Decizie de sanctionare ca urmare a nerealizarii sarcinilor de serviciu si a incalcarii dispozitiilor Regulamentului de Ordine Interioara – netemeinicie.
Potrivit art. 263-268 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara fara a folosi insa acest drept in mod abuziv.Prin cererea inregistrata sub nr.1017/2005 petentul B.I. a formulat contestatie impotriva deciziei de sanctionare nr.15/6.01.2005 emisa de parata SC A SA Slatina, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna admiterea contestatiei, anularea deciziei sus mentionate.In motivare petentul a precizat ca prin decizia contestata a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe o luna fiind retinute in sarcina sa ca abateri savarsite ” nereguli in zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V”, fara ca in decizie sa fie precizate motivele concrete pentru care ia fost aplicata sanctiunea.Arata petentul ca la data inspectiei din 04.12.2004 parata nu a retinut faptul ca in vestiarele electricienilor de la sectia Electroliza V se aflau intr-un stadiu intermediar al lucrarilor de abilitare, lucrari demarate la propunerea sa si nu au avut in vedere faptul ca prin depozitarea celor doua mijloace fixe , respectiv instalatii de uscare aer comprimat, pe holul de acces al electricienilor, nu a incalcat nici o dispozitie ci a incercat sa le asigure integritatea.Mai arata petentul ca nu se face vinovat de abaterea retinuta, deoarece pana la data inspectiei a actionat pe linia ordinei si curateniei cat si pentru asigurarea bunei functionarii a instalatiei sectiei.Petentul a depus la dosar , in sustinere: decizie nr.15/6.01.2005, nota privind masurile impuse in urma constatarilor din data de 4.12.2004 – inspectie vestiare , adresa nr.1588/22.12.2004, nota explicativa, propuneri de casare mijloace fixe nr.1872/21.06.2004, HOT CA nr.390/2004, decizia de delegare nr.947/18.06.2004 si nr.1266/28.07.2004.Parata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, motivat de faptul ca petentul se face vinovat de savarsirea abaterii retinute in sarcina sa prin incalcare dispozitii serviciului mecanic , referitor la depozitarea mijloacelor fixe propuse pentru casare in hala nr.2, dispozitie respectata dupa controlul efectuat. De asemenea a mai depus :nota referitoare la masurile impuse in urma constatarilor din data de 4.12.2004, inspectie vestiare, extras din ROI si CCM la nivel de unitate pentru anul 2004.Instanta, analizand actele aflate la dosarul cauzei retine ca petentul este salariatul paratei in calitate de sef sectie adjunct Mecanico – Energetic, iar prin decizia nr.15/6.01.2005 a fost sanctionat disciplinar conf. art.264 alin. 1 lit. d CM, prin reducerea salariului de baza cu 10% pe o luna, fiind retinuta in sarcina sa existenta unor nereguli in zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V.In baza art.267 CM a procedat la efectuarea cercetarii prealabile a faptei constatate in urma controlului efectuat la vestiarele Uzinei de Aluminiu in data de 4.12.2004, in urma carora a fost incheiata nota referitoare la masurile impuse in urma constatarilor din data de 4.12.2004 – inspectie vestiare, din care instanta a retinut ca neregulile din zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V se refera la starea curateniei holului de acces in atelier, unde erau depozitate doua uscatoare de aer prin refrigerare si un raft cu piese electrice de schimb necesare asigurarii intretinerii electrice a utilajelor.Referitor la depozitarea celor doua mijloace fixe in holul de acces spre atelierul electricienilor sectiei Electroliza V instanta a retinut, din situatia propunerilor de casare mijloace fixe Electroliza 5 nr.8872/21.06.2004, ca aceste uscatoare de aer au fost propuse casarii, iar din hot. Nr.390/02.09.2004 din CA a retinut ca lista privind propunerile de casare va fi reanalizata cu specialisti de la Iprolam SA si se va realiza un inventar fizic al actor bunuri ce vor fi aduse intr-o magazie centrala de casari.Fata de dispozitiile hot. CA se apreciaza ca parata nu a facut dovada aducerii la cunostinta petentului a locului destinat depozitarii bunurilor ce urmau a fi casate si nici a existentei unui termen de realizare acestei sarcini.Faptul ca petentul a aflat de la serviciul mecanic ca toate mijloacele fixe casarii se depoziteaza in hala nr.2, dar a “ezitat” sa procedeze astfel, nu se poate retine ca nerealizare a sarcinilor de serviciu deoarece nefiind aprobata casarea bunurilor se aflau in inventarul petentului, iar potrivit sustinerilor sale, sustineri neinlaturate de parata, hala nr.2 nu era asigurata si nu avea un magazioner care sa le preia.De asemenea, nici existenta raftului cu piese electrice in holul de acces spre atelierul electricienilor nu poate fi retinuta ca incalcare a obligatiei de a asigura ordinea si curatenia in sector, prevazuta de art. 65 din ROI, deoarece chiar parata recunoaste ca destinatia acestuia era aceea de a asigura piesele de schimb necesare intretinerii electrice a utilajelor.Impotriva acestei sentinte a formulat recurs intimata criticand-o pentru netemeinicie, solicitand modificarea sentintei in sensul respingerii contestatiei ti mentinerii ca netemeinica si legala a deciziei nr.15/2005.Recursul a fost respins ca nefundat, retinandu-se ca instanta de fond a interpretat in mod corect probele din care rezulta neindeplinirea conditiilor pentru aplicarea unei sanctiuni disciplinare conform art.263- 268 CM de catre angajator.