pagube

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii.

de

Prin cererea înregistrată la 10.08.2007, reclamanta S.C: „BG România” SA Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr.117/ 21.05.2007 până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că există un caz bine justificat, în accepţiunea dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/ 2004, întrucât din debitul suplimentar în sumă de 1.570.697 lei stabilit în sarcina sa, a achitat obligaţia principală reprezentând TVA şi impozit pe profit, rămânând de plată numai accesoriile în sumă de 692.578 lei, pentru care a început executarea silită şi s-a emis somaţia nr.82969 din 31.07.2007.

Reclamanta a susţinut că este îndeplinită şi condiţia producerii unei pagube iminente care necesită a fi prevenită şi că aceasta constă în imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate faţă de clienţi şi furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvenţă şi consecinţe sociale pentru salariaţii săi, ca urmare a indisponibilizării conturilor bancare.

Prin sentinţa civilă nr.2194 din 19.09.2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Cu privire la cazul bine justificat invocat de reclamantă, s-a considerat că nu a fost dovedită această primă condiţie de suspendare, cu motivarea că din dosar nu rezultă împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art.2 alin. (1) lit.t) din Legea nr.554/2004.

S-a reţinut că nu a fost dovedită nici condiţia producerii unei pagube iminente şi ireversibile, în sensul că după executarea silită, nu s-ar putea restabili situaţia anterioară, în condiţiile în care suma de 692.578 lei rămasă de plată nu este egală sau mai mare decât suma deţinută de reclamantă în conturile sale bancare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi admiterea cererii de suspendare a executării astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susţinut că este greşită concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor impuse de art.14 din Legea nr.554/2004, dat fiind că a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalităţii deciziei de impunere care rezultă din motivele contestaţiei formulate, cât şi iminenţa producerii unui prejudiciu, în condiţiile în care a început executarea silită prin comunicarea somaţiei.

Recursul este fondat.

Cererea recurentei-reclamante s-a întemeiat pe art.14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Măsura provizorie solicitată de recurenta-reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art.2 alin.1 lit.t) din Legea nr.554/2004.

Îndeplinirea acestei condiţii rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă şi mai ales, din faptul că prin decizia nr.33/ 1.02.2008 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a desfiinţat parţial decizia de impunere nr.117/ 21.05.2007 pentru TVA în sumă de 122.749 lei şi majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 95.454 lei, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin altă echipă, să emită un nou act administrativ fiscal.

Recurenta-reclamantă a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somaţiei nr.82969 din 31.07.2007.

Noţiunea de pagubă iminentă a fost definită în art.2 alin. (1) lit.ş) din Legea nr.554/2004 ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public.

Raportat la această definiţie legală dată pagubei iminente şi la calitatea societăţii recurente de distribuitor de gaz petrolier lichefiat (GPL), instanţa de fond a apreciat greşit consecinţele executării silite anterior pronunţării pe fond. Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere că aceste consecinţe afectează nu numai activitatea societăţii recurente, dar poate perturba activitatea altor agenţi economici şi a populaţiei  care se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat, mai ales în zonele în care nu există racordare la conducte de gaz metan.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 alin. (1) din Legea nr.554/ 2004 şi soluţia de respingere a cererii de suspendare va fi casată ca nelegală şi netemeinică.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi pe fond, a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.117 din 21.05.2007 a Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili până la soluţionarea în fond a acţiunii.

Act al organelor vamale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale. Suspendarea executării. Condiţii

de

Reclamanta SC „C.A.P.” SRL a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a se dispune suspendarea executării procesului verbal din 21 mai 2002 şi a deciziei nr.373/2002 privind obligarea sa la plata sumei de 3.317.303.515 lei plus majorări până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr.373/2002 şi a procesului verbal din 21 mai 2002.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.9  din Legea nr.29/1990.

Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 26 iulie 2002, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării, până la soluţionarea dosarului nr.4972/2002 al Curţii de Apel Timişoara.

Instanţa  de fond a reţinut că în raport de cuantumul  obligaţiilor fiscale stabilite de pârâţi în  sarcina reclamantei, pentru  prevenirea  producerii unei pagube iminente se justifică suspendarea  executării actelor administrative atacate.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării  a declarat recurs pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti,            susţinând că:

– nejustificat a fost  admisă cererea de suspendare  nefiind întrunite condiţiile art.9 din Legea nr.29/1990;

– înainte de suspendarea executării instanţa avea obligaţia să pună în vedere reclamantei să depună o cauţiune potrivit  dispoziţiilor art.403 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, Curtea îl va respinge ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990: „ În cazurile bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii”.

Rezultă din  interpretarea textului legal mai sus invocat, că pentru acordarea suspendării executării trebuie îndeplinite două condiţii în mod cumulativ şi anume existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube.

Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Timişoara se află în curs de soluţionare dosarul  nr.4972/2002 având ca obiect  anularea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a  solicitat, respectiv procesul verbal din 21 mai 2002 şi decizia Ministerului Finanţelor nr.373/2002, ceea ce înseamnă dovada unei cauze bine justificate; iar cuantumul obligaţiilor fiscale, stabilite în sarcina intimatei, de 3.317.303.515 lei, plus majorările aferente, presupune o pagubă iminentă, pentru prevenirea căreia în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990.

Cât  priveşte cauţiunea prevăzută de art.403 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se constata că dispoziţiile procedurale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în speţă, Legea nr.29/1990 fiind o lege specială, suspendarea executării fiind solicitată în baza dispoziţiilor art.9 din această lege.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii

de

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză şi că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.

Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă şi nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cererea reclamantei respinsă.

Raspunderea patrimoniala

de

Art. 269. – (1) Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

(2) In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.

(3) Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 270 si urmatoarele.

Art. 270. – (1) Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.

(2) Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.

Art. 271. – (1) Cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.

(2) Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.

Art. 272. – (1) Salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

(2) Daca salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite in natura sau daca acestuia i s-au prestat servicii la care nu era indreptatit, este obligat sa suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor in cauza se stabileste potrivit valorii acestora de la data platii.

Art. 273. – (1) Suma stabilita pentru acoperirea daunelor se retine in rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei in cauza din partea angajatorului la care este incadrata in munca.

(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fara a putea depasi impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in cauza, jumatate din salariul respectiv.

Art. 274. – (1) In cazul in care contractul individual de munca inceteaza inainte ca salariatul sa il fi despagubit pe angajator si cel in cauza se incadreaza la un alt angajator ori devine functionar public, retinerile din salariu se fac de catre noul angajator sau noua institutie ori autoritate publica, dupa caz, pe baza titlului executoriu transmis in acest scop de catre angajatorul pagubit.

(2) Daca persoana in cauza nu s-a incadrat in munca la un alt angajator, in temeiul unui contract individual de munca ori ca functionar public, acoperirea daunei se va face prin urmarirea bunurilor sale, in conditiile Codului de procedura civila.

Art. 275. – In cazul in care acoperirea prejudiciului prin retineri lunare din salariu nu se poate face intr-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rata de retineri, angajatorul se poate adresa executorului judecatoresc in conditiile Codului de procedura civila.