Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!