Pentru ce datorie poti cere falimentul personal in 2019 ? 31200 lei pragul de datorii

Pentru ce datorie poti cere falimentul personal in 2019 ? 31200 lei pragul de datorii

Cum salariul minim a crescut de la 1 ianuarie, la 2.080 de lei, au crescut și pragurile de datorii.   #coltuc

 

 

Important! Cu toate că există mai multe valori ale salariului minim (cel general, cel pentru studii superioare și cel din construcții), ori de câte ori vedem în legi, ordonanțe ș.a. acte normative referiri la salariul minim trebuie să ne raportăm la valoarea generală a acestuia, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 937/2018.

Potrivit legii, cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active este de 15 salarii minime pe economie. Mai exact, pragul de datorii este de 31.200 de lei.

Așadar, datornicul trebuie să aibă datorii de cel puțin 31.200 de lei pentru ca cererea sa de intrare într-o procedură de insolvență să fie admisă (desigur, mai trebuie îndeplinite și alte condiții). Acesta e pragul aplicabil în cazul celor două proceduri principale: cea pe bază de plan de rambursare de datorii și cea prin lichidare de active.