import

Încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României. Importuri succesive de produse componente ale aceluiaşi utilaj. Încadrare la poziţii tarifare diferite. Nelegalitate.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere prevederile Codului vamal, adoptat prin Legea nr. 141/1997, ale cărui prevederi au fost ulterior abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, publicată în M.Of. nr. 350 din 19/04/2006.

Prin acţiunea formulată la data de 10 mai 2007, reclamanta S.C. C S.A.  a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând anularea actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001 şi a anexelor acestora nr. 26 şi 27/23 februarie 2001 întocmite de Biroul Vamal Miercurea Ciuc, precum şi a deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 prin care au fost respinse contestaţiile privind suma totală de 71391 lei reprezentând taxe vamale, TVA şi majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a primit licenţă de import pentru importul unei linii de derulare – un utilaj complex cu mai multe subansamble – care se încadrează la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României, beneficiind de toate facilităţile oferite pentru stimularea investiţiilor

Societatea a contestat încadrarea tarifară ulterioară a importurilor sale – transportul utilajului având loc în mai multe tranşe – la alte coduri tarifare, efectuată de organele vamale prin actele constatatoare contestate.

Prin sentinţa nr. 72/7 august 2007 Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 şi a actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că  piesele importate  de reclamantă în luna decembrie 1997 sunt un tot unitar cu cele importate în cursul anului 1998, întreg utilajul încadrându-se în titulatura de „maşini –unelte pentru prelucrarea lemnului care pot efectua diferite tipuri de operaţii, fără manevrarea manuală a piesei între operaţii şi fără schimbarea uneltelor între operaţii”, poziţia de încadrare în Tariful vamal de import al României fiind 84.65.10.90.

În acest sens, instanţa a constatat că şi organele vamale au recunoscut destinaţia finală a pieselor componente, respectiv cea a compunerii unui utilaj, astfel că în mod greşit au fost clasificate diferit prin actele constatatoare încheiate la 23 februarie 2001.

Împotriva sentinţei pârâtele au declarat recurs, arătând că nu este relevantă afirmaţia societăţii potrivit căreia mărfurile în cauză sunt subansamble ale unui tot unitar, deoarece mărfurile importate în luna decembrie 1997 nefiind părţi componente ale utilajului decât împreună cu piesele care urmau a fi importate în 1998, a fost necesară reanalizarea încadrării vamale.

De altfel, au precizat pârâtele, produsele livrate cu fiecare din cele 4 eşaloane au fost  prezentate separat la vămuire şi pentru fiecare  tranşă a fost depusă câte o declaraţie vamală de import definitiv, fără ca societatea să solicite şi să obţină aprobarea pentru depunerea unei singure declaraţii vamale de import la data prezentării ultimului eşalon şi pentru clasificarea tuturor mărfurilor văzute ca elemente componente principale ale unei linii tehnologice, la acelaşi cod tarifar.

Recursurile sunt nefondate.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că reclamanta a obţinut certificatul nr. 249/19 februarie 1997 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru care i-a fost eliberată licenţa de import nr. 109901/21 martie 1997, utilajul importat fiind încadrat la poziţia tarifară 84.65.10.90.

Susţinerea pârâtelor în sensul că fiecare piesă componentă importată în decembrie 1997 trebuie să primească o clasificare diferită decât cea a liniei tehnologice în ansamblu nu are temei legal, destinaţia pieselor care au făcut obiectul celor 4 importuri succesive fiind cea a compunerii unui utilaj complex, prevăzut în licenţa de import, care se încadrează distinct la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României.

În acest sens, instanţa de fond a interpretat judicios dispoziţiile art. 1 şi 2 lit. b) din Anexa 1 a Legii nr. 98/1996 care prevăd că fiecare menţiune la o materie în amestec sau asociată cu alte materii are o clasificare determinată.

Astfel fiind, importurile efectuate de reclamantă au fost  corect încadrate iniţial la poziţia tarifară 84.65.10.90 pentru care se achitaseră taxele vamale şi taxa pe valoarea adăugată aferente acestei poziţii, împrejurare în raport de care s-a dispus în mod corect anularea actelor constatatoare prin care se stabilise că societatea nu poate beneficia de facilităţi vamale.

Recursurile au fost respinse.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

de

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Naşterea datoriei vamale

de

Art. 223. – (1) Datoria vamală la import ia naştere prin:

a) punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import;
b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză.
(3) Debitorul este declarantul. În situaţia unei reprezentări indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia vamală este, de asemenea, debitor. Când se întocmeşte o declaraţie vamală pentru unul din regimurile menţionate la alin. (1), pe baza unor date care au ca efect faptul că toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au furnizat informaţiile necesare la întocmirea declaraţiei şi care ştiau sau care ar fi trebuit să ştie că aceste informaţii erau false sunt, de asemenea, debitori.
Art. 224. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:
a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import;
b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispoziţiile art. 64-67 şi art. 195 lit. b).
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.
(3) Debitorii sunt:
a) persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză;
b) orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală;
c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.
Art. 225. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin sustragerea de sub supraveghere vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul sustragerii mărfurilor de sub supraveghere vamală.
(3) Debitorii sunt:
a) persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;
b) orice persoană care a participat la această sustragere şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;
c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost sustrase de sub supraveghere vamală;
d) după caz, persoana care trebuie să execute obligaţiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.
Art. 226. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:
a) neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile care rezultă, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;
b) nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică numai când se stabileşte că iregularităţile prevăzute la lit. a) şi b) nu au efecte semnificative asupra utilizării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal avut în vedere.
(3) Datoria vamală se naşte fie în momentul în care obligaţia a cărei neexecutare generează datoria vamală încetează a mai fi îndeplinită, fie în momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul vamal în cauză, când se stabileşte ulterior că o condiţie stabilită pentru plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau pentru acordarea drepturilor de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia finală a mărfurilor, nu a fost îndeplinită.
(4) Debitorul este fie persoana căreia i se cere îndeplinirea obligaţiilor apărute, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitării lor temporare sau a utilizării regimului vamal sub care au fost plasate, fie persoana căreia i s-a cerut respectarea condiţiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim.
Art. 227. – (1) Datoria vamală la import ia naştere prin consumul sau utilizarea într-o zonă liberă sau antrepozit liber a mărfurilor supuse drepturilor de import, în alte condiţii decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare. Când mărfurile dispar şi dispariţia lor nu poate fi justificată în mod temeinic autorităţii vamale, aceasta poate considera că mărfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberă sau antrepozitul liber.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oară în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această consumare sau utilizare şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost consumate sau utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(4) Când autoritatea vamală consideră că mărfurile care au dispărut au fost consumate sau utilizate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber şi nu este posibilă aplicarea alin. (3), persoana obligată la plata datoriei vamale este ultima persoană cunoscută de autoritatea vamală ca fiind în posesia mărfurilor.
Art. 228. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 224 şi ale art. 226 alin. (1) lit. a), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru o marfă când persoana interesată face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 64-67 şi art. 195 lit. b) sau păstrarea mărfurilor în depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mărfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a mărfurilor respective ca rezultat al naturii mărfurilor, cazului fortuit ori al forţei majore sau ca o consecinţă a aprobării de către autoritatea vamală. În sensul prezentului alineat, mărfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de către orice persoană.
(2) În acelaşi mod se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, când astfel de mărfuri sunt exportate sau reexportate cu aprobarea autorităţii vamale.
Art. 229. – Când, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, orice resturi sau deşeuri care rezultă dintr-o astfel de distrugere se consideră a fi mărfuri străine.
Art. 230. – Când, în conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226, se naşte o datorie vamală pentru mărfurile care beneficiază la import de drepturi de import reduse în funcţie de destinaţia lor finală, cuantumul achitat când mărfurile au fost puse în liberă circulaţie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Această dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care ia naştere o datorie vamală pentru deşeurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mărfuri.
Art. 231. – (1) Datoria vamală la export ia naştere prin exportul mărfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, şi pentru care s-a întocmit o declaraţie vamală.
(2) Datoria vamală la export se naşte în momentul în care este acceptată declaraţia vamală.
(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor.
Art. 232. – (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin scoaterea mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fără declaraţie vamală.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile părăsesc efectiv teritoriul vamal.
(3) Debitorul este persoana care a scos mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această operaţiune şi care cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că nu s-a depus o declaraţie vamală, deşi aceasta ar fi trebuit să fie depusă.
Art. 233. – (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin nerespectarea condiţiilor în care era permisă ieşirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile primesc o destinaţie diferită de cea pentru care li s-a permis să părăsească teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export sau, dacă autoritatea vamală nu poate determina această dată, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii condiţiilor care au dat dreptul la exonerare.
(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor.
Art. 234. – (1) Datoria vamală prevăzută la art. 223-227 şi art. 231-233 ia naştere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiţie sau restricţie la import sau la export, indiferent de natura acestora.
(2) Datoria vamală nu ia naştere la introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a banilor falşi sau la introducerea drogurilor şi substanţelor psihotrope care nu intră în circuitul economic strict supravegheat de autorităţile competente, pentru a fi folosite în scopuri medicale şi ştiinţifice.
(3) În cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.
(4) Dispoziţiile prevăzute la alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi contravenţiilor vamale.
Art. 235. – Când legislaţia vamală prevede un tratament tarifar favorabil în funcţie de natura sau destinaţia finală a mărfurilor, o scutire sau o exonerare totală sau parţială de drepturi de import sau export în temeiul art. 49, 104, 165 sau 206-209, tratamentul tarifar favorabil, scutirea sau exonerarea se aplică şi în cazurile în care a luat naştere o datorie vamală potrivit prevederilor art. 224-227, ale art. 232 sau 233, cu condiţia ca persoana respectivă să nu fie acuzată de fraudă sau de neglijenţă şi să prezinte dovada că au fost îndeplinite celelalte condiţii pentru aplicarea tratamentului favorabil, scutirii sau exonerării.
Art. 236. – Când există mai mulţi debitori pentru aceeaşi datorie vamală, aceştia sunt obligaţi să plătească în solidar.
Art. 237. – (1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determină pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale.
(2) Când nu este posibilă stabilirea precisă a momentului la care a luat naştere datoria vamală, data avută în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mărfuri este aceea la care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc într-o situaţie care determină naşterea datoriei vamale. Când autoritatea vamală deţine informaţii pe baza cărora poate stabili că datoria vamală a luat naştere înainte de data constatării, cuantumul drepturilor de import sau de export se determină pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepărtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informaţii.
(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se aplică dobânzi compensatorii, pentru a evita obţinerea unor avantaje financiare prin amânarea datei de naştere a datoriei vamale sau înscrierii în evidenţele contabile.
Art. 238. – (1) Datoria vamală ia naştere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o.
(2) Dacă nu se poate stabili locul menţionat la alin. (1), datoria vamală ia naştere la locul unde autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situaţie care generează datoria vamală.
(3) Dacă mărfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost încheiat şi dacă locul nu poate fi determinat conform alin. (1) şi (2), într-un termen stabilit prin regulamentul vamal, datoria vamală ia naştere la locul unde mărfurile au fost plasate sub acel regim vamal sau au fost introduse pe teritoriul vamal al României sub regimul respectiv.
(4) În cazul în care informaţiile aflate la dispoziţia autorităţii vamale permit să stabilească faptul că datoria vamală luase deja naştere când mărfurile se aflau în alt loc la o dată anterioară, se consideră că datoria vamală a luat naştere în locul unde se poate stabili că mărfurile se aflau în momentul cel mai îndepărtat în timp, în care se poate stabili existenţa unei datorii vamale.
Art. 239. – (1) În măsura în care acordurile încheiate de România prevăd acordarea unui tratament tarifar preferenţial la importul în alte ţări al mărfurilor originare din România, când mărfurile au fost obţinute în regim de perfecţionare activă şi sub rezerva că mărfurile străine încorporate în mărfurile originare sunt supuse plăţii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare obţinerii în alte ţări a acestui tratament tarifar preferenţial duce la naşterea datoriei vamale la import.
(2) Momentul în care ia naştere această datorie vamală este considerat a fi momentul acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei vamale de export al mărfurilor în cauză.
(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se întocmeşte declaraţia vamală este, de asemenea, debitor.
(4) Cuantumul drepturilor de import corespunzător acestei datorii vamale este determinat în aceleaşi condiţii ca şi când ar rezulta o datorie vamală ca urmare a acceptării, la aceeaşi dată, a declaraţiei de punere în liberă circulaţie a mărfurilor prin care se încheie regimul de perfecţionare activă.

Scoaterea mărfurilor din zonele libere sau din antrepozitele libere

de

Art. 195. – Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor speciale prevăzute de reglementările vamale aferente unor domenii specifice, mărfurile care părăsesc o zonă liberă sau un antrepozit liber pot fi:

a) exportate sau reexportate în afara teritoriului vamal al României;
b) introduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României. Dispoziţiile titlului III, cu excepţia art. 72-76 în ceea ce priveşte mărfurile româneşti, se aplică mărfurilor introduse în alte părţi ale acestui teritoriu, cu excepţia cazurilor în care mărfurile părăsesc acea zonă pe cale maritimă sau aeriană fără să fi fost plasate sub un regim de tranzit sau sub un alt regim vamal.
Art. 196. – (1) Când o datorie vamală se naşte pentru o marfă străină şi valoarea în vamă a acestei mărfi se bazează pe un preţ efectiv plătit sau de plătit care include cheltuielile de depozitare şi de conservare a mărfurilor pe durata staţionării lor în zona liberă sau în antrepozitul liber, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamă, cu condiţia ca acestea să fie distincte faţă de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri.
(2) Când mărfurile au fost supuse, într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, unor manipulări uzuale în sensul art. 129 alin. (1), felul mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea care se iau în considerare pentru determinarea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, cele care ar fi fost luate în considerare la momentul naşterii datoriei vamale dacă mărfurile nu ar fi fost supuse manipulărilor în cauză. Această prevedere se aplică cu condiţia ca manipulările în cauză să fi fost autorizate de autoritatea vamală.
(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili condiţii şi situaţii de exceptare de la aplicarea prevederilor alin. (2).
Art. 197. – (1) Mărfurilor româneşti menţionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă şi care sunt plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber trebuie să li se atribuie o destinaţie conform acelor reglementări.
(2) În cazul în care asemenea mărfuri sunt reintroduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României sau dacă nu s-a făcut nici o solicitare pentru a li se atribui o destinaţie conform alin. (1), până la expirarea termenului prevăzut la art. 189 alin. (2) autoritatea vamală ia măsurile prevăzute de reglementările domeniului special cu privire la nerespectarea destinaţiei.
Art. 198. – (1) În cazul introducerii sau reintroducerii mărfurilor în alte părţi ale teritoriului vamal al României sau al plasării lor sub un regim vamal, atestarea menţionată la art. 188 alin. (4) poate fi utilizată ca dovadă a statutului vamal român sau străin al acestor mărfuri.
(2) Când nu se stabileşte prin atestare sau prin alte mijloace că mărfurile au statut român sau străin, aceste mărfuri sunt considerate:
a) mărfuri româneşti, în scopul aplicării drepturilor de export şi al licenţelor de export sau a măsurilor prevăzute pentru export în cadrul politicii comerciale;
b) mărfuri străine, în toate celelalte cazuri.
Art. 199. – Autoritatea vamală trebuie să se asigure că dispoziţiile privind exportul, perfecţionarea pasivă, reexportul sau regimurile suspensive, precum şi dispoziţiile titlului VII sunt respectate când mărfurile trebuie să iasă din teritoriul vamal al României plecând dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber.