Primul pas pentru datornicul cu un credit ipotecar care vrea să apeleze la mecanismul dării în plată este să facă acea notificare pe care o prevede Legea nr. 77/2016: „În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei”, stabilește legea.
I
Nu e indicat să stabilim un termen foarte lung prin notificare
II
Ce facem dacă banca ignoră notificarea?
Dacă creditorul (bancă sau altă instituție financiară) nu se conformează prevederilor din Legea dării în plată, atunci datornicului nu-i mai rămâne decât să meargă în instanța de judecată, unde banca va fi citată și va trebui să se prezinte
Însă partea mai supărătoare a acestui refuz, cel puțin pentru buzunarul datornicului, este că din moment ce banca ignoră notificarea, atunci ignoră și suspendarea obligațiilor la care ne referam mai sus. Asta înseamnă că percepe plățile în continuare, merge înainte cu executarea silită sau cu alte acțiuni judiciare/extrajudiciare împotriva datornicului și a bunurilor sale etc.
Dacă banca nu aplică acest efect al notificării (suspendarea obligațiilor), atunci o soluție ar fi să DEPUNEM O ACTIUNE IN INSTANTA
Dacă suntem în faza de executare silită, aceasta ar trebui să fie suspendată, ca urmare a notificării respective, pentru că așa prevede legea. Dacă totuși executarea continuă, atunci este absolut necesar să facem o contestație la executare, în condițiile Codului de procedură civilă.
III
Cât ne poate costa o notificare și ce plătim, de fapt?
Legea nr. 77/2016 dispune că toate costurile acestei proceduri sunt suportate de către datornic. După cum spuneam mai sus, notificarea trebuie făcută fie la un notar, fie la un executor, fie cu ajutorul unui avocat. Legea a oferit datornicilor trei posibilități de a întocmi acest document, însă costurile pot să difere destul de mult de la un specialist la altul
Creanțele cesionate de bănci la recuperatori nu pot fi puse în executare!
Cesiunea creanţei rezultând din contractul de credit bancar a determinat naşterea a două raporturi juridice diferite între părţi, unul între bancă şi debitor, respectiv unul între creditorul cesionar şi debitor. Contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile Codului civil vechi (în vigoare la data realizării cesiunii), astfel că, cesionarul trebuie să realizeze dreptul dobândit prin această operaţiune de achiziţionare de creanţe bancare neperformante printr-un demers procesual nou în contradictoriu cu debitorul cedat, în condiţiile în care banca cedentă a renunţat la toate atributele creanţei rezultate din contractul de credit.
Cesionarul este terţ faţă de contractul de credit. Adresându-se cesionarului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Intimata a dobândit un drept de creanţă împotriva recurenţilor în temeiul contractului de cesiune şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de noi cu banca împrumutătoare.
Prin „dobândirea” creanţei de către cesionarul ce nu deţine calitatea de instituţie de credit cu obiect de activitate principal creditarea, caracterul intuitu personae al contractului de credit nu se transmite şi cesionarului neprofesionist în materie de creditare, iar contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu.
Dreptul la executare silită acordat instituţiilor de credit prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 are un caracter intuitu personae, acordat tocmai în considerarea instituţiei bancare, raportat la particularităţile acestui tip de activitate, neputând fi transferat unei persoane care nu este instituţie de credit. Având în vedere caracterul derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun al O.U.G. nr. 99/2006, aceste dispoziţii se aplică doar activităţii bancare. Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în ce priveşte raporturile juridice dintre împrumutător şi împrumutat.
In plus, caracter intuitu personae are şi contractul de credit, banca încheind contractul numai cu persoana care îndeplineşte anumite calităţi legate de solvabilitate.
Din moment ce contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu, nici dreptul de creanţă al intimatei nu are un asemenea caracter, fiind necesară obţinerea unui titlu executoriu împotriva subsemnaţilor pentru satisfacerea acestei creanţe. Aşadar, cesionarul nu are la dispoziţie decât acţiunea în răspundere contractuală, iar executarea silită în atare condiţii nu poate fi primită.