Cum se aplica noul impozit forfetar la firme din 2017.Vezi impozitul specific

După mai multe încercări ale autorităţilor, în legislaţia fiscală românească va apărea un nou sistem de impozitare, aplicabil mai multor categorii de firme. De altfel, noile prevederi au fost aprobate recent de Parlament şi urmează să intre în vigoare la începutul anului viitor

Noul impozit forfetar avocat Coltuc
Noul impozit forfetar avocat Coltuc

Un nou sistem de impozitare, pe care autorităţile au încercat în mai multe rânduri să îl introducă în legislaţia fiscală românească, a fost aprobat recent de Parlament şi se va aplica de la începutul anului viitor. Mai exact, este vorba despre fostul impozit forfetar, care se va numi impozit specific anual şi care va viza firmele româneşti ce desfăşoară activităţi în sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică.

Mai precis, vor fi obligaţi la plata impozitului specific acei contribuabili care, la finalul anului în curs, vor avea înscrisă în actele constitutive, ca activitate principală sau secundară, una dintre următoarele activităţi corespunzătoare codurilor CAEN:

  • 5510 – ,,Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”;
  • 5520 – ,,Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”;
  • 5530 – ,,Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere’’;
  • 5590 – ,,Alte servicii de cazare”;
  • 5610 – ,,Restaurante’’;
  • 5621 – ,,Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”;
  • 5629 – ,,Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”;
  • 5630 – ,,Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Practic, de la anul, hotelurile, restaurantele sau barurile, indiferent de cifra de afaceri sau numărul de angajaţi, vor achita impozitul specific, impozit care, în opinia secretarului de stat în Ministerul Finanţelor, Gabriel Biriş, înlocuieşte impozitul pe profit şi va fi plătit din 2017 de toate firmele din industria turismului, inclusiv microîntreprinderile.

De altfel, micile afaceri par a fi cele mai dezavantajate de prevederile programate să intre în vigoare la anul, în condiţiile în care noul sistem de impozitare va fi calculat în funcţie de mai multe variabile, precum zona, coeficientul sezonier şi coeficientul de categorie al afacerii, fără să conteze dacă acestea sunt sau nu profitabile.

Asta în ciuda faptului că, aşa cum este explicat în expunerea de motive ce a însoţit proiectul de lege în Parlament, introducerea noilor măsuri vine din necesitatea asigurării unui tratament fiscal echitabil în mediul economic care să respecte principiul proporţionalităţii: „Noua modalitate de impozitare aplicabilă contribuabililor din sectorul turistic, restaraunte şi alimentaţie publică, va conduce la promovarea unei etici în afaceri, prin eliminarea unei concurenţe neloiale, creşterea conformării voluntare şi stimularea investiţiilor”, scrie în documentul citat.

Potrivit noilor prevederi, impozitul va varia în funcţie de zona în care se află contribuabilul, fiind prevăzute categorii distincte de zone, cu coeficienţi de zonă diferiţi, după cum urmează:

  • Bucureşti şi opt poli ai ţării, respectiv: Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Sibiu, Timişoara;
  • municipii şi oraşe, altele decât cele de mai sus;
  • staţiuni turistice de interes naţional;
  • sate, comune şi staţiuni turistice de interes local.

Marile restaurante vor plăti până la 38.000 de lei pe an

38.430. Aceasta este suma maximă pe care o vor plăti restaurantele şi cluburile ce au o suprafaţă de peste 800 de mp şi sunt situate în centrul Bucureştiului.

Concret, formula de calcul ce se va aplica firmelor ce au unul dintre următorele coduri CAEN: 5610 – „Restaurante”, 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente” şi 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.” arată astfel:

Impozit specific anual/unitate = k*(x+y*q)*z, unde:

  • k – 1400, valoarea impozitului standard (lei);
  • x – variabilă în funcţie de rangul localităţii;
  • y – variabilă în funcţie de suprafaţa utilă comercială/de servire/ de desfăşurare a activităţii;
  • z – coeficient de sezonalitate;
  • q = 0,9 şi reprezintă coeficient de ajustare pentru spaţiu tehnic unitate – locaţie de desfăşurare a activităţilor.