Infractiunea savarsita pe teritoriul altui stat.

Prin sentinta penala nr.305 din 13 martie 1997 a Judecatoriei Dorohoi, inculpatii A.C. si A.T. au fost condamnati la cate 7 luni inchisoare pentru infractiunea de trecere frauduloasa a frontierei prevazuta de art.65 din Legea nr. 56 din 1992 si la cate 1 an inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.208 al. 1, art.209 lit.a, e C.pen., ambele au aplicarea art.74 – 76 C.pen., dispunandu-se ca fiecare inculpat sa execute cate 1 an inchisoare.

Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorii au retinut ca in noaptea de 13 spre 14 ianuarie 1997, inculpatii s-au deplasat cu o sanie trasa de cai pana pe malul raului Prut, dupa care pe gheata, s-au dus pe jos pana in insula Sencosnii apartinand Republicii Moldova de unde au taiat niste salcami si salcii pe care le-au adus cu sania la domiciliul lor.

Apelurile declarate de inculpati au fost respinse de Tribunalul Botosani prin decizia penala nr. 413 din 25 mai 1997.
Impotriva celor doua solutii a declarat recurs inculpatul A.T. pe care I-a motivat in sensul ca pedeansa aplicata pentru prima fapta este gratiata si ca sustragerea arborilor nu prezinta pericolul social al unei infractiuni solicitand sa fie achitat in temeiul art. 18 C.pen.

Curtea de Apel Suceava, investita cu solutionarea recursului declarat de inculpati I-a admis, in sensul ca a constatat gratiata prima infractiune in temeiul art. 1 lit.a din Legea nr. 137 din 1997, si in baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.b C.pr.pen.si art. 181 C.pen., I-a achitat pe inculpat.

Prin extinderea efectelor recursului, s-au luat aceleasi masuri si fata de inculpatul A.C., mentinandu-se dispozitiile cu privire la confiscare.
Pentru a pronunta acesta solutie, instanta de recurs a retinut ca pedepsele aplicate pentru infractiunea de trecere frauduloasa a frontierei sunt gratiate in temeiul art.1 lit.a din Legea nr.137 din 1997.
In ceea ce priveste infractiunile de furt, constand in taierea si sustragerea unor arbori de mica valoare, prejudiciul fiind relativ mic si avand in vedere ca inculpatii nu au mai fost condamnati, au recunoscut si regretat infractiunile si ca sunt cunoscuti in localitatea de domiciliu ca avand o buna conduita, fapta lor nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, asa incat se impune aplicarea art. 18 C.pen.
Curtea de Apel Suceava, decizia nr. 392 din 8 septembrie 1997

Cerere de somatie de plata

Cerere de somatie de plata
Reglementata de: C. civ. art. 942 si urm., art. 1.294 si urm. C. com.

INSTANTA1 ………………………

Domnule Presedinte,

Subscrisa creditoare S.C. …………………….., cu sediul in ………………….., str. ………… nr. …….., bloc …….., scara ……, etaj ……, apart. ……, sector/judet ………………………., cod unic de inregistrare ………………………..,  atribut  fiscal  ………………………………..,  numar  de  ordine  in  registrul  comertului …………./………../……………, cont deschis la Banca ……………………, sucursala …………….. cu numarul …………………………………, reprezentata prin ……………………………………………………………., cu sediul profesional in ……………………, str.  …………………………………  nr.  ……..,  bloc  …….,  scara ….,  etaj  ……,  apart.  …….,  sector/judet ……………………………………………….,  chem  in  procedura  somatiei  de  plata  pe  debitoarea  S.C. ………………………………., cu sediul in ……………….., str. ………………….. nr. ……, bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ….., sector/judet ……………………………………,  cod unic de inregistrare ………………………., atribut fiscal …………, numar   de   ordine   in   registrul  comertului   ……./……../…….,   cont   deschis   la   Banca …………………………….., sucursala ………………… cu numarul ………………………., pentru ca prin ordonanta2 ce veti pronunta, de urgenta si fara citarea partilor3, pe calea procedurii

Somatiei de plata4

Sa fie obligata sa5 ……………………………………… .

Domnului presedinte al6 ………………………………….

Va solicit, de asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, sa obligati parata-debitoare sa ne plateasca cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI:

IN FAPT:
Subscrisa am incheiat la data de …………………., cu parata-debitoare ………………….., un contract de …………………………………….., ce prevedea ………………………. .
Ca urmare a sus-amintitului contract, parata-debitoare ne datoreaza suma de ………………………….. lei, precum si dobanzile legale aferente acesteia, cu incepere din data de ……………………, sume ce reprezinta creante  certe,  lichide  si  exigibile  si  care  trebuiau  achitate  de  parata-debitoare  inca  din  data  de……………………. .
Avand in vedere ca parata-debitoare si-a manifestat expres refuzul de a-mi restitui aceste sume pe cale amiabila, in vederea realizarii creantei noastre, am fost nevoiti, sa cerem concursul instantei care, analizand probele anexa cererii noastre, constatand intemeiata cererea noastra sa o admita, sa emita ordonanta care sa contina somatia de plata, precum si termenul de plata si sa dispuna obligarea paratei-debitoare la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de aceasta procedura (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat etc.).

IN DREPT:
Ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art. 82, art. 274 Cod procedura civila si pe dispozitiile O.G. nr. 5/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
In  dovedirea  cererii  intelegem  sa  ne  folosim  de  proba  cu  inscrisuri,  probe  cu  ajutorul  carora intentionam sa dovedim ca parata-debitoare …………………………….. .

Depunem prezenta in doua exemplare, dintre care un exemplar pentru instanta si celalalt pentru comunicare paratei.

Anexam:
1. ……………………………………….. .
2. ……………………………………….. .
3. Contractul de asistenta juridica nr. ………….. .
4. Taxa de timbru judiciar in cuantum de ……….. si timbrul judiciar ………… .

SEMNATURA,

NOTE:

1  Cererile, indiferent de valoarea obiectului acestora, se depun la judecatorie in cazul celor formulate in materie civila si la tribunal in cazul celor formulate in materie comerciala.
2  In cazul in care creditorul primeste plata datoriei ori daca este multumit cu intelegerea asupra platii, judecatorul va lua act de aceasta si va dispune prin incheiere irevocabila inchiderea dosarului. Daca nu a intervenit inchiderea dosarului, judecatorul va emite o ordonanta prin care fie admite cererea emitand somatia de plata catre creditor si fixeaza termenul de plata, fie respinge cererea. Ordonanta prin care judecatorul a respins cererea creditorului este irevocabila.
3  Judecatorul poate proceda, fara citarea partilor, la examinarea cererii si a inscrisurilor depuse, iar in cazul in care considera necesara prezenta partilor, poate dispune citarea lor pentru a oferi explicatii sau lamuriri, precum si pentru a starui in efectuarea platii sumei.
4  Procedura somatiei de plata a fost introdusa prin O.G. nr. 5/2001, M.Of. nr. 422/2001 si a fost modificata prin O.U.G. nr. 142/2002, M.Of. nr. 804/2002, ce a fost aprobata prin Legea nr. 5/2003, M.Of. nr. 26/2003.
5  Se arata, in conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. c), suma de bani asumata printr-un contract constatat printr-un inscris ce constituie creanta certa, lichida si exigibila, precum si dobanzile, majorarile sau penalitatile datorate actualizate.
6  Se indica instanta competenta material si teritorial sa judece cauza.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!