Art. 719 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Efectele soluţionării contestaţiei Contestaţia la executare

Art. 719 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Efectele soluţionării contestaţiei Contestaţia la executare

Contestaţia la executare

Art. 719

Efectele soluţionării contestaţiei

(1) Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseşi, va anula ori lămuri titlul executoriu.

(2) De asemenea, dacă prin contestaţia la executare s-a cerut de către partea interesată împărţirea bunurilor proprietate comună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora, potrivit legii.

(3) În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.

(4) Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc.

(5) Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă.

(6) Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.

(7) În cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.

(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), instanţa va solicita încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) sau, după caz, actul care constată refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua altă măsură prevăzută de lege.

Lasă un comentariu