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia;

– instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

1. Recursul formulat de autoritatea publică este întemeiat.

Instanţa de fond, admiţând în parte acţiunea şi dispunând anularea prevederilor 74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/206 emis de C.N.V.M., a reţinut în esenţă, că aceste prevederi sunt nelegale în raport cu prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital.

Astfel, a argumentat instanţa de fond, prevederile regulamentare respective impun acţionarilor minoritari obligaţia de a-şi vinde acţiunile, deşi art.206 din Legea nr.297/ 2004 nu reglementează o astfel de obligaţie, ci doar posibilitatea ca acţionarul majoritar să solicite acţionarilor, care nu au subscris în cadrul ofertei, să-şi vândă respectivele acţiuni.

Într-adevăr, potrivit art.74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare „acţionarii existenţi sunt obligaţi să vândă acţiunile deţinute către acţionarul care îşi exercită dreptul precizat la art.206 din Legea nr.297/2004 şi pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plăţii acţiunilor ce le deţin respectiv mandat poştal cu confirmare de primire sau transfer bancar, în termen de maximum 12 zile lucrătoare de la data publicării anunţului menţionat la alin. (1). În cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută către intermediar, acesta efectuează plata acţiunilor prin mandat poştal cu confirmare de primire la adresa acţionarului menţionată în structura consolidată a acţionariatului emitentului prevăzută la alin. (7)”.

De asemenea, potrivit art.206 din Legea nr.297/2004,

„(1) Urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acţiuni, la un preţ echitabil, dacă acesta se află în una din următoarele situaţii:

a) deţine acţiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social;

b) a achiziţionat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, acţiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei.

(2) În situaţia în care societatea a emis mai multe clase de acţiuni, prevederile alin.(1) se vor aplica separat pentru fiecare clasă.

(3) Preţul oferit în cadrul unei oferte publice de preluare obligatorii, precum şi în cadrul unei oferte publice de preluare voluntare, în care ofertantul a achiziţionat prin subscrierile din cadrul ofertei, acţiuni reprezentând mai mult de 90% din acţiunile vizate, se consideră a fi un preţ echitabil.

(4) În situaţia menţionată la alin. (3), prezumţia referitoare la preţul echitabil se aplică numai în situaţia în care ofertantul îşi exercită dreptul precizat la alin.(1), în termen de 3 luni de la data finalizării respectivei oferte, în caz contrar, preţul va fi determinat de un expert independent în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

(5) Preţul determinat de un expert independent se aduce la cunoştinţa publicului prin intermediul pieţei pe care se tranzacţionează, prin publicare în Buletinul C.N.V.M., pe website-ul C.N.V.M. şi în 2 ziare financiare de circulaţie naţională, în termen de 5 zile de la întocmirea raportului”.

Deci, la art.206 alin.(1) din Legea nr.297/2004, legiuitorul a prevăzut în favoarea acţionarului majoritar un adevărat drept, nu doar o simplă posibilitate de a cere acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acţiuni, drept căruia îi corespunde obligaţia corelativă din partea acţionarilor minoritari.

Această interpretare rezultă în mod şi mai evident din coroborarea prevederilor art.206 cu cele ale art.207 din Legea nr.297/2004, potrivit cărora: „(1) Urmare a unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor deţinătorilor şi pentru toate deţinerile acestora, un acţionar minoritar are dreptul să solicite ofertantului care deţine mai mult de 95% din capitalul social să-i cumpere acţiunile la un preţ echitabil.

(2)             În situaţia în care societatea a emis mai multe clase de acţiuni, prevederile alin.(1) se vor aplica separat, pentru fiecare clasă.

(3)      Preţul va fi determinat în conformitate cu prevederile art.206 alin.(3). În situaţia în care este necesară numirea unui expert independent, costurile aferente vor fi suportate de către respectivul acţionar minoritar”.

Deci, art.206 din lege reglementează dreptul acţionarului majoritar de a cere acţionarilor minoritari care nu au subscris să-i vândă acţiunile pe care le deţin la un preţ echitabil, iar art.207 din lege reglementează dreptul acţionarilor minoritari de a cere acţionarului majoritar cu 95% să le cumpere acţiunile la un preţ echitabil.

Este adevărat că nici art.206 şi nici art.207 din lege nu se referă expressis verbis la obligaţia de vânzare a acţionarilor minoritari şi nici la obligaţia de cumpărare a acţionarului majoritar, dar aceste obligaţii decurg din logica existenţei şi efectivităţii dreptului, fiind de principiu ca oricărui drept să îi corespundă o obligaţie corelativă.

De aceea, instanţa de recurs reţine că folosirea expresiei „are dreptul” semnifică existenţa unui drept de apreciere în favoarea acţionarului majoritar care a ofertat şi respectiv, a acţionarilor minoritari care nu au subscris, iar nu existenţa unei simple posibilităţi şi nu a unui drept concret căruia să-i corespundă o obligaţie corelativă.

De altfel, prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate prin care autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile legale criticate, dar mai ales Regulamentul C.N.V.M. adoptat în vederea aplicării acestora, încalcă dreptul de proprietate privată.

Prin Decizia nr.515 din 19.05.2007, publicată în M.Of. al României, nr.431 din 28 iunie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, motivându-se că art.44 alin.(1) teza a II-a din Constituţie, republicată, prevede competenţa legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar art.206 din Legea nr.297/2004 a instituit o restrângere a dreptului de proprietate în privinţa acţiunilor deţinute de o persoană.

Astfel fiind, concluzia instanţei de fond că prevederile art.74 alin.(8) din Regulament adaugă la art.206 din Legea nr.297/2004 este lipsită de temei legal, dispoziţiile regulamentare explicitând modalităţile de aplicare a dispoziţiilor legale respective.

De asemenea, instanţa de fond a înlăturat în mod greşit susţinerile autorităţii publice potrivit cărora emiterea Regulamentului nr.1/2006 s-a făcut în conformitate cu documentele europene şi anume, cu Directiva nr.2004/25/CE.

Soluţia tehnică aleasă de legiuitor, în ceea ce priveşte reglementarea „retragerii obligatorii” la art.206 şi a „răscumpărării obligatorii”, la art.207 din Legea nr.297/2004 poate fi considerată ca fiind discutabilă în ceea ce priveşte acurateţea consacrării drepturilor şi obligaţiilor subiectelor celor două raporturi juridice, dar conformitatea acestei legi cu Directiva 2004/25/CE este imperativă şi de necontestat.

Astfel, potrivit principiului înscris la pct.(24) din Directiva nr.2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite unui ofertant care a achiziţionat un anumit procentaj din capitalul unei societăţi, care conferă dreptul de vot, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, să oblige deţinătorii de valori mobiliare rămase să-i vândă valorile lor mobiliare. În acelaşi mod, atunci când un ofertant, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, a achiziţionat un anumit procentaj din capitalul unei societăţi, care conferă drepturi de vot, deţinătorii de valori mobiliare rămase ar trebui să aibă posibilitatea de a-l obliga să le cumpere valorile mobiliare.

Or, acest principiu se regăseşte transpus în prevederile art.206 şi art.207 din Legea nr.297/2004, care aşa cum s-a arătat mai sus, a fost adoptată pentru transpunerea în legislaţia internă a Directivei 2004/25/CE.

De asemenea, la art.15 din Directiva 2004/25/CE, intitulat „Retragerea obligatorie” s-a prevăzut că: „(1) Statele membre se asigură ca, atunci când o oferta se adresează tuturor deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplica alineatele (2)-(5).

(2) Statele membre se asigură că un ofertant poate solicita tuturor deţinătorilor de valori mobiliare ramase să-i vândă aceste valori mobiliare la un preţ corect. Statele membre introduc acest drept în unul dintre cele doua cazuri de mai jos:

a) atunci când ofertantul deţine valori mobiliare care reprezintă cel puţin 90% din capitalul care conferă drepturi de vot si 90% din drepturile de vot ale societăţii în cauză, sau

b) atunci când, după acceptarea ofertei, acesta a achiziţionat sau s-a angajat ferm prin contract să achiziţioneze valori mobiliare care reprezintă cel puţin 90% din capitalul care conferă drepturidevotşi90%dindrepturiledevot care fac obiectul ofertei.

În cazul prevăzut la litera (a), statele membre pot stabili un prag mai ridicat, fără ca acesta sa depăşească 95% din capitalul care conferă drepturi de vot si 95% din drepturile de vot.

(3) Statele membre se asigură că sunt în vigoare norme care permit să se calculeze când se atinge pragul respectiv.

Atunci când societatea în cauză a emis mai multe categorii de valori mobiliare, statele membre pot sa prevadă ca dreptul de a recurge la retragerea obligatorie poate sa se exercite numai pentru categoria pentru care pragul prevăzut la alineatul (2) a fost atins.

(4) În cazul in care ofertantul doreşte să-şi exercite dreptul de a recurge la retragerea obligatorie, acesta o face intr-un termen de trei luni de la sfârşitul perioadei de acceptare a ofertei prevăzute la articolul 7.

(5) Statele membre se asigură că se garantează un preţ corect. Acest preţ trebuie sa aibă aceeaşi formă ca şi contrapartida ofertei sau să constea într-o valoare în numerar. Statele membre pot prevedea că numerarul trebuie propus cel puţin cu titlu de opţiune.

Ca urmare a unei oferte voluntare, în cele două cazuri prevăzute la alineatul (2) literele (a) şi (b), contrapartida ofertei se presupune a fi corect în cazul in care ofertantul a achiziţionat, prin acceptarea ofertei, 90 % din capitalul care conferă drepturi de vot face obiectul ofertei.

În urma unei oferte obligatorii, contrapartida ofertei este prezumată corectă”.

La art.16 din Directiva 2004/25/CE, intitulat Răscumpărarea obligatorie, s-a prevăzut că „(1) Statele membre se asigură că, atunci când o ofertă se adresează tuturor deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplică alineatele (2) şi (3).

Statele membre se asigură ca un deţinător de valori mobiliare rămase poate cere ofertantului să-i cumpere aceste valori mobiliare la un preţ corect, în condiţii similare cu cele prevăzute la articolul 15 alineatul (2). Articolul 15 alineatele (3)-(5) se aplică mutatis mutandis”.

Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că problema dedusă judecăţii: conformitatea prevederilor art.74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/2006 cu prevederile art.206 din Legea nr.287/ 2004 nu poate fi apreciată separat de conformitatea art.206 din lege cu prevederile art.15 din Directiva 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare.

Astfel, în concluzie, dispoziţiile art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006 sunt conforme cu prevederile art.206, coroborate cu ale art.207 din Legea nr.297/2004, care la rândul lor sunt conforme cu art.15 şi 16 din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare.

În concluzie, recursul C.N.V.M. a fost admis, sentinţa atacată, casată, şi acţiunea reţinută spre judecare, a fost respinsă.

Decizie nr. 896/2008 privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala

In temeiul prevederilor art. 8 alin. (1), (3) si (5) si ale art. 6 alin. (3) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 106/2008 privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii, precum si ale art. 9 alin. (3) si ale art. 14 din Legea nr. 451/2004 privind marca temporala, presedintele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii emite prezenta decizie.

Capitolul I – Dispozitii generale

Art. 1
(1) Prezentele norme tehnice si metodologice se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, precum si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii de marcare temporala.
(2) Orice persoana fizica sau juridica poate beneficia de servicii de marcare temporala in conditiile Legii nr. 451/2004 privind marca temporala si ale prezentei decizii.

Art. 2
In intelesul prezentei decizii, urmatorii termeni se definesc astfel:
a) ANC – Autoritatea Nationala pentru Comunicatii;
b) serviciu de marcare temporala – serviciul prin care unor date in forma electronica li se asociaza, printr-un mecanism de incredere, o marca temporala;
c) furnizor de servicii de marcare temporala (furnizor) – orice persoana, fizica sau juridica, care ofera servicii de marcare temporala in conformitate cu prevederile Legii nr. 451/2004 si ale prezentei decizii;
d) utilizator – orice persoana, fizica sau juridica, care, in baza unui contract incheiat cu un furnizor, beneficiaza de servicii de marcare temporala;
e) cheie privata – codul digital, cu caracter de unicitate, generat printr-un dispozitiv hardware si/sau software specializat;
f) cheie publica – codul digital, pereche a cheii private, necesar verificarii marcii temporale;
g) date de verificare a marcii temporale – date in forma electronica, cum ar fi coduri sau chei publice, utilizate in scopul verificarii unei marci temporale;
h) dispozitiv criptografic securizat – un dispozitiv hardware cu un inalt grad de fiabilitate, protejat impotriva modificarilor si a utilizarii neautorizate, care asigura un grad inalt de securitate a operatiilor criptografice in conformitate cu cerintele Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica;
i) politica de marcare temporala – regulile si principiile generale aplicate de furnizor in procesul de emitere si administrare a marcilor temporale;
j) functie hash-code – algoritmul aplicat asupra unui document electronic, care creeaza o amprenta unica a acelui document;
k) SHA – Algoritm Securizat de Hash-code (Secure Hash Algorithm);
l) RFC -documentele care au fost supuse analizei publice in cadrul unui proces coordonat de Grupul de lucru pentru ingineria internetului;
m) extensie de tip critic pentru marcare temporala – extensia unui certificat digital care trebuie procesata in mod obligatoriu de aplicatia care il utilizeaza, limitând folosirea cheii private asociate certificatului exclusiv la aplicarea semnaturii digitale din cadrul unei marci temporale.

Capitolul II – Autoritatea de reglementare si supraveghere

Art. 3
In conformitate cu dispozitiile art. 6 alin. (3) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 106/2008 privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii, ANC exercita atributiile care revin autoritatii de reglementare si supraveghere in domeniul marcarii temporale.

Art. 4
(1) In cadrul Registrului furnizorilor de servicii de certificare, prevazut la art. 28 din Legea nr. 455/2001, ANC va crea o sectiune distincta pentru inregistrarea furnizorilor de servicii de marcare temporala.
(2) ANC gestioneaza Registrul furnizorilor de servicii de marcare temporala, denumit in continuare registru. Forma acestui registru este prevazuta in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta decizie.
(3) Actualizarea registrului se efectueaza exclusiv de catre personalul ANC desemnat in acest sens si vizeaza toate modificarile privind activitatea furnizorului, precum si alte informatii relevante furnizate de acesta.

Art. 5
ANC va face publice, spre consultare, urmatoarele date din registru:
a) tipul furnizorului – persoana fizica sau juridica;
b) numele si prenumele sau denumirea furnizorului, dupa caz;
c) forma de organizare a furnizorului persoana juridica – societate comerciala, regie autonoma, institutie publica, organizatie neguvernamentala;
d) domiciliul sau sediul – tara, oras, judet/sector, strada, numar, bloc, scara, etaj, apartament, cod postal, telefon, fax, e-mail, adresa in pagina web;
e) cetatenia, pentru persoana fizica, sau nationalitatea, pentru persoana juridica;
f) data la care si-a inceput activitatea de furnizare de servicii de marcare temporala;
g) cheia publica a furnizorului;
h) descrierea politicii de marcare temporala a furnizorului;
i) situatia activitatii furnizorului – operationala, suspendata, incetata, in curs de transferare, in curs de remediere a unor probleme identificate de ANC, cu indicarea termenului-limita;
j) istoricul furnizorului – data de incepere a activitatii, perioade de suspendare, alte situatii asemanatoare.

Art. 6
(1) Informatiile prevazute la art. 5 din prezenta decizie sunt disponibile public, prin intermediul paginii de internet a ANC.
(2) Pe pagina de internet a ANC se vor publica si informatii cu privire la Legea nr. 451/2004, prezentele norme tehnice si metodologice, informatii generale cu privire la utilizarea marcilor temporale, informatii actualizate din domeniul marcarii temporale, trimiteri catre paginile de internet ale furnizorilor de servicii de marcare temporala.

Art. 7
(1) ANC are obligatia de a pastra confidentialitatea tuturor informatiilor primite de la furnizorul de servicii de marcare temporala, cu exceptia celor prevazute de Legea nr. 451/2004 si de prezenta decizie ca fiind publice.
(2) ANC poate incheia un acord de confidentialitate asupra informatiilor primite de la furnizorul de servicii de marcare temporala, la cererea acestuia.
(3) Personalul cu atributii de control din cadrul ANC este obligat sa pastreze confidentialitatea datelor de care a luat cunostinta cu ocazia exercitarii atributiilor de control in ceea ce priveste activitatea furnizorilor de servicii de marcare temporala.

Capitolul III – Furnizorii de servicii de marcare temporala

SECTIUNEA 1 – Dispozitii comune

Art. 8
(1) Cu 30 de zile inainte de inceperea activitatii, furnizorul de servicii de marcare temporala va notifica ANC, prin completarea formularului prevazut in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta decizie.
(2) Odata cu efectuarea notificarii prevazute la alin. (1), furnizorii au obligatia de a comunica ANC informatiile si documentele prevazute la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 451/2004 si in anexa nr. 2.
(3) In termen de 10 zile de la primirea notificarii, ANC poate solicita completarea documentatiei prezentate, in conformitate cu alin. (2).
(4) Furnizorii au obligatia de a comunica ANC, cu cel putin 30 de zile in avans, orice intentie de modificare a procedurilor de securitate a sistemului informatic utilizat, cu precizarea datei si a orei la care modificarea intra in vigoare, precum si obligatia de a confirma in termen de 24 de ore modificarea efectuata.
(5) In cazuri urgente, in care securitatea serviciilor de marcare temporala este afectata, furnizorii pot efectua modificari ale procedurilor de securitate, urmând sa comunice ANC, in termen de 24 de ore, modificarile efectuate si justificarea deciziei luate.
(6) Furnizorii de servicii de marcare temporala sunt obligati sa respecte, pe parcursul desfasurarii activitatii, procedurile de securitate si de certificare declarate potrivit alin. (2)-(5). Acestia vor furniza servicii de marcare temporala in conformitate cu politica de marcare temporala declarata.

Art. 9
(1) Furnizorul este obligat sa genereze sau sa achizitioneze o pereche functionala cheie privata-cheie publica si sa isi protejeze cheia privata prin utilizarea unui dispozitiv criptografic securizat, luând masurile necesare pentru a preveni pierderea, dezvaluirea, modificarea sau utilizarea neautorizata a cheii sale private.
(2) Perechea functionala prevazuta la alin. (1) va fi folosita exclusiv in scopul aplicarii semnaturii electronice asupra marcilor temporale emise.
(3) Cheia privata nu poate fi dedusa in niciun fel din cheia sa publica pereche.
(4) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa detina certificatul corespunzator cheii publice, pe baza caruia se va putea verifica semnatura asupra marcii temporale.
(5) Certificatul utilizat pentru marcarea temporala va fi transmis ANC, in forma electronica, la data notificarii inceperii activitatii.

Art. 10
(1) Furnizorii de servicii de marcare temporala au obligatia sa respecte dispozitiile legale din domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal.
(2) La data inceperii activitatii de furnizare de servicii de marcare temporala, furnizorul trebuie sa detina calitatea de operator de date personale si sa depuna la ANC o copie de pe certificatul doveditor, eliberat de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

Art. 11
(1) Furnizorii de servicii de marcare temporala au obligatia de a crea si mentine un registru electronic operativ de evidenta a marcilor temporale.
(2) Registrul electronic operativ de evidenta a marcilor temporale trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
a) toate marcile temporale emise de catre furnizorul de servicii de marcare temporala, cuprinzând, pe lânga marca temporala propriu-zisa, si date referitoare la marca temporala si la certificatul utilizat;
b) inregistrari ale evenimentelor aparute in sistemul informatic utilizat pentru generarea marcilor temporale.
(3) Informatiile prevazute la alin. (2) lit. a) trebuie sa fie disponibile permanent pentru consultare pe pagina de internet a furnizorului.
(4) Furnizorul de servicii de marcare temporala are obligatia de a transmite, la cerere, catre ANC informatiile prevazute la alin. (2) lit. b).
(5) Structura si conditiile de exploatare ale registrului electronic operativ de evidenta a marcilor temporale sunt prevazute in anexa nr. 3, care face parte integranta din prezenta decizie.

Art. 12
(1) Furnizorii de servicii de marcare temporala trebuie sa aduca la cunostinta tuturor utilizatorilor termenii si conditiile care privesc utilizarea serviciilor de marcare temporala, si anume:
a) datele de contact ale furnizorului;
b) politica de marcare temporala aplicata;
c) standardele tehnice aplicabile;
d) precizia timpului din marcile temporale;
e) orice limitari in folosirea serviciului de marcare temporala;
f) obligatiile utilizatorului;
g) informatii despre cum trebuie verificata marca temporala si orice limitari posibile asupra perioadei de valabilitate;
h) descrierea practicilor, procedurilor si sistemelor care asigura securitatea si integritatea datelor, accesul autorizat permanent la acestea si modalitatile de prevenire a accesului neautorizat (codul de practici si proceduri);
i) politica privind protectia datelor cu caracter personal;
j) perioada de timp in care sunt pastrate inregistrarile referitoare la evenimente ale furnizorului;
k) disponibilitatea serviciilor.
(2) Aceste informatii trebuie sa fie disponibile pe pagina de internet a furnizorului de servicii de marcare temporala.

Art. 13
(1) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa dispuna de mijloace financiare si de resurse materiale, tehnice si umane corespunzatoare pentru garantarea securitatii, fiabilitatii si continuitatii serviciilor oferite;
b) sa dovedeasca ANC ca dispune de resursele financiare pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-ar putea cauza cu prilejul desfasurarii activitati de marcare temporala si ca este capabil sa acopere pierderile suferite de catre o persoana care isi intemeiaza conduita pe efectele juridice ale marcilor temporale, in conditiile prevazute la art. 10 din Legea nr. 451/2004, pâna la concurenta echivalentului in lei al sumei de 10.000 euro pentru fiecare risc asigurat. Riscul asigurat este fiecare prejudiciu produs, chiar daca se produc mai multe asemenea prejudicii ca urmare a neindeplinirii de catre furnizor a unei obligatii prevazute de lege. Furnizorul va trebui sa depuna la ANC o scrisoare de garantie din partea unei institutii financiare de specialitate sau o polita de asigurare la o societate de asigurari, in favoarea ANC, in valoare cel putin egala cu echivalentul in lei al sumei de 300.000 euro;
c) sa foloseasca personal având cunostinte de specialitate, experienta si calificare necesare pentru furnizarea serviciilor respective;
d) sa utilizeze numai dispozitive criptografice securizate pentru efectuarea operatiilor criptografice implicate in procesul generarii marcii temporale;
e) sa utilizeze un sistem informatic care sa respecte cerintele de securitate prevazute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 451/2004;
f) sa pastreze toate informatiile necesare pentru a putea face dovada marcarii temporale in cazul unui eventual litigiu (inregistrari ale marcilor temporale emise, documentatia aferenta algoritmilor si procedurilor de generare a marcilor temporale emise, alte documente) pentru o perioada de minimum 10 ani de la data emiterii.
(2) In vederea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) lit. e), furnizorul va publica documentatia aferenta mecanismului implementat in vederea indeplinirii acestei obligatii, iar o copie a documentatiei va fi transmisa ANC.

Art. 14
Orice persoana, fizica sau juridica, care doreste sa beneficieze de servicii de marcare temporala trebuie:
a) sa furnizeze informatiile referitoare la identitatea sa;
b) sa respecte limitarile impuse de furnizorul de servicii de marcare temporala.

SECTIUNEA 2 – Mecanismul marcarii temporale a documentelor

Art. 15
(1) Marcarea temporala este realizata cu respectarea urmatoarelor etape:
a) utilizatorul transmite furnizorului o cerere de emitere a marcii temporale pentru un anumit document electronic. Cererea va contine amprenta digitala a documentului pentru care se face cererea, amprenta creata prin intermediul aplicarii unei functii hash-code asupra documentului;
b) intr-un interval de timp stabilit prin politica de marcare temporala, furnizorul de servicii de marcare temporala executa urmatoarele operatiuni asupra amprentei digitale a documentului primit de la utilizator, folosind un sistem informatic sigur, care indeplineste cerintele de securitate prevazute de art. 4 din Legea nr. 451/2004:
1. aplica informatia de timp, raportându-se la baza de timp;
2. aplica celelalte date prevazute de Legea nr. 451/2004 si orice alte date prevazute in politica sa de marcare temporala care nu contravin prevederilor legale si standardelor recunoscute in materie;
3. o semneaza electronic utilizând un certificat digital calificat;
c) in urma acestor operatiuni rezulta marca temporala care este transmisa utilizatorului.
(2) Autenticitatea marcii temporale poate fi verificata de catre terti pe baza documentului original, a marcii temporale, a cheii publice a furnizorului de servicii de marcare temporala si a functiei hash-code utilizate pentru crearea amprentei digitale a documentului.

Art. 16
(1) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa utilizeze informatia de timp furnizata de furnizorul unic de baza de timp.
(2) Furnizorul unic de baza de timp este Sistemul informatic pentru furnizarea orei oficiale a României, realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
(3) Sursa de timp folosita de catre furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa fie sincronizata cu referinta de timp oferita de furnizorul unic de baza de timp, abaterea maxim admisa fiind de +/- 1 secunda.
(4) Furnizorul de servicii de marcare temporala are obligatia de a lua toate masurile pentru calibrarea echipamentelor, astfel incât valoarea prevazuta la alin. (3) sa nu fie depasita.
(5) In cazul in care detecteaza cazuri in care au fost emise marci temporale cu depasirea valorii prevazute la alin. (3), furnizorul va transmite ANC o instiintare in acest sens.
(6) Furnizorul are obligatia de a pastra datele care dovedesc respectarea valorii prevazute la alin. (3) (de exemplu, log-urile de sincronizare) si de a le pune la dispozitia ANC, la cerere.

Art. 17
(1) Furnizorul de servicii de marcare temporala este obligat sa puna la dispozitia utilizatorilor software-ul necesar pentru utilizarea serviciului.
(2) Furnizorul trebuie sa ofere utilizatorilor urmatoarele informatii despre software-ul pus la dispozitie:
a) conditiile in care este disponibil software-ul;
b) instructiunile de folosire;
c) obligatiile utilizatorului;
d) orice alte limitari privind utilizarea software-ului.
(3) Software-ul pus la dispozitie de catre furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa permita utilizatorului sa verifice daca marcarea temporala a fost realizata in mod corect, prin analiza automata a cel putin urmatoarelor elemente:
a) structura marcii temporale;
b) amprenta din marca temporala;
c) semnatura electronica a marcii temporale, respectiv validitatea certificatului folosit pentru semnare.

Art. 18
(1) Marca temporala va avea structura stabilita in anexa nr. 4, care face parte integranta din prezenta decizie.
(2) De asemenea, marca temporala trebuie sa includa:
a) un identificator pentru tara in care furnizorul de servicii de marcare temporala este stabilit, acolo unde este aplicabil;
b) un identificator pentru furnizorul de servicii de marcare temporala, care va contine cel putin numarul de ordine din registru;
c) un identificator pentru unitatea care emite marci temporale.
(3) Datele prevazute la alin. (2) se vor introduce in marca temporala folosindu-se câmpul „tsa” din cadrul structurii marcii temporale. Introducerea acestui câmp este obligatorie.
(4) ANC va publica eventualele modificari ale formatului descris in anexa nr. 4, pe baza evolutiei tehnologiilor sau a normelor internationale recunoscute in domeniu.

Art. 19
(1) In vederea asigurarii conformitatii cu cerintele Legii nr. 451/2004 si ale prezentei decizii, se recomanda respectarea urmatoarelor standarde si recomandari de catre furnizorii de servicii de marcare temporala:
a) SR ETSI TS 101 861 V1.2.1: 2005 Profil de marcare temporala;
b) SR ETSI TS 101 862 V1.3.2: 2005 Profil de certificat calificat;
c) SR ETSI TS 102 023 V1.2.1: 2005 Semnaturi electronice si infrastructuri (ESI). Cerinte privind politica pentru autoritatile de marcare temporala;
d) SR ISO/CEI 18014-1: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Servicii de marcare temporala. Partea 1: Cadru;
e) SR ISO/CEI 18014-2: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Servicii de marcare temporala. Partea 2: Mecanisme care produc marci temporale independente sau SR ISO/CEI 18014-3: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Servicii de marcare temporala. Partea 3: Mecanisme care produc marci temporale inlantuite;
f) SR ISO/CEI TR 14516: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Indrumari pentru utilizarea si administrarea serviciilor partilor terte de incredere;
g) Internet X.509 Public Key Infrastructure Time-Stamp Protocol (TSP): IETF RFC 3161;
h) Cryptographic Message Syntax: IETF RFC 2630;
i) Internet X.509 Public Key Infrastructure Certificate and CRL Profile: IETF RFC 2459;
j) Date and Time on the Internet: Timestamps: IETF RFC 3339.
(2) Furnizorii au obligatia de a pune la dispozitia publicului, pe pagina proprie de internet, informatii privind standardele pe care le aplica in cadrul activitatii propriu-zise de generare a marcii temporale si procedurile de securitate utilizate.

Art. 20
Amprenta digitala utilizata in procesul de marcare temporala, creata prin intermediul aplicarii unei functii hash-code asupra unui document in forma electronica, trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
a) sa permita identificarea unica a documentului in forma electronica, datorita imposibilitatii practice de a crea amprente identice pentru documente diferite;
b) sa nu permita deducerea continutului documentului respectiv, datorita imposibilitatii practice de a reconstitui continutul documentului original pe baza amprentei.

Art. 21
Furnizorul foloseste doar functia hash-code SHA1 (optional SHA2) si algoritmul de criptare RSA. Este interzisa folosirea teoremei chinezesti a resturilor.

Art. 22
(1) Certificatul furnizorului de servicii de marcare temporala trebuie sa fie emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile Legii nr. 455/2001.
(2) Certificatul furnizorului va contine in mod obligatoriu extensia pentru marcare temporala prevazuta in standardele internationale in vigoare (RFC 3161 – protocol de marca temporala, sectiunea 2.3). Extensia trebuie sa fie de tip critic.

Art. 23
Marca temporala va fi transmisa solicitantului prin mecanismele de transport prevazute in standardul international RFC 3161 – protocol de marca temporala, sectiunea a 3-a. Se va implementa in mod obligatoriu cel putin protocolul HTTP.

Art. 24
(1) Serviciul de verificare a marcilor temporale se asigura catre terti si este mentionat expres in contractul incheiat intre furnizorul de servicii de marca temporala si utilizator.
(2) Verificarea trebuie sa poata fi realizata automat, prin internet, fiind accesibila oricarei persoane fizice sau juridice care isi bazeaza conduita pe efectele juridice ale unei marci temporale.

SECTIUNEA 3 – Suspendarea sau incetarea activitatii furnizorilor de servicii de marcare temporala

Art. 25
(1) In conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 451/2004, controlul respectarii dispozitiilor Legii nr. 451/2004, precum si ale prezentei decizii revine ANC, care actioneaza prin personalul de control de specialitate imputernicit in acest scop.
(2) ANC are dreptul de a efectua controale asupra furnizorilor de servicii de marcare temporala, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate.
(3) In vederea exercitarii atributiilor de control, personalul imputernicit in acest scop este autorizat in limitele legii:
a) sa aiba acces liber, permanent, in orice loc in care se afla echipamentele necesare furnizarii serviciilor de marcare temporala;
b) sa solicite orice document sau informatie necesara in vederea verificarii respectarii obligatiilor ce incumba furnizorului de servicii de marcare temporala;
c) sa verifice punerea in aplicare a oricaror proceduri utilizate de catre furnizorul de servicii de marcare temporala supus controlului;
d) sa sigileze orice echipamente necesare furnizarii de servicii de marcare temporala sau sa retina orice document care are legatura cu aceasta activitate, pe o perioada care nu poate depasi 15 zile, daca aceste masuri se impun.

Art. 26
(1) ANC va dispune, prin decizie, suspendarea activitatii furnizorului de servicii de marcare temporala pâna la incetarea cauzelor care au determinat luarea masurii, in urmatoarele situatii:
a) furnizorul nu respecta politica de marcare temporala si procedurile de securitate declarate, intr-un mod in care afecteaza securitatea procesului de marcare temporala;
b) furnizorul incalca obligatia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 451/2004;
c) odata cu aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute la art. 12 din Legea nr. 451/2004;
d) furnizorul nu respecta obligatiile prevazute la art. 8 alin. (4) si art. 16;
e) furnizorul nu remediaza in termenul stabilit de ANC orice alte deficiente aparute ca urmare a nerespectarii prevederilor Legii nr. 451/2004 si ale prezentei decizii si constatate cu prilejul efectuarii controalelor de catre ANC.
(2) Odata cu comunicarea deciziei de suspendare temporara a activitatii, ANC comunica furnizorului un termen in care trebuie sa remedieze problemele care au determinat luarea acestei masuri. Termenul nu poate fi mai mic de 30 de zile. Furnizorul poate solicita motivat prelungirea acestui termen.
(3) Suspendarea activitatii inceteaza in momentul in care furnizorul face dovada incetarii cauzelor care au determinat luarea masurii.
(4) Daca furnizorul nu remediaza problemele care au determinat suspendarea in termenul stabilit in conditiile alin. (2), ANC va dispune, prin decizie, incetarea activitatii acestuia.
(5) In perioada in care activitatea sa este suspendata, furnizorul are obligatia sa asigure continuarea functionarii serviciului de verificare a marcilor temporale, precum si consultarea in regim on-line a registrului electronic, cu exceptia cazului in care deficientele se gasesc la nivelul acestor sisteme.

Art. 27
(1) In cazul in care furnizorul intentioneaza sa inceteze activitatile legate de marcarea temporala, va informa ANC, cu cel putin 30 de zile in avans, despre intentia sa, respectiv despre existenta si natura imprejurarii care justifica imposibilitatea de continuare a activitatilor, prin completarea formularului prevazut in anexa nr. 5, care face parte integranta din prezenta decizie.
(2) Furnizorului ii revine obligatia ca, in situatia in care se afla in imposibilitate de a continua activitatile legate de marcarea temporala si nu a putut prevedea aceasta situatie cu cel putin 30 de zile inainte ca incetarea activitatilor sa se produca, sa informeze ANC in termen de 24 de ore din momentul in care a luat cunostinta sau trebuia si putea sa ia cunostinta despre imposibilitatea continuarii activitatilor.
(3) Atât in cazul incetarii activitatii din initiativa sa, cât si in cazul in care incetarea activitatii a fost dispusa de ANC, furnizorul de servicii de marcare temporala va desemna alt furnizor de servicii de marcare temporala, caruia ii va transfera, in tot sau in parte, activitatile sale. Transferul va opera in urmatoarele conditii:
a) furnizorul de servicii de marcare temporala va instiinta fiecare utilizator, cu cel putin 30 de zile in avans, despre intentia sa de transferare a activitatilor legate de marcarea temporala catre un alt furnizor, mentionând identitatea acestuia;
b) furnizorul de servicii de marcare temporala va face cunoscuta utilizatorilor sai posibilitatea de a refuza acest transfer, precum si termenul si conditiile in care refuzul poate fi exercitat.
(4) Furnizorul aflat in unul dintre cazurile prevazute la alin. (1) si (2), ale carui activitati nu sunt preluate de un alt furnizor de servicii de marcare temporala, este obligat sa depuna la ANC informatiile si documentele prevazute la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 451/2004, precum si dovada revocarii certificatului utilizat in procesul de marcare temporala.

Capitolul IV – Dispozitii finale

Art. 28
Prezenta decizie se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I, si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii.

Anexa nr. 1

    
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Continutul si structura Registrului furnizorilor de servicii de marcare temporala                                   ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 1. ¦Numarul de ordine al inregistrarii, generat automat                                                            ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 2. ¦Codul de identificare a furnizorului de servicii de marcare temporala                                          ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 3. ¦Calitatea furnizorului: persoana fizica sau persoana juridica                                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 4. ¦Numele si prenumele furnizorului (pentru persoana fizica)/Denumirea (pentru persoana juridica)                 ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 5. ¦Adresa (tara, oras, judet/sector, strada, numar, bloc, scara, etaj, apartament, cod postal, telefon, fax,      ¦
¦    ¦e-mail, adresa pagina web)                                                                                     ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 6. ¦Codul unic de inregistrare la registrul comertului (pentru persoana juridica)                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 7. ¦Data la care a inceput activitatea                                                                             ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 8. ¦Cheia publica a certificatului digital folosit de furnizorul de servicii in procesul de marcare temporala      ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 9. ¦Descrierea sistemelor furnizorului de servicii de marcare temporala                                            ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦10. ¦Codul de proceduri si practici al furnizorului de servicii de marcare temporala                                ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦11. ¦Descrierea politicii generale a furnizorului de servicii de marcare temporala                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦12. ¦Tipul garantiei furnizorului                                                                                   ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦13. ¦Societatea de asigurari/Institutia financiara care garanteaza capacitatea financiara a furnizorului            ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦14. ¦Suma asigurata/Suma acoperita prin scrisoarea de garantie                                                      ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦15. ¦Situatii critice: câmp ce poate contine referiri la ultima situatie critica (de exemplu, intreruperea          ¦
¦    ¦temporara a activitatii din cauza unor probleme tehnice, modificarea procedurilor, sanctiuni etc.)             ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦16. ¦Data si ora ultimei actualizari a registrului                                                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦17. ¦Situatia furnizorului (operational, suspendat, activitatea incetata, in curs de transferare a activitatii etc.)¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦18. ¦Motivul suspendarii/reluarii/incetarii activitatii (daca este cazul)                                           ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Anexa nr. 2

    
+---------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Formular de notificare pentru furnizorii de servicii de marcare temporala                    ¦
+---------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Furnizor de servicii de marcare temporala  ¦Tara     ¦Oras     ¦Sector     ¦Str.      ¦Nr.   ¦
¦persoana fizica/juridica                   +---------+---------+-----------+----------+------¦
¦                                           ¦         ¦         ¦           ¦          ¦      ¦
+-------------------------------------------+---------+---------+-----------+-----------------¦
¦Domiciliul sau sediul                      ¦Bl.      ¦Et.      ¦Ap.        ¦Cod postal       ¦
¦                                           +---------+---------+-----------+-----------------¦
¦                                           ¦         ¦         ¦           ¦                 ¦
¦                                           +---------+---------+-----------+-----------------¦
¦                                           ¦Tel.     ¦Fax      ¦E-mail     ¦Web              ¦
¦                                           +---------+---------------------+-----------------¦
¦                                           ¦         ¦                     ¦                 ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦Cod de inregistrare la registrul comertului          ¦Tip societate                          ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦                                                     ¦                                       ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦Banca                                                ¦Nr. cont bancar                        ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦                                                     ¦                                       ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦Nationalitate                                        ¦Cetatenie                              ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦                                                     ¦                                       ¦
+---------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Data inceperii activitatii                 ¦                                                 ¦
+-------------------------------------------+-------------------------------------------------¦
¦Opis documente anexate                     ¦                                                 ¦
+---------------------------------------------------------------------------------------------+

INSTIINTARE – ANGAJAMENT

Subsemnatul, ……………. (numele si prenumele/denumirea), instiintez Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC) referitor la desfasurarea serviciilor de marcare temporala, mentionate in prezentul document, cu incepere de la data de …………..
Ma angajez sa imi desfasor activitatea in conformitate cu prevederile Legii nr. 451/2004 privind marca temporala, ale Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii nr. 896/2008 privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala, precum si cu standardele europene si internationale in domeniu.
Ma oblig sa acopar prejudiciile pe care le-as putea cauza utilizatorilor, in conditiile prevazute la art. 10 din Legea nr. 451/2004.
De asemenea, ma angajez sa comunic utilizatorilor instructiunile practice de marcare temporala, precum si termenele si conditiile de utilizare a serviciilor de marcare temporala.
1. contractul de inchiriere/actul de proprietate pentru sediu;
2. adeverinta din partea administratiei finantelor publice privind plata la zi a taxelor si impozitelor catre stat;
3. certificat de bonitate sau scrisoare de garantie din partea bancii, prin care persoana fizica/juridica desfasoara plati si incasari curente;
4. o scrisoare de garantie in valoare de ……………, in favoarea ANC, la ………………….. (numele institutiei financiare)/o polita de asigurare la …………. (numele societatii de asigurare), in favoarea ANC, in valoare de ………………*);
5. certificatul calificat folosit in activitatea de marcare temporala;
6. politica de marcare temporala aplicata;
7. descrierea generala a sistemului informatic utilizat pentru desfasurarea activitatii de marcare temporala, insotita de o declaratie de conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 451/2004;
8. descrierea practicilor, procedurilor si sistemelor care asigura securitatea si integritatea datelor, accesul autorizat permanent la acestea si modalitatile de prevenire a accesului neautorizat (codul de practici si proceduri);
9. politica referitoare la protectia datelor cu caracter personal;
10. certificatul care dovedeste calitatea de operator de date cu caracter personal.

       Furnizor,                                       Din partea ANC,
........................                      ..................................
      Data si ora                             Am primit documentatia mentionata.
........................

___________ 
*) Se va opta pentru una dintre cele doua variante, in conformitate cu prevederile art. 13
 alin. (1) lit. b) din prezenta decizie.

Anexa nr. 3 – CONTINUTUL MINIMAL al Registrului electronic operativ de evidenta a marcilor temporale

I. Registrul electronic operativ de evidenta a marcilor temporale va cuprinde:
1. Lista tuturor marcilor temporale emise de catre furnizorul de servicii de marcare temporala, cuprinzând urmatoarele informatii:
A. Date referitoare la marca temporala

    
+------------------------------------------------------------------------------+
¦Nr. ¦Categorie de date                                                        ¦
¦crt.¦                                                                         ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 1. ¦Identificator unic                                                       ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 2. ¦Data si ora la care marca temporala a fost aplicata                      ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 3. ¦Cod de identificare utilizator                                           ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 4. ¦Amprenta documentului supusa marcarii temporale                          ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 5. ¦Identificarea algoritmului utilizat pentru generarea amprentei           ¦
+------------------------------------------------------------------------------+

   B. Date referitoare la furnizor/certificatul furnizorului 

+------------------------------------------------------------------------------+
¦1.¦Nume                                              ¦SubjectName             ¦
+--+--------------------------------------------------+------------------------¦
¦2.¦Data emiterii                                     ¦                        ¦
+--+--------------------------------------------------+------------------------¦
¦3.¦Valabilitate                                      ¦                        ¦
+--+--------------------------------------------------+------------------------¦
¦4.¦Date de identificare ale furnizorului de servicii ¦IssuerName, SerialNumber¦
¦  ¦de certificare superior                           ¦                        ¦
+------------------------------------------------------------------------------+

C. Marca temporala emisa
2. Inregistrari ale evenimentelor aparute in sistemul informatic utilizat pentru generarea marcilor temporale:
– sincronizarile cu baza de timp;
– schimbarea cheilor criptografice;
– opriri ale sistemului;
– incidente de securitate.
II. Regimul de acces la informatiile cuprinse in Registrul electronic operativ de evidenta a marcilor temporale
? Informatiile de la pct. 1 vor fi disponibile permanent pentru consultare pe pagina de internet a furnizorului de servicii de marcare temporala.
? Informatiile de la pct. 2 vor fi facute publice in conformitate cu politica de marcare temporala a furnizorului si vor fi furnizate, la cerere, Autoritatii Nationale pentru Comunicatii.

Anexa nr. 4 – CONTINUTUL SI STRUCTURA MARCII TEMPORALE

    
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦               Nume               ¦          Explicatie detaliata          ¦Structura ASN1 ¦Observatii¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦A. Informatii despre marca temporala propriu-zisa                                                     ¦
¦(TSTInfo)                                                                                             ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Versiune                          ¦                                        ¦INTEGER        ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Politica                          ¦                                        ¦OID            ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Amprenta de marcat                ¦Hash-ul + algoritmul de hash            ¦messageImprint ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Numar serial unic                 ¦                                        ¦INTEGER        ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Momentul exact de timp al emiterii¦UTC, notatie "zulu"                     ¦GeneralizedTime¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Precizie                          ¦Secunde, milisecunde, microsecunde      ¦Accuracy       ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Numar aleatoriu (Nonce)           ¦                                        ¦INTEGER        ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Numele furnizorului               ¦                                        ¦GeneralName    ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Extensii                          ¦                                        ¦Extensions     ¦optional  ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦B. Semnatura furnizorului                                                                             ¦
¦(ContentInfo ce incapsuleaza o structura signedData)                                                  ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Info semnatura                    ¦Semnatura propriu-zisa (SignatureValue),¦signerInfo     ¦          ¦
¦                                  ¦insotita de datele de identificare ale  ¦               ¦          ¦
¦                                  ¦semnatarului (SignerIdentifier)         ¦               ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Certificatul furnizorului         ¦                                        ¦certs          ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦                                  ¦                                        ¦               ¦          ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦C. Statutul PKI (PKIStatusInfo)                                                                       ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Codul de status PKI               ¦                                        ¦PKIStatus      ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Mesajul text PKI                  ¦                                        ¦PKIFreeText    ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Informatii despre eroarea PKI     ¦                                        ¦PKIFailureInfo ¦optional  ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Anexa nr. 5

    
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Formular de informare cu privire la incetarea activitatii unui furnizor de servicii de marcare temporala¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Nume furnizor                                              ¦Codul din registrul furnizorilor de servicii¦
+-----------------------------------------------------------¦                                            ¦
¦                                                           ¦                                            ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Motivele incetarii activitatii:                                                                         ¦
¦                                                                                                        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Data la care a instiintat ANC                              ¦Data incetarii activitatii                  ¦
¦                                                           ¦                                            ¦
+-----------------------------------------------------------+--------------------------------------------¦
¦Numele furnizorului care va prelua activitatea             ¦Codul din registrul furnizorilor de servicii¦
+-----------------------------------------------------------¦                                            ¦
¦                                                           ¦                                            ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Masuri luate referitoare la utilizatori:                                                                ¦
¦                                                                                                        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦                                                                                                        ¦
¦                                                                                                        ¦
¦                                                                                                        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Marca temporala. Norme tehnice si metodologice

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008 a fost publicata Decizia nr. 896 din 2 octombrie 2008 a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala.

Normele se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, precum si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii marcare temporala.

In acest sens, se stabileste ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa notifice ANC, cu 30 de zile inainte de inceperea activitatii, precum si orice intentie de modificare a procedurilor de securitate a sistemului informatic utilizat, cu precizarea datei si a orei la care modificarea intra in vigoare, precum si obligatia de a confirma in termen de 24 de ore modificarea efectuata.

De asemenea, este prevazut si mecanismul marcarii temporale a documentelor, stabilindu-se ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa utilizeze informatia de timp furnizata de furnizorul unic in baza de timp, respectiv Sistemul informatic pentru furnizarea orei oficiale a Romaniei, realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Se mai arata ca ANC are dreptul de a efectua controale asupra furnizorilor de servicii de marcare temporala, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate, fiind abilitata sa dispuna, prin decizie, suspendarea activitatii furnizorului pana la incetarea cauzelor care au determinat luarea masurii, in urmatoarele situatii:
1. furnizorul nu respecta politica de marcare temporala si procedurile de securitate declarate, intr-un mod in care afecteaza securitatea procesului de marcare temporala;
2. furnizorul isi incalca obligatia de a crea si de a mentine un registru electronic operativ de evidenta cuprinzand momentul de timp la care au fost emise marcile temporale;
3. odata cu aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de art. 12 din Legea nr. 451/2004;
4. furnizorul nu comunica ANC in avans intentia de a modifica procedurile de securitate a sistemului informatic utilizat;
5. furnizorul de servicii de marcare temporala nu utilizeaza informatia de timp furnizata de furnizorul unic de baza de timp.

Odata cu comunicarea deciziei de suspendare temporara a activitatii, ANC comunica furnizorului un termen in care trebuie sa remedieze problemele ce au determinat aceste masuri, fara ca acest termen sa poata fi mai mic de 30 de zile. Suspendarea activitatii va inceta in momentul in care furnizorul face dovada incetarii cauzelor care au determinat luarea masurii.