Inspecţia fiscală este, potrivit normelor în vigoare, activitatea ce are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, precum şi a respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, printre altele. Regulile de desfăşurare a inspecţiei fiscale au cunoscut mai multe modificări în ultima perioadă, astfel că astăzi vă explicăm, pas cu pas, ce presupune verificarea şi cum se face aceasta, în 2017, în cazul firmelor
Inspecţiile fiscale sunt desfăşurate în baza prevederilor din Codul de procedură fiscală şi reprezintă, potrivit definiţiei oferite de actul normativ, activitatea ce are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, precum şi stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.
Practic, pot fi verificate atât persoanele fizice, cât şi firmele, iar astăzi ne vom axa pe controalele ce le vizează pe acestea din urmă. Şi în 2017, inspecţia fiscală poate fi de două tipuri, astfel:
- inspecţie fiscală generală – reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
- inspecţie fiscală parţială – reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp determinată.
De altfel, organul fiscal competent decide asupra efectuării unei inspecții fiscale, generale sau parțiale, pe baza analizei de risc.
În ceea ce priveşte perioada supusă inspecţiei fiscale, aceasta începe de la sfârșitul perioadei controlate anterior. De asemenea, inspecția fiscală are loc în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.
Din continuarea articolului puteţi afla:
- care sunt metodele de control utilizate de Fisc atunci când verifică societăţile;
- ce documente sunt folosite în cadrul inspecţiei fiscale şi cum află reprezentanţii firmei despre începerea controlului;
- cât poate dura şi unde are loc inspecţia fiscală;
- când se poate decide suspendarea verificării fiscale;
- în ce situaţii pot fi reverificate firmele supuse inspecţiei fiscale;
- când poate avea loc o inspecţie fără înştiinţarea contribuabilului vizat de control.
Daca doriti si restul articolului va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro