Bebe are 9 ani şi s-a împrietenit cu idolul său cînd acesta a fost făcut ambasador al programului SOS Satele Copiilor
Bebe are nouă ani şi face parte din programul SOS Satele Copiilor. Locuieşte alături de ceilalţi trei fraţi ai săi în campusul de pe Calea Floreasca. Nu îl cheamă Bebe, e doar un supra-nume, dar nu o să intrăm în detalii pentru a-l proteja. La fel ca şi ceilalţi copii de acolo a fost luat de către autorităţi de lîngă familiile care nu puteau avea grijă de el.
Cînd l-au adus era încă în scutece, de aceea i se spune Bebe. „Ia zi, cum te cheamă pe tine, Bebe şi mai cum?”. Zîmbeşte: „Chivu”. Cristi e idolul lui, aşa a ajuns în paginile Gazetei, într-o poză alături de căpitanul echipei naţionale cînd acesta a fost numit ambasador al programului SOS Satele Copiilor. Ieri a primit cadoul trimis de Chivu: una dintre mingile de la meciul România-Franţa.
„Asta e chestia…”
Bebe nu concepe viaţa fără minge, e înnebunit după fotbal. Din cauza traumelor copilăriei a vorbit foarte tîrziu, pe la cinci ani. Dacă îl iei repede se închide în el, se sperie. Însă dacă aduci vorba despre fotbal devine imediat volubil.
Uneori e nesigur: „Bebe, arată cum tragi tu la poartă! „. „Cine, eu?”, se întreabă şi imită involuntar inflexiunile din vocea Mamei Valeria, mama socială care l-a crescut. Cînd a dat cu ochii de Chivu, cu două săptămîni în urmă, s-a topit orice urmă de emoţie. Şi acum retrăieşte clipele: „Bebe, ce l-ai întrebat pe Cristi?”. Agită din nou arătătorul prin aer şi răspunde misterios: „Păi, asta e chestia, nu l-am întrebat eu, m-a întrebat el. Cu cine ţin, ce îmi place să joc”. „Şi ce i-ai răspuns?”. „Că ţin cu Steaua şi vreau să fiu atacant şi că îmi place de el cel mai mult”. „Bine, dar Chivu e mijlocaş la echipa naţională, nu atacant”. Ridică ochii indignat, semn că e documentat: „Ba la Inter joacă fundaş”.
Profesionistul
Bebe e de acord să prezinte camera lui, biroul, cîteva poze cu fotbalişti. Mobilă simplă, cîteva jucării, o încercare de a crea un univers pe care nu l-a avut niciodată. Pe o foaie de caiet scrie un autograf care trebuie păstrat, cine ştie cît o să valoreze în cîţiva ani. Dar totul în fugă, se grăbeşte să nu întîrzie la teren.
„La ora 15:00 vine un domn profesor cu care facem antrenament pentru fotbal”, spune şi îşi strînge mingea în braţe zbughind-o pe uşă. Vocea dură a profesoarei îl ţintuieşte pe loc. Încearcă să arunce politicos peste umăr un „la revedere”, apoi o ia din nou la fugă spre terenul de bitum. E ora 14:48. Puştiul are stofă de profesionist, dar încă nu ştie asta.
De unde provin copiii
Băieţii şi fetele din campusul de pe Calea Floreasca, precum şi din celelalte locaţii ale SOS Satele Copiilor sînt aduşi din toate colţurile ţării. Autorităţile îi iau de lîngă familiile care nu au bani să îi crească sau, în cazuri mai grave, îi abuzează ori îi supun violenţelor. Sînt aici singuri sau alături de fraţi şi surori şi locuiesc în case unde încearcă să refacă atmosfera unei familii.