Codul muncii și legislația conexă aduc numeroase prevederi legale care ar trebui să le asigure femeilor, mai ales celor care au devenit sau se pregătesc să devină mame, un context echitabil și adecvat în care să lucreze. Vorbim nu doar de protecția maternității, ci și de numeroase dispoziții anti-discriminare, prevăzute în mare parte în Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în Codul muncii și în OUG nr. 96/2003.
Pentru început, pornim de la prevederile celui mai important act legislativ în raporturile de muncă: Codul muncii. „Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte„, stabilește acesta. Aici, angajatorul nu poate să invoce nicidecum scuza că nu a știut de situația femeii gravide pentru că același act normativ îl obligă pe acesta să supună angajații care vor lucra sau care lucrează în turele de noapte la un examen medical gratuit.
Practic, graviditatea poate fi sesizată la acest examen medical și femeia poate fi declarată inaptă pentru munca de noapte, caz în care trebuie să fie repartizată pe un alt post, unul corespunzător, sau să fie trimisă în concediu de risc maternal dacă nu există alte soluții (dar nicidecum concediată).
Totodată, legea privind egalitatea de șanse le pune în vedere angajatorilor că nu au voie să solicite candidatei, la angajare, teste de sarcină. În aceeași măsură, cea care urmează să se angajeze nu poate fi obligată să semneze vreo hârtie prin care promite că nu va rămâne însărcinată sau că nu va naşte pe durata de valabilitate a contractului individual de muncă.
Toate aceste aspecte sunt de fapt măsuri de nediscriminare. În ochii unui angajator, o femeie aflată într-o astfel de situație nu trebuie să fie văzută ca având un potențial mai scăzut decât celelalte sau decât un bărbat, tot așa cum ea nu poate să fie văzută ca o pierdere pentru angajatorul respectiv.
Aspectele legate de drepturile femeilor gravide, lăuze sau care alăptează și de obligațiile angajatorului în legătură cu acestea se regăsesc însă într-un act normativ special dedicat: OUG nr. 96/2003.
E important să-i spunem angajatorului că suntem gravide
După cum spuneam, maternitatea nu poate să fie un motiv de discriminare. Orice diferențe de tratament nefavorabile angajatei pot să constituie o discriminare, așa cum ne indică OUG nr. 96/2003. Dacă nu putem îndupleca angajatorul să se conformeze obligațiile pe care legea i le impune, atunci nu ne rămâne decât să apelăm la organele de inspecția muncii, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau chiar la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, dacă e cazul.
Pentru că la unele dintre femei se observă mai greu sarcina sau abia de la un punct avansat este vizibilă fără niciun dubiu, legislația la care ne referim le pune în vedere salariatelor gravide să-și anunțe angajatorul și să prezinte și documentele medicale care atestă sarcina lor. Anunțarea angajatorului (în scris) este importantă pentru că, altfel, salariata nu poate avea pretenția să i se ofere drepturile specifice la locul de muncă.
Interesant este că ordonanța mai prevede și o obligație de confidențialitate a angajatorului. Concret, dacă i se solicită acest lucru, sarcina nefiind vizibilă, angajatorul e obligat să țină secretă graviditatea angajatei față de ceilalți din firmă, până la momentul în care sarcina este vizibilă tuturor.