In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008 a fost publicata Legea nr. 268 din 7 noiembrie 2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.
Potrivit modificarilor aduse prin legea de aprobare, cetatenii romani si strainii cu sedere legala in Romania, care au implinit varsta de 18 ani, pot sa procure, in scopul detinerii, respectiv al portului si folosirii, cel mult doua arme neletale de autoaparare sau de tir sportiv din categora armelor neletale supuse autorizarii.
Persoanele fizice care detin inscrise in documentele ce atesta dreptul de detinere, respectiv de port si folosire un numar mai mare de arme sunt obligate ca in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a noii reglementari sa procedeze la instrainarea lor, in caz contrar fiind expuse raspunderii penale.
De asemenea, se mai prevede ca posesorii armelor scurte confectionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc pot detine maximum 100 cartuse pentru fiecare arma dintre cele pentru care au drept de port si folosire.