Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege:
Art. 1. – (1) Salariatii din cadrul societatilor comerciale, companiilor nationale, societatilor nationale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi titluri nominative denumite in continuare tichete de vacanta.
(2) Tichetele de vacanta se pot acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
(3) Tichetele de vacanta reprezinta un titlu de valoare finantat solidar de catre angajator si salariat.
Art. 2. – (1) Tichetele de vacanta se emit de catre unitatile cu activitate specializata in domeniul care face obiectul prezentei legi, denumite in continuare unitati emitente.
(2) Unitatile emitente desfasoara aceasta activitate numai in baza autorizatiei de functionare, acordata de Ministerul Finantelor Publice.
Autorizatia de functionare se acorda potrivit criteriilor stabilite de catre Ministerul Finantelor Publice, astfel incat sa se asigure dezvoltarea concurentiala a serviciilor prevazute de prezenta lege.
(3) Unitatile care emit tichete de vacanta sunt obligate sa ia masurile necesare pentru asigurarea securitizarii acestora.
(4) Fiecare tichet de vacanta este valabil numai in conditiile in care cuprinde, cel putin, urmatoarele mentiuni:
a) numarul sub care a fost inseriat de catre unitatea emitenta;
b) numele si prenumele salariatului care are drept de utilizare de tichete de vacanta;
c) numele si adresa emitentului;
d) denumirea si codul fiscal al angajatorului;
e) valoarea nominala a tichetului de vacanta;
f) date referitoare la perioada de valabilitate;
g) interdictia de a fi utilizat pentru achizitionarea de alte bunuri sau servicii decat cele care fac obiectul prezentei legi;
h) spatiu destinat inscrierii datei si aplicarii stampilei unitatii la care tichetul de vacanta fost utilizat.
Art. 3. – (1) Salariatul poate utiliza tichetele de vacanta pana la data de 31 decembrie a anului urmator celui in care au fost emise tichetele de vacanta.
(2) Tichetele de vacanta pot fi folosite numai pentru achitarea contravalorii serviciilor achizitionate si prestate pe teritoriul Romaniei, prin intermendiul agentiilor de turism licentiate cu care unitatile emitente au contractat de prestarea serviciilor respective. Serviciile vor fi prestate in structuri de primire turistice cu functiuni de cazare, alimentatie publica, tratament balnear, agrement, de transport, pentru activitati sportive si culturale cu care unitatile emitente au contractat prestarea serviciilor respective.
(3) Agentiile de turism agreate pot sa acorde beneficiarilor de tichete de vacanta reduceri de tarife si bonificatii, variabile in functie de perioada anului pentru care sunt emise tichetele de vacanta.
(4) In cazul in care suma ce reprezinta contravaloarea serviciilor achizitionate este mai mica decat valoarea nominala a tichetelor de vacanta, utilizarea acestora este considerata integrala.
Art. 4. – (1) Angajatorul impreuna cu organizatiile sindicale legal constituite sau acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariatilor stabilesc de comun acord unitatea emitenta a tichetelor de vacanta cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzatoare, precum si suma lunara cu care va contribui angajatorul la Fondul comun pentru tichete de vacanta, in conditiile art. 6 din prezenta lege.
(2) Unitatile emitente au obligatia de a transmite lista agentiilor de turism corespunzatoare retelei de utilizare, la care salariatii pot folosi tichete de vacanta.
(3) Unitatea emitenta va deschide un cont bancar special, destinat in mod exclusiv viramentelor bancare catre Fondul comun pentru tichete de vacanta. In acest cont bancar, angajatorul va vira lunar contributiile sale si ale salariatilor, dupa cum au fost stabilite de acestia, de comun acord.
(4) Decontarea tichetelor de vacanta intre agentiile de turism si unitatile emitente ale tichetelor de vacanta se face numai prin intermediul unitatilor bancare. Acelasi regim de decontare se va aplica si in cazul relatiei dintre angajator si unitatea emitenta.
(5) Sumele derulate prin operatiunile cu tichete de vacanta de catre unitatile emitente ale acestora nu pot fi utilizate pentru reinvestirea in alte scopuri.
Art. 5. – (1) Sumele lunare cu care angajatorul contribuie la Fondul comun pentru tichete de vacanta sunt scutite la plata impozitului pe venitul global pentru salariat si respectiv, sunt deductibile in limita salariului minim pe economie, la calculul impozitului pe profit pentru angajator.
(2) Sumele prevazute la alin. (1) nu se iau in calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial.
Art. 6. – (1) Salariatul are dreptul sa primeasca tichete de vacanta numai daca consimte ca in cursul unui an calendaristic, pe o perioada de minim 4 luni si maxim 11 luni, sa plateasca o contributie lunara echivalenta cu minim 25% si maxim 100% din salariul minim pe economie.
(2) Angajatorul stabileste nivelul contributiei sale lunare la Fondul comun pentru tichete de vacanta, in functie de prioritatile sale financiare.
Contributia angajatorului nu poate fi mai mica decat contributia lunara a salariatului, reprezentand minim 25% din salariul minim pe economie.
(3) La data implinirii perioadei de contributie, unitatea emitenta, la cererea angajatorului, va emite tichete de vacanta nominale. Valoarea nominala a tichetelor va fi egala cu suma varsata pana atunci de catre salariat si angajator la Fondul comun pentru tichete de vacanta, la care se adauga o suma egala cu dobanda calculata de banca unde este deschis contul special pentru varsamintele efectuate de salariat si angajator.
(4) Plata serviciilor oferite de unitatea emitenta sunt in sarcina angajatorului si nu sunt incluse in contravaloarea nominala a tichetelor de vacanta.
(5) Pe parcursul perioadei de contributie, salariatul poate intrerupe varsarea contributiei sale lunare, caz in care angajatorul nu mai poate fi obligat sa verse contributia sa la Fondul comun pentru tichete de vacanta. In cazul in care intreruperea are loc la cererea salariatului, inainte de implinirea termenului minim de cotizare de 4 luni, salariatului si angajatorului li se
vor returna, in numerar, sumele varsate, urmand ca dobanda aferenta sa fie incasata numai de angajator. Daca intreruperea are loc dupa implinirea termenului minim de cotizare de 4 luni, salariatului ii vor fi eliberate tichete de vacanta, in conditiile prezentei legi.
Art. 7. – Dupa implinirea termenului minim de cotizare, salariatii pot cere oricand, prin intermediul angajatorului, eliberarea tichetelor de vacanta in conditiile art.6, alin. (3).
Art. 8. – Vanzarea de catre salariati si comercializarea de catre agentiile de turism a tichetelor de vacanta constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 RON.
Art. 9. – (1) Constatarea contraventiilor prevazute la art. 8, precum si aplicarea amenzilor contraventionale se fac de catre personalul imputernicit al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si al directiilor generale de munca si protectie sociala judetene si a municipiului Bucuresti.
(2) Constatarea sanctiunilor si aplicarea contraventiilor se fac in conformitate cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002.
Art. 10. – In termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului vor elabora norme de aplicare, aprobate prin hotarare a Guvernului.