Atentie : In sectorul 4 se ridica masinile din nou in 2017

În urma Hotărârii Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, mașinile pot fi ridicate fie de către administratorul drumului public, fie de către autoritățile locale.

Însă hotărârea Executivului nu reprezintă decât un cadru general pentru ridicarea mașinilor, pentru că măsurile nu pot fi luate efectiv decât în baza unor prevederi luate la nivelul fiecărui oraș, sector ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, autoritățile locale sunt cele care trebuie să vină cu un set de reguli proprii, făcute în baza HG nr. 965/2016, precum și cu spațiile de depozitare speciale. În lipsa acestora, ridicarea mașinilor nu este posibilă, chiar dacă hotărârea luată de Guvern a intrat deja în vigoare.

La nivelul Bucureștiului, doar într-un singur sector se pot ridica mașinile parcate ilegal, mai exact în sectorul 4. Potrivit Hotărârii nr. 85/2017 a Consiliului Local al sectorului 4, înainte de a ridica autovehiculul polițistul îl va suna pe proprietar/ deținător pentru a-i spune să-și mute mașina în maxim 30 de minute.

Desigur, asta în ideea în care organele poliției găsesc un număr de telefon înregistrat în baza de date pentru mașina respectivă. În caz contrar, se trece direct la ridicarea mașinii (precum și în situația în care mașina blochează, spre exemplu, linia de tramvai). Totodată, motiv de ridicare a vehiculului este și parcatul pe locurile speciale amenajate pentru persoanele cu handicap, potrivit hotărârii.

Ridicarea mașinilor se va face 24 din 24 de ore, iar șoferii vor putea să și le recupereze oricând, potrivit hotărârii, întrucât serviciul va fi asigurat continuu. Tarifele maxime prevăzute în actul normativ sunt: 75 de lei pentru ridicarea mașinii și 75 de lei pentru transportul mașinii ridicate. Totuși, pentru simpla depozitare a mașinii ridicate șoferul nu va plăti nimic. Plata se poate face la locul de depozitare (Șoseaua Berceni  nr. 38A), precum și la sediile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4.

De asemenea, dacă șoferul ajunge la fața locului când i se ridică mașina, atunci el va trebui să suporte doar costul ridicării, respectiv cei 75 de lei. Dacă refuză să plătească, atunci mașina va fi dusă la depozit și șoferul va avea de plătit practic încă 75 de lei, adică și banii pentru transport. Așadar, nu e tocmai în avantajul șoferului să refuze să plătească ridicarea mașinii, întrucât poate ajunge într-un final să plătească de două ori mai mult.

Important! Mașina nu va ridicată în sectorul 4 dacă înăuntru se găsesc oameni sau animale de companie.

Pe când ridicarea mașinilor și în celelalte sectoare?

În toate celelalte sectoare nu au fost adoptate actele normative necesare, așa cum ne-au confirmat și autoritățile locale. În sectorul 3, spre exemplu, reprezentanți ai primăriei ne-au spus că în următoarea perioadă se va analiza modul de organizare și funcționare a unui serviciu de ridicare și transport pentru mașinile parcate necorespunzător.

Date mai concrete însă nu există la acest moment, ceea ce înseamnă că va mai dura o perioadă de timp până când cei care parchează în celelalte cinci sectoare ale Bucureștiului să fie surprinși cu astfel de sancțiuni.