Tariceanu: „Mr. Geoana, I fuck you”

Cu cateva ore inainte de inceperea votarii, din curtea liberalilor a transpirat o inregistrare ajunsa in mainile jurnalistilor sub numele „PNL schimba directia in ultimul moment”, in care Bogdan Olteanu si Dan Andronic, in rolurile lui Theodor Stolojan si Mircea Geoana, il incadreaza pe Calin Popescu Tariceanu (foto) intr-o repetitie pentru o dezbatere televizata.

In film, Olteanu-Stolojan lauda realizarile pedelistilor si infiereaza „baronii” liberali, dar ceea ce socheaza este injuratura lui Tariceanu adresata lui Andronic-Geoana: „Mr. Geoana, I fuck you”.

Inregistrarea, realizata pe 24 noiembrie, ii prezinta pe cei trei asezati pe fotolii ca in cursul unei dezbateri televizate, dirijati de o persoana ce nu se afla in cadru, dar careia consilierul liberalilor Dan Andronic i se adreseaza in engleza cu „Thank you, Tal” (n.r. – cel mai probabil, Tal Silberstein, consultantul de campanie al liberalilor). „De 17 ani in Romania, un singur om a facut descentralizare. Acesta a fost Vasile Blaga, ministru PD, si pentru asta a fost dat afara din Guvern”, spune convingator Olteanu, in fata unui Tariceanu impasibil. „Sa facem curatenie in economia asta corupta, in sistemul asta corupt, facut de aceiasi oameni care vor sa vina acum din nou la putere”, continua liberalul in rol de Stolojan. Despre penelisti, Olteanu spune ca „au reusit sa transforme guvernarea reformei in guvernarea hotiei. Au inteles sa transforme o guvernare unita de presedintele Basescu, o guvernare care castigase alegerile, intr-o guvernare a unor baroni de la Bucuresti si a unor baroni din provincie, a unor Fenechii (n.r. – aluzie la Relu Fenechiu, deputat liberal de Iasi) si a altor asemenea, care nu fac decat sa jefuiasca Romania”. In ultimul fragment al inregistrarii, Tariceanu intra in scena si, in timp ce astepta sa i se aranjeze cravata, reactioneaza la o gluma intre Andronic si Silberstein lovindu-l usor cu piciorul pe primul si adresandu-i un scurt: „Mr. Geoana… I fuck you”.
„L-am enervat la culme”
Dupa aparitia anonima a materialului pe internet, Bogdan Olteanu a explicat ca este vorba de inregistrarea repetitiilor pentru dezbateri si a afirmat chiar ca inregistrarea a fost facuta intr-o vila din Snagov, localitatea unde locuieste premierul. „Am facut repetitii pentru dezbaterea finala si am simulat o confruntare ca sa-l pregatim pe Tariceanu. Eu jucam rolul lui Theodor Stolojan, iar Dan Andronic juca rolul lui Mircea Geoana”, a confirmat liberalul pentru Mediafax. Nici Dan Andronic nu a incercat sa nege filmarea, postand pe blogul personal chiar fragmentul ce includea injuratura premierului la adresa sa. Postarea lui Andronic a fost facuta la ora 11.36 seara, cand subiectul abia ajunsese pe mainile jurnalistilor. Sub titlul „Asta e adevarata fata a lui Tariceanu: I fuck you, Geoana”, consilierul liberalilor explica faptul ca avea discursurile lui Geoana si acest lucru „l-a enervat la culme” pe premier. Andronic se mai lauda ca repetitia si-a atins scopul. „Celor care au urmarit emisiunea de la TVR, pot sa le spun ca am intuit exact cum va ataca Geoana”. Cu toate acestea, filmarea repetitiei nu a avut un impact foarte puternic pentru electorat, la 24 de ore dupa postarea pe YouTube, fragmentul cu injuratura guvernamentala inregistrand doar o mie de vizionari.

Presa straina despre alegerile parlamentare din Romania

Alegerile parlamentare din Romania vor fi macate de absenteism, desi vin intr-un moment crucial pentru tara, pe fondul crizei economice, scrie presa internationala.

Votul intervine intr-un moment critic pentru Romania, cand economia incetineste si reformele cruciale in domeniul justitiei s-au impotmolit in timpul guvernarii minoritare a guvernului lui Calin Popescu-Tariceanu, informeaza Reuters.

Diviziunile dintre principalele trei partide sunt adanci, iar presedintele Traian Basescu, desi ramane popular in randul electoratului, i-a indepartat pe multi in elita conducatoare cu criticile sale frecvente despre clientelism si coruptie, vazute ca slabiciunea endemica a acestui stat sarac al Uniunii Europene.

Atat PSD, cat si PD-L sunt creditate cu circa 30% din intentiile de vot, urmate de PNL cu circa 20%, ceea ce inseamna, daca sondajele se confirma, ca niciun partid nu va avea majoritatea si cele doua partide mari vor rivaliza pentru conducerea guvernului de coalitie.

Apropierea PD-L de presedinte, care nominalizeaza premierul potrivit Constitutiei, ii acorda un avantaj, dar Basescu ar putea fi obligat sa il numeasca pe liderul PSD, Mircea Geoana, daca partidul sau va avea cele mai multe voturi. Sondajele recente arata o crestere a popularitatii PSD, care a promis ajutoare sociale si reduceri de impozite pentru salariile cele mai mici, in contextul in care multi romani se tem de impactul crizei globale si sunt nemultumiti de inegalitatile sociale.

Oricine va forma guvernul va trebui sa ia masuri rapide care sa pregateasca Romania pentru o deteriorare consistenta a situatiei economice si posibile turbulente pe pietele sale financiare, spun analistii citati de Reuters.

Cele doua partide principale vad cresterea fiscalitatii drept solutie, desi centristii sunt mai putin dispusi sa creasca si cheltuielile. Toata lumea se asteapta la o participare mica, multi alegatori fiind dezamagiti de reformele lente. Un element in plus care va favoriza absenteismul ar putea weekendul prelungit, luni fiind Ziua nationala a Romaniei.

La randul sau, AFP informeaza ca nici PD-L, nici PSD nu par in masura sa obtina majoritatea solida dorita de seful statului, iar PNL va avea probabil un rol central in negocierile pentru formarea oricarei aliante.

Acelasi lucru l-au remarcat si cei de la Euronews. Jurnalistii au remarcat incertitudinea care marcheaza acest scrutin, de la rezultate, pana la participare, intr-o tara in care populatia nu este, oricum, pasionata de politica. Singura certitudine este ca nici PSD, nici PD-L nu vor obtine majoritatea si ca unul dintre aceste doua partide va trebui sa formeze o coalitie, cel mai probabil cu PNL.

Pe langa acestea, singurul partid care poate spera sa depaseasca pragul de 5% pentru a intra in Parlament este UDMR, in timp ce PRM va ramane probabil pentru prima oara in afara legislativului.

Indiferent care va fi castigatorul, acesta nu va beneficia de o luna de miere, in contextul crizei economice care incepe sa afecteze Romania si a mai multor conflicte sociale, amanate pe timpul campaniei, dar care risca sa reizbucneasca inca din ianuarie, mai scrie agentia de stiri.

Ceresterea somajului si masurile de austeritate vor influenta rezultatul alegerilor

Associated Press scrie ca romanii, speriati de somajul si masurile de austeritate dureroase pe care le-ar putea aduce criza, vor sanctiona probabil actuala putere, pe care o considera rupta de realitate, in contextul in care premierul Calin Popescu Tariceanu sugera public ca Romania este intr-o anumita masura imuna la criza economica mondiala.

Si aceasta agentie descrie progresele economice ale Romaniei din ultimii ani, adaugand ca acestea au fost favorizate si de banii trimisi in tara de cei circa doua milioane de romani care muncesc in strainatate – circa sapte miliarde de euro numai anul trecut. Acum insa, criza economica pune in pericol mii de locuri de munca, pe masura ce companiile isi reduc productia din cauza scaderii cererii.

Noi modificari ale Codului Fiscal – octombrie 2008

In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 705 din 16 octombrie 2008, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 127 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Conform noii reglementari, sunt incluse in sfera veniturilor obtinute in Romania veniturile din transferul titlurilor de participare la o persoana juridica, daca aceasta este o persoana juridica romana sau daca cea mai mare parte a valorii mijloacelor fixe ale persoanei juridice, direct sau prin una sau mai multe persoane juridice, reprezinta proprietati imobiliare situate in Romania, precum si veniturile din transferul titlurilor de valoare, emise de rezidenti romani.

Se largeste si sfera veniturilor neimpozabile la calculul profitului impozabil, in randul acestora fiind incluse, in perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzactionarea titlurilor de participare pe piata autorizata si supravegheata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. In aceeasi perioada, cheltuielile reprezentand valoarea de inregistrare a acestor titluri de participare, precum si cheltuielile inregistrate cu ocazia desfasurarii operatiunilor de tranzactionare vor fi cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

De asemenea, in randul cheltuielilor cu deductibilitate limitata sunt incluse cheltuielile efectuate in numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 400 euro intr-un an fiscal, pentru fiecare participant si cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sanatate, in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 250 euro intr-un an fiscal, pentru fiecare participant.

Alte modificari vizeaza sfera veniturilor impozabile in Romania, aratandu-se ca vor fi excluse din aceasta categorie urmatoarele:
a) veniturile obtinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fara personalitate juridica din transferul titlurilor de valoare, respectiv a tilurilor de participare, detinute direct sau indirect intr-o persoana juridica romana;
b) veniturile obtinute din Romania de nerezidenti din transferul instrumentelor financiare derivate, definite potrivit legii;
c) veniturile obtinute de nerezidenti pe piete de capital straine din transferul titlurilor de participare, detinute de o persoana juridica romana, precum si din transferul titlurilor de valoare, emise de rezidenti romani.

In materie de TVA se prevede ca decontul special de taxa trebuie depus numai pentru perioadele in care ia nastere exigibilitatea taxei, respectiv:
a) pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiilor intracomunitare;
b) inainte de inmatricularea in Romania a unui mijloc de transport nou de catre persoanele care nu au obligatia de inregistrare in scopuri de TVA, dar nu mai tarziu de data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiei intracomunitare.

Se mai stabileste obligatia operatorilor economici care intentioneaza sa comercializeze in sistem en detail produse energetice de a se inregistra la autoritatea fiscala competenta, conform procedurii si cu indeplinirea conditiilor ce vor fi stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in caz contrar acestia fiind pasibili la plata unei amenzi cuprinse intre 20.000 lei si 100.000 lei, confiscarea sumelor rezultate din aceasta vanzare si oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de 1-3 luni.

Nu in ultimul rand, trebuie mentionat ca se reduce impozitul pe cladiri si pe teren cu 50%, pentru acele cladiri si terenuri aferente detinute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioada de maximum 6 luni pe durata unui an calendaristic.