Întâi de toate, trebuie să precizăm un lucru: legea nu obligă pe nimeni să facă un partaj. Se poate rămâne în coproprietate până când foștii soți se decid să ia măsuri și să-și separe bunurile. Uneori, partajul nu se face din rațiuni bănești, de pildă.

„Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei (adică divorț, în cazul de față – n.red.), foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia„, scrie în Codul civil, acolo unde este tratat regimul comunității de bunuri ale soților și tot ceea ce ține de partaj.

Important! Aici vorbim de cazul soților care nu au optat, încă de la începutul căsătoriei sau pe parcursul ei, pentru regimul separației de bunuri. În astfel de cazuri, bunurile pe care le dobândește fiecare pe timpul mariajului rămân ale fiecăruia, celălalt neavând pretenții la ele. Din rațiuni strict „matematice” și pentru evitarea unor bătăi de cap ulterioare, regimul separației de bunuri e o variantă preferabilă.

Comunitatea de bunuri încetează atunci când soții divorțează. De la momentul când divorțul este oficial, ei rămân coproprietari (devălmași) asupra bunurilor lor comune, putând să facă oricând partajul acestor bunuri. Vorbim de bunuri comune, iar nu de cele proprii și e necesar să explicăm puțin aceste două noțiuni, conform Codului civil:

• bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților; inclusiv veniturile din muncă obținute de soți (salarii, pensii etc.) sunt bunuri comune;
• bunuri proprii ale fiecărui soț sunt, de exemplu: bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; bunurile de uz personal; bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri; indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți; bunurile dobândite înainte de căsătorie rămân ale fiecăruia.
• vezi si https://www.coltuc.ro

Notă: Creditorii unuia dintre soți, dacă are nevoie de asta, poate cere să se facă partajul bunurilor comune ale soților, dar numai în măsura necesară acoperirii datoriei pe care o urmărește. Ceea ce trebuie reținut e că partaj se poate face și dacă soții nu ajung la divorț, deci, în timpul căsătoriei. „În timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere”, scrie în Cod.

La notar sau în instanță

Partajul se poate face ori la notar, ori la instanță, în funcție de cum se înțeleg foștii soți. La notar, vorbim, desigur, de o procedura mult mai rapidă și mai puțin costisitoare, întrucât nu mai trebuie să plătim și un avocat. Problema e că nu se poate face altcumva decât prin acordul părților. Asta înseamnă că foștii soți pot să convină să împartă bunurile și altfel decât 50-50, unul luând un imobil în întregime, altul o sultă în schimb.

În fața unui judecător se ajunge însă dacă soții nu se pot înțelege deloc asupra împărțirii bunurilor. Și în instanță se poate face partaj prin acordul soților, așa cum prevede Codul de procedură civilă, pentru că judecătorul va stărui pe tot parcursul judecății ca partajul să se facă amiabil.

Potrivit OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile în materia partajului se taxează astfel:

• stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
• stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
• creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
• cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.

Instanța va face împărțeala în natură, se prevede în procedura civilă. „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea”, prevede Codul.

Ceea ce nu e poate partaja în natură, se va atribui unuia și celălalt va primi în schimb o sultă. Bunul cu pricina va putea fi chiar vândut la licitație și suma va fi împărțită între foștii soți. Se pornește de la ideea că cei doi soți au contribuit în mod egal la bunurile respective, dar contrariul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă pe care părțile îl au la dispoziție.