Spre deosebire de proprietarii de case, terenuri si fabrici deposedati de regimul comunist, carora fie li s-au restituit bunurile nationalizate, fie au fost despagubiti cu bani sau cu actiuni la Fondul Proprietatea, posesorii de titluri
de stat românesti neonorate la plata, emise în perioada 1889-1945, nu s-au bucurat de nicio masura reparatorie din partea autoritatilor. Acestia primesc, de cinci ani încoace, acelasi raspuns mecanic din partea Ministerului Finantelor, care, invocând un decret comunist din 1948 ramas neabrogat, le spune ca „nu exista temei legal pentru solutionarea cererilor în legatura cu eventuala plata a unor astfel de titluri de stat”.
Dupa îndelungi ezitari si tergiversari, clasa politica a decis sa condamne comunismul. Si, ca proba a bunelor sale intentii, a emis Legile 10/2001 si 247/2005, care prevad masuri reparatorii pentru proprietarii de imobile sau alte active confiscate abuziv de catre statul comunist. Pe aceasta baza legala, mostenitorii industriasilor interbelici Nicolae Malaxa si Max Auschnit au primit titluri de despagubire în valoare de peste un miliard de lei, convertite ulterior în actiuni la Fondul Proprietatea, din care mai bine de 100 de milioane de lei reprezinta despagubiri pentru actiunile detinute la „Uzinele de Fier si Domeniile din Resita”.
Teoretic, orice actionar al unei societati anonime interbelice poate fi despagubit, dar cu conditia sa figureze în registrul actionarilor la data de 11 iunie 1948, atunci când a intrat în vigoare Legea 119, prin care se nationa-lizau cele mai importante proprietati industriale. Din pacate însa, „în numeroase cazuri, oameni care au avut calitatea de actionar nu o pot dovedi, pentru ca documentele ce o atestau fie au fost distruse, fie s-au pierdut”, precizeaza Corin Trandafir, partener la „Rubin – Meyer, Doru & Trandafir”, casa de avocatura care i-a reprezentat pe mostenitorii lui Malaxa.
Acum, bineînteles ca autoritatile pot pune placa cu „nu gasim registrul” oricarui actionar care n-are în spate un grup puternic de lobby. Când, de fapt, normal ar fi ca registrele de actionariat si în special registrul cu companiile cotate la Bursa de Efecte, Actiuni si Schimb de la Bucuresti, care a functionat pâna în 1948, sa poata fi consulate (în copie, evident) de oricine, la Biblioteca Nationala, ca un act de restituire a istoriei capitaliste interbelice. Pentru ca, daca respectivele registre se gasesc, de pilda, la Ministerul Finantelor, si nu la biblioteci publice, iar ele sunt scoase doar la presiunea grupurilor de lobby, acest lucru nu e câtusi de putin un semn de transparenta.
Sursa: Saptamana Financiara