Procedura insolvenţei

procedura insolvenţei, ansamblu de reguli prin care se urmăreşte plata datoriilor debitorului aflat în stare de insolvenţă faţă de creditorii săi. Este o procedură colectivă la care participă toţi creditorii recunoscuţi ai debitorului aflat în insolvenţă în scopul obţinerii fondurilor băneşti pentru plata datoriilor acestuia, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. 1) Căile de realizare a p.i. prevăzute de lege sunt: a) procedura generală (procedura prevăzută de lege, prin care un debitor aflat în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului) şi b) procedura simplificată (procedura prevăzută de lege, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile).

2) Modalităţile de realizare a p.i. prevăzute de lege sunt: a) procedura reorganizării judiciare (procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor; procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului);

b) procedura falimentului (procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat). 3) P.i. are caracter: a) judiciar – procedura la care este supus debitorul aflat în insolvenţă este o procedură judiciară; toate actele şi operaţiunile specifice p.i. sunt reglementate de lege şi se realizează sub control judiciar de către organele învestite cu aplicarea procedurii; b) personal – în funcţie de categoria din care face parte, debitorului aflat în stare de insolvenţă i se va aplica procedura generală sau procedura simplificată; c) colectiv (concursual) – toţi creditorii recunoscuţi ai debitorului participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor în modalităţile prevăzute de lege; d) caracter de remediu sau, după caz, de executare silită – aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului, pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.

4) P.i. se aplică debitorului, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) debitorul trebuie să facă parte din categoriile de persoane cărora li se aplică procedura insolvenţei, şi anume: societăţile comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile agricole, grupurile de interes economic, orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice; b) debitorul să se afle în stare de insolvenţă sau insolvenţă iminentă.

5) Participanţii la p.i. Organele care aplică p.i. sunt: instanţele judecătoreşti (tribunalul şi curtea de apel), judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. Un rol important la realizarea p.i. îl au şi adunarea generală a creditorilor, comitetul creditorilor şi administratorul special, a) Tribunalul are competenţa de aplicare a p.i. (ratione materie), indiferent de valoarea creanţelor creditorilor. Competenţa tribunalului priveşte şi societăţile comerciale cu capital de stat. Competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Toate cererile, acţiunile şi operaţiunile care îşi au originea în p.i. sunt de competenţa tribunalului, b) Curtea de apel este competentă să soluţioneze recursul împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul p.i.

c) Judecătorul-sindic are statutul juridic al unui judecător al tribunalului. Preşedintele tribunalului desemnează pe judecătorii tribunalului care vor avea calitatea de judecător-sindic şi vor exercita atribuţiile prevăzute de lege pentru aplicarea p.i. în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul-sindic nu este reprezentantul debitorului sau al creditorilor; el acţionează în calitate de magistrat, actele sale fiind obligatorii atât pentru debitor, cât şi pentru creditori. Potrivit legii, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente p.i. în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul-sindic pronunţă hotărâri, care, după caz, sunt sentinţe sau încheieri; hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive
şi executorii şi pot fi atacate separat cu recurs la curtea de apel. Obligaţiile judecătorului-sindic încetează prin înlocuire sau închiderea procedurii, d) Administratorul judiciar acţionează ca mandatar al justiţiei. Legea reglementează condiţiile pentru desemnarea administratorului judiciar, precum şi atribuţiile sale, judecătorul-sindic având posibilitatea de a-i stabili, prin încheiere, orice alte atribuţii, cu exceptarea celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic. Administratorul judiciar are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a procedurii, să prezinte un raport judecătorului-sindic cu descrierea modului în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi justificarea cheltuielilor efectuate. Măsurile luate de administratorul judiciar în exercitarea atribuţiilor sale pot fi contestate de orice persoană interesată; contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de 10 zile de la data înregistrării ei. în cursul p.i. judecătorul-sindic poate dispune înlocuirea administratorului judiciar, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, pentru motive temeinice. e) Lichidatorul este desemnat după aceleaşi reguli ca şi administratorul judiciar. în calitate de lichidator poate fi desemnat şi administratorul judiciar desemnat anterior. Lichidatorul are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a procedurii, să prezinte judecă-torului-sindic un raport asupra îndeplinirii atribuţiilor sale, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate. Măsurile luate de lichidator în exercitarea atribuţiilor sale pot fi contestate de orice persoană interesată; contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de 10 zile de la data înregistrării ei. Judecătorul-sindic îl poate înlocui pe lichidator, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, în orice stadiu al procedurii, numai pentru motive temeinice, f) Adunarea creditorilor cuprinde pe toţi creditorii cunoscuţi ai debitorului supus p.i.; reprezintă, fără a avea personalitate juridică, cadrul juridic în care creditorii discută şi aprobă, în condiţiile legii, actele şi operaţiunile privind desfăşurarea p.i. Adunarea are ca atribuţii principale: alege comitetul creditorilor; analizează situaţia debitorului; analizează şi aprobă rapoartele comitetului creditorilor; discută măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator; dezbate şi votează planul de reorganizare, g) Comitetul creditorilor este desemnat de judecătorul-sindic sau ales de adunarea creditorilor; potrivit legii, are următoarele atribuţii: să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse; să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi să recomande adunării creditorilor astfel de numiri; să ia cunoştinţă despre rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze şi, dacă este cazul, să facă contestaţii la acestea; să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri; să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului; să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator. ^Administratorul special este desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor. Rolul acestuia este diferit: în perioadele de procedură, administratorul special este împuternicit să efectueze în numele şi pe seama debitorului actele de administrare necesare, iar după ridicarea dreptului de administrare, mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor/ asociaţilor.

6) Desfăşurarea p.i. A) Deschiderea p.i. Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege; debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului cererea în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă; va putea să introducă cerere şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă. De asemenea, orice creditor îndreptăţit poate să solicite deschiderea p.i. împotriva unui debitor aflat în stare de insolvenţă; în cerere, creditorul va indica aplicarea procedurii generale sau a procedurii simplificate, în funcţie de categoria din care face parte debitorul. Judecătorul-sindic verifică cererea introductivă şi se pronunţă prin încheiere sau sentinţă: a) cu privire la cererea debitorului, judecătorul-sindic poate pronunţa, în funcţie de situaţie, o încheiere de deschidere a procedurii generale sau o încheiere de deschidere a procedurii simplificate; b) cu privire la cererea creditorului, în cazul în care debitorul contestă, în termenul legal, că ar fi în stare de insolvenţă, judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia şi va dispune prin sentinţă, după caz: respingerea contestaţiei şi deschiderea procedurii generale, dacă se stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, acesta nemaiavând dreptul să solicite reorganizarea judiciară; admiterea contestaţiei debitorului şi respingerea cererii creditorilor, considerată ca lipsită de efect chiar de la data înregistrării ei, dacă se stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă; în cazul în care debitorul nu contestă că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va dispune, prin sentinţă, deschiderea procedurii generale; dacă din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că se încadrează într-una din categoriile debitorilor
supuşi procedurii simplificate sau că a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate. Prin încheierea/sentinţa de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator, în condiţiile legii. Desfăşurarea p.i. reclamă cunoaşterea situaţiei debitorului, pentru a se putea lua măsurile care se impun, în acest scop debitorul având obligaţia să depună actele necesare şi să furnizeze informaţiile care îi sunt solicitate. Deschiderea p.i. are următoarele efecte:

a) ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra averea (dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra şi de a dispune de bunurile din avere) dacă acesta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare; b) suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale; c) suspendarea cursului prescripţiei privind acţiunile pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului;

d) suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor; legea prevede că nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii; sunt exceptate creanţele garantate; e) interdicţia înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale; f) suspendarea tranzacţionării pe pieţele reglementate a acţiunilor emise de debitor. B) Primele măsuri. După deschiderea procedurii prin hotărârea judecătorului-sindic, trebuie luate primele măsuri pentru realizarea p.i.; a) notificarea deschiderii procedurii; potrivit legii, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor (menţionaţi în lista depusă de debitor sau întocmită în condiţiile legii), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii; notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă; b) declararea, verificarea şi înscrierea în tabelul preliminar şi definitiv a creanţelor creditorilor: potrivit legii, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului; cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu. Administratorul
judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe; în acest scop, administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare. Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului; acesta va fi, totodată, afişat de grefă la uşa instanţei, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afişare, şi va fi comunicat debitorului; după afişare, creditorii înscrişi în tabelul preliminar de creanţe pot participa la adunările creditorilor; debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe; după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia – garantată sau negarantată – a fiecărei creanţe; c) rapoartele administratorului judiciar: în actuala reglementare, administratorul judiciar trebuie să întocmească două rapoarte pe care să le supună judecătorului-sindic, şi anume: un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, raport care trebuie întocmit de administratorul judiciar şi supus judecătorului-sindic în maximum 30 de zile de la desemnarea sa; un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului aflat în perioada de observaţie, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă; acest raport trebuie întocmit de administratorul judiciar şi supus judecătorului-sindic în maximum 60 de zile de la desemnarea sa. Pe baza raportului administratorului judiciar, judecătorul va dispune, în condiţiile legii, fie continuarea perioadei de observaţie în procedura generală, pentru a analiza şansele de redresare a debitorului, în baza unui plan de reorganizare, fie intrarea în procedura simplificată, adică în procedura falimentului. C) Planul de reorganizare. în cazul aplicării procedurii reorganizării judiciare, achitarea datoriilor debitorului persoană juridică se face conform programului de plată a creanţelor; aceasta presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan de reorganizare. Potrivit legii, au dreptul de a propune un plan: debitorul, administratorul judiciar, unul sau mai mulţi creditori. Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor; în mod obligatoriu planul de reorganizare va cuprinde programul de plată a creanţelor. Planul poate fi propus până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe. D) Reorganizarea judiciară. Dacă un plan de reorganizare a fost confirmat de către judecătorul-sindic, acesta trebuie pus în aplicare în scopul redresării activităţii debitorului şi, pe cale de consecinţă, al plăţii creanţelor creditorilor; aplicarea planului de reorganizare presupune continuarea activităţii debitorului şi implementarea măsurilor stabilite prin plan. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării de către judecătorul-sindic. La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată. în cazul nerealizării planului de reorganizare, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului. E) Falimentul. Procedura falimentului constă într-un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni care privesc: hotărârea de intrare în faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din averea debitorului; închiderea procedurii falimentului.

7) închiderea p.i. După parcurgerea operaţiunilor prevăzute de lege, p.i. urmează să se închidă. Cazurile generale de închidere a p.i. sunt, potrivit legii: a) nedepunerea niciunei cereri de admitere a creanţelor; b) inexistenţa unor bunuri în averea debitorului. Procedura reorganizării judiciare va fi închisă de judecătorul-sindic, prin sentinţă, dacă au fost îndeplinite toate obligaţiile de plată asumate prin planul de reorganizare confirmat; dacă în urma nerealizării planului de reorganizare devine o procedură a falimentului, aceasta se va închide ca procedură a falimentului. Procedura falimentului va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice, dispunând şi radierea acestora. Procedura falimentului va fi închisă dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute; judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat. închiderea p.i. are următoarele efecte: a) descărcarea judecătorului-sindic de îndatoririle şi responsabilităţile sale; b) descărcarea debitorului de obligaţiile anterioare.

8) Cheltuielile p.i. Toate cheltuielile aferente p.i., inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului. Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator. Cheltuielile aferente procedurii sunt considerate cheltuieli de lichidare [v. şi procedura falimentului; procedura reorganizării judiciare; reguli procedurale aplicabile în procedura insolvenţei].

procedura insolvenţei, procedura generală aplicabilă următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă: societăţile comerciale; societăţile cooperative; organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes economic; orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice (art. 1 din Legea nr. 85/2006). Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă (art. 2 din Legea nr. 85/2006). V. insolvenţă, societate comercială, societate cooperativă, organizaţie cooperatistă, societate agricolă, grup de interes economic.

PROCEDURA INSOLVENŢEI, este o procedură colectivă (concursuală) unitară, generală, îndreptată împotriva debitorului care se află în insolvenţă, având ca scop acoperirea pasivului debitorului, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.