Onuţ: „Nu ne mai antrenăm, pâna nu se întoarce Popa“

Căpitanul echipei crede că Poli Iaşi nu va retrograda, în ciuda problemelor financiare pe care le are clubul din Dealul Copoului.

„Cu toţii ne-am dorit să câştigăm cu Pandurii, dar n-a mers. Chiar dacă unii spun că nu am vrut să jucăm pentru că nu ne-am luat banii, îi asigur eu că nu suntem atât de proşti încât să pierdem puncte aiurea. Chiar am vorbit cu băieţii înainte de meci şi ne-am spus «Hai bă, să câştigăm meciul ăsta şi-om vedea după aceea ce va fi. Să luăm noi trei puncte şi banii o să vină». Am vrut cele trei puncte, dar uite că nu ne-a ieşit jocul. Acum ce să facem, să ne tăiem capul?”, a declarat Onuţ. Fotbalistul ieşenilor a precizat că va încerca să-l întoarcă din drum pe Ionuţ Popa, care a plecat sâmbătă dimineaţă acasă, la Arad. „După meci ne-a spus că pleacă şi de atunci nu am mai vorbit cu el, nu am mai reuşit să dăm de el. Am înţeles că a plecat, dar vom încerca să-l convingem să revină la echipă. Am plecat împreună la un drum şi trebuie să-l parcurgem împreună, indiferent cât de greu este. Atunci când am avut nemulţumiri, dânsul a fost alături de noi. Acum e normal să fim şi noi cu el. De aceea luăm în calcul şi varianta neprezentării la antrenamente în cazul în care nea’ Popică nu se întoarce”. Şi preşedintele executiv, Sorin Boca, a declarat că va încerca să-l convingă pe Popa să continue la Poli, cel puţin până la finalul turului. „Era foarte supărat şi îi înţeleg starea, pentru că nimeni nu se aştepta să pierdem puncte în acest meci. Echipa a făcut un joc slab. După meci a spus că nu mai vine la echipă, dar eu consider că a făcut acest gest la supărare şi voi face tot posibilul să-l fac să se răzgândească. Echipa are nevoie de antrenor”, a declarat Sorin Boca.

„Acţionarii să strângă rândurile“

Ionuţ Stancu a dezvăluit că Ionuţ Popa le-a spus că îi este imposibil să mai lucreze în condiţiile date: „Chiar dacă am pierdut două puncte, nu suntem într-o situaţie disperată. Am strâns totuşi 12 puncte şi mai avem şansa de a mai acumula în acest tur. Important este ca şi acţionarii să vină alături de noi. Sunt jucători care nu şi-au primit banii şi este greu să joci în asemenea condiţii. Până şi Buzău are o primă de 2.000 de euro şi ştiţi câte puncte are, iar noi, care am strâns 12 puncte, nu am luat nimic”.

„Am vorbit cu Ionuţ Popa şi încerc să-l conving să revină şi să stea macar până în iarnă. La ora actuală, cred că am 80% şanse de reuşită” – Sorin Boca, preşedinte Poli Iaşi

Lasă un comentariu