Ce trebuie sa faci in relatia cu Anaf cand castigi la pariuri?

Ce trebuie sa faci in relatia cu Anaf cand castigi la pariuri?
Persoanele fizice care au realizat în 2016 venituri din jocuri de noroc sunt obligate să le declare la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până la 25 mai 2017, prin intermediul formularului 200. Astfel, obligația depunerii declarației prin care organul fiscal va stabili impozitul aferent datorat revine și celor care au pariat online și au efectuat retrageri pe parcursul anului trecut. De altfel, casele de pariuri online au avut obligația de a transmite jucătorilor o evidență a sumelor retrase pe parcursul anului trecut până pe 28 februarie 2017, informațiile referitoare la veniturile brute încasate de pariori fiind transmise, totodată, și organului fiscal. În articolul de față explicăm cum se impozitează veniturile din jocuri de noroc, dar şi cum trebuie completată declaraţia 200 de către cei care au efectuat cel puțin o retragere din pariuri online în 2016.

Declarația privind veniturile realizate din România, respectiv formularul 200, trebuie depus de către contribuabilii persoane fizice până la 25 mai 2017, urmând a fi declarate următoarele categorii de venituri obținute în 2016:

activităţi independente;
cedarea folosinţei bunurilor;
activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real;
piscicultură și silvicultură;
transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare;
jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker;
alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei.
Astfel, obligația depunerii documentului amintit revine și acelor persoane fizice ce au câștigat anul trecut bani din pariuri sportive sau turnee de poker, organizate online de către operatorii de jocuri de noroc licențiați în România.

Concret, dacă ați efectuat cel puțin o retragere pe parcursul anului trecut sunteți obligat să declarați respectiva sumă în formularul 200, urmând ca organul fiscal să vă calculeze impozitul aferent pe care îl datorați. În schimb, dacă ați depus sume de bani în contul personal, dar fără a și câștiga (efectua retrageri) nu aveți obligația depunerii vreunui act la Fisc.

Venitul brut este interpretat de organul fiscal ca fiind suma de bani retrasă de client de la organizatorul de jocuri de noroc, astfel că nu contează dacă jucătorul a și înregistrat efectiv profit. Spre exemplu, este posibil ca un jucător să fi depus suma de 500 de lei și, după mai multe pariuri efectuate (rulaje), să fi retras doar 400 de lei. Cu toate astea, el este obligat să declare suma de 400 de lei în formularul 200, urmând să achite impozitul aferent, așa cum vom arăta mai jos.

De altfel, operatorii de jocuri de noroc online au avut obligația de a transmite jucătorilor, până la 28 februarie 2017, o evidență a retragerilor efectuate de aceștia pe parcursului anului trecut. În plus, informațiile referitoare la fiecare venit brut acordat de casele de pariuri și încasat de client au fost transmise, până la același termen, și organelor fiscale competente, astfel încât Fiscul să se asigure că datele transmise de contribuabili prin intermediului formularului 200 sunt cele reale, iar impozitarea ulterioară este una corectă.

„Stimate client, prin prezenta vă informăm că figuraţi în evidenţele noastre cu următoarele venituri obţinute în 2016, din participarea la jocurile de noroc la distanţă (on-line) organizate pe platforma noastră (…)”, scrie într-o informare trimisă de una dintre casele de pariuri online autorizate să funcționeze pe teritoriul țării noastre pentru următorii zece ani.

În plus, jucătorii sunt informați că datele pe care le-au primit vor fi transmise și organului fiscal competent, conform legislației în vigoare.

Practic, raportul primit de pariori conține informații despre fiecare retragere efectuată de aceștia în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2016, însemnând suma de bani retrasă, data și ora la care solicitarea de retragere a banilor a fost aprobată, dar și metoda de plată, dat fiind faptul că există mai multe variante prin care jucătorii pot intra în posesia banilor. Dintre acestea, amintim de virarea banilor pe cardul bancar înregistrat la crearea contului de jucător sau retragerea banilor dintr-o agenție stradală selectată de jucător, posibilitate întâlnită însă numai la acei operatori ce își desfășoară activitatea atât în mediul online, cât și offline.

Atenție! Formularul 200 se completează distinct pentru fiecare venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc. Cu alte cuvinte, fiecare retragere trebuie evidențiată în declarație, așa cum vom arăta mai jos.

Impozitarea câștigurilor din pariuri online

Veniturile din jocuri de noroc se impozitează în funcție de valoarea sumelor câștigate, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2015.

Concret, veniturile din jocuri de noroc de până în 15.000 de euro (echivalentul sumei de 66.750 de lei) sunt impozitate cu o cotă de 1%, acesta fiind și plafonul în care se încadrează cei mai mulți dintre pariori. Asta înseamnă că, dacă ați avut retrageri în cuantum total de 10.000 de lei în 2016, veți datora un impozit de 100 de lei.

Mai departe, veniturile din jocuri de noroc cuprinse între 15.000 şi 100.000 de euro (adică între 66.751 şi 445.000 de lei) se impozitează cu suma de 667.5 lei + 16% pentru ceea ce depășește 66.750 lei, iar veniturile mai mari de 100.000 euro (peste 445.000 de lei) se taxează cu 61.187,5 lei + 25% pentru ceea ce depășește suma de 445.000 de lei.

Important! Pentru căştigurile obţinute la casele de pariuri sportive stradale (agenţii offline), impozitul este reţinut direct la sursă, în momentul în care jucătorul îşi ridică banii câştigaţi. Aşadar, dacă aţi pariat în 2016 doar la agenţii stradale, nu şi online, nu aveţi vreo obligaţie de declarare la ANAF.

Castigurile provenite din pariuri sportive, impozitate cu 25 la suta

In semn de protest, agentiile de profil se inchid de astazi, pe termen nelimitat.Asociatia Organizatorilor de Pariuri din Romania atrage atentia ca veniturile statului vor scadea cu 4,9 milioane de lei, in cazul adoptarii unui

nou model de taxare propus de guvern. Ca masura de protest fata de planul Executivului, 1.408 agentii de pariuri, dintr-un total de 1.455 care activeaza in Romania, vor fi inchise incepand de astazi, pe termen neli­mitat.

Potrivit unui proiect de OUG, din Codul Fiscal va fi eliminat plafonul de neimpozitare de 600 de lei din activitatea de pariuri. In prezent, castigurile de pana la 600 de lei din pariurile sportive nu se impoziteaza. Pentru castigurile intre 600 si 10.600 de lei se retine un impozit de 20%, iar pentru cele de peste 10.600 de lei impozitul este de 25%. Pro­punerea Ministerului Finantelor este ca toate castigurile sa fie impozitate cu 25%. Acest model va afecta direct casele de pariuri, in conditiile in care 70% din castiguri sunt in cuantum de pana la 600 de lei. De asemenea, pariorii vor fi descurajati. De exemplu, o persoana care pariaza 100 de lei pe un bilet cu o cota de 1,20, adica prudent, ar castiga 120 de lei. In cazul impozitarii cu 25%, ar ramane cu 90 de lei, adica mai putin decat suma pariata.

Pierderi directe si indirecte

In prezent, incasarile medii lunare in domeniul pariurilor sportive sunt de 100 de milioane de lei. La acest cuantum, taxele directe platite catre stat se ridica la 6,5 milioane de lei lunar, iar impozitele pe casti­guri – la 4,2 milioane de lei. Reprezentantii Aso­ciatiei arata ca, in cazul adoptarii ordo­nantei, impo­zitele pe castiguri vor creste cu apro­ximativ 1,7 mili­oane de lei, in timp ce pierderea lunara generata de scaderea cifrei de afaceri va fi de 4,1 milioane de lei. Astfel, ma­sura ar produce o pierdere directa buge­tului de stat de aproximativ 2,4 milioane de lei.

Sursa: Financiarul