COMUNICAT DE PRESÃ

REF: Conferinţa de presă a preşedintelui României şi a preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit luni, 3 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, care efectuează o vizită oficială de două zile în România, la invitaţia şefului statului român.

La finalul convorbirilor, cei doi Preşedinţi au susţinut o conferinţă de presă. Vă prezentăm integral textul conferinţei:

Preşedintele Traian Băsescu: Încep prin a mulţumi domnului preşedinte Mahmoud Abbas pentru vizita pe care o face la Bucureşti, ca urmare a invitaţiei pe care i-am transmis-o. Am avut discuţii foarte consistente, discuţii care vor continua la dineul de diseară. Am abordat problemele interne din cele două ţări, cu o analiză în detaliu a negocierilor între Fatah şi Hamas extrem de importante pentru stabilitatea Palestinei. Am făcut o analiză a situaţiei din regiune, în mod deosebit legată de situaţia din Liban şi de situaţia din Iran, de programul nuclear iranian. De asemenea, l-am informat pe domnul Preşedinte că încă din luna iunie am semnat decretul de înfiinţare a unui oficiu diplomatic la Ramallah şi de asemenea am menţionat deschiderea pe care România o are pentru ca de anul viitor să reia programele de pregătire în universităţile româneşti pentru tineri palestinieni. Nu în ultimul rând, am subliniat în discuţii faptul că peste aproximativ două săptămâni se împlinesc 20 de ani de când România a recunoscut oficial statul Palestina. Sigur, în momentul de faţă, sunt peste 90 de state care au recunoscut Palestina ca stat. Vă mulţumesc.

Preşedintele Mahmoud Abbas: Vă mulţumesc încă o dată, domnule Preşedinte, pentru invitaţia ce mi-aţi adresat-o de a vizita România, această ţară prietenă de care ne leagă relaţii foarte vechi şi foarte bune. Mă refer încă o dată la rolul pe care l-a jucat România de-a lungul timpului în procesul de pace în Orientul Mijlociu şi faptul a fost prima ţară care a primit o delegaţie palestiniano-arabă în 1988. Şi a fost printre primele ţări care au recunoscut statul palestian în urmă cu aproape 20 de ani. Şi nu putem uita faptul că sute şi sute de tineri palestinieni s-au pregătit în universităţile româneşti şi au devenit mesageri ai ştiinţei şi culturii române în ţara lor. Vă mulţumesc încă o dată domnule Preşedinte pentru disponibilitatea pe care o arătaţi reluării acestor programe de pregătire a tinerilor palestinieni în universităşile româneşti.

În convorbirile pe care le-am avut cu domnul Preşedinte, am făcut o informarea a stadiului negocierilor pe care le purtăm în momentul de faţă, al rezultatelor acestora şi am menţionat domnului Preşedinte că vom continua să negociem cu partea israeliană, cu noua administraţie ce se va forma după alegeri. De asemenea, aşteptăm rezultatul alegerilor din America pentru ca noua administraţie americană să patroneze pe mai departe, prin intermediul Cvartetului Internaţional, negocierile care au loc între cele două părţi. Prin intermediul canalelor diplomatice vom continua contactele şi consultările dintre cele două părţi în toate domeniile. Folosesc acest prilej pentru a adresa Excelenţei Sale, domnului preşedinte Traian Băsescu, invitaţia de a vizita pământurile palestiniene oricând doreşte, în momentul pe care îl consideră dânsul potrivit, şi-l asigur că va fi foarte bine primit şi că poporul palestinian îl va primi cu multă căldură.

Preşedintele Traian Băsescu: Vă mulţumesc mult, domnule Preşedinte. Vă asigur că voi da curs invitaţiei dumneavoastră. Câte două întrebări.

Întrebare: O întrebare comună pentru ambii preşedinţi. România a avut şi are în continuare relaţii foarte bune cu toţi actorii politici din zona Orientului Mijlociu. Îşi doreşte România o implicare concretă, mai activă, îşi doreşte Autoritatea Palestiniană o implicare concretă mai activă?

Preşedintele Traian Băsescu: O să încerc să vă răspund primul. Nu, România nu vrea să interfereze procesele în desfăşurare, în schimb, România are interese majore de securitate, interese economice şi interese legate de comunităţile româneşti din ţările din regiune. V-aş aminti că în efortul de restabilire a relaţiilor tradiţionale pe care România le are în regiune am vizitat Iordania, Egiptul, Siria şi astăzi mă întâlnesc cu domnul preşedintele Mahmoud Abbas. Suntem la stadiul la care dorim să restabilim legăturile politice. În acelaşi timp, România are tradiţional interese economice în regiune. V-aş aduce aminte de relaţiile economice cu Egiptul, cu Siria, cu Iranul, cu Iordania şi cu Israelul, cu care relaţiile politice au fost constant bune şi s-au consolidat continuu şi, nu în ultimul rând, România are comunităţi româneşti în Siria, în Egipt, în Iran şi o mare comunitate românească în Israel. Deci interesele noastre sunt majoare pentru regiune: politic, economic şi din punct de vedere al prezenţei comunităţilor româneşti. Şi concluzionăm: nu dorim să interferăm procesele în desfăşurare, dar vom fi oricând disponibili să participăm la ele, dacă vom fi solicitaţi. Mulţumesc.

Preşedintele Mahmoud Abbas: Considerăm că România cunoaşte bine situaţia din zonă având în vedere relaţiile îndelungate şi în diverse domenii pe care le-a avut cu statele din regiune. De aceea, am vrut să menţionez încă o dată că prima întrevedere israeliano-palestiniană care a avut loc, a avut loc la Bucureşti în 1988. De aceea, toate aceste lucruri califică România să aibă un rol şi ne determină să spunem, să o rugăm să-şi folosească oficiile bune şi buna cunoaştere pe care o are, a situaţiei din zonă, pentru a sprijini acest proces. După cum ştiţi implicarea României sau antrenarea României într-un asemenea proces necesită acordul tuturor părţilor implicate şi noi vom face în aşa fel încât să putem veni la un moment dat cu un apel.

Întrebare: Pentru domnul Abbas. Ce aştepări concrete aveţi de la dialogul interpalestinian de la Cairo? Şi o a doua întrebare legată de procesul de pace, dacă excludeţi total posibilitatea unui acord de pace până la sfîrşitul anului?

Preşedintele Mahmoud Abbas: În ce priveşte dialogul între părţile palestiniene, acesta va continua în această lună, în data de 10, sub egida Egiptului şi a Ligii Arabe. Există o propunere a părţii egiptene în acest sens, care prevede ca la aceste negocieri să se discute perspectiva formării unui guvern palestinian independent care să acţioneze pentru organizarea alegerilor legislative şi prezidenţiale anul viitor. Suntem foarte interesaţi de obţinerea unei concilieri între părţile palestiniene, doarece în absenţa acestei reconilieri poziţia noastră în cadrul negocierilor cu Israelul este influenţată negativ. De aceea, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura succesul acestor negocieri, care vor continua la Cairo, şi vom face tot ce ne stă în putinţă ca ele să se încheie cu un rezultat pozitiv. În ceea ce priveşte întrebarea a doua, nu cred că este posibilă încheierea acestui acord până la sfârşitul anului, ştiind că atât administraţia americană cât şi cea israeliană sunt ocupate cu alte chestiuni şi că timpul rămas până la sfârşitul anului este foarte scurt.

Aş vrea să spun că, odată cu încheierea proceselor electorale din cele două ţări şi instalarea noilor administraţii, vom relua negocierile şi contactele, având ca principal scop să închidem dosarele aflate în discuţie. În anul care a trecut, deci în anul acesta, am făcut în aşa fel încât poziţiile celor două părţi să fie bine cunoscute, iar de la anul vom încerca să închidem dosarele, pentru că nici unul din dosarele puse în discuţie până acum nu a fost închis. Avem totuşi o foarte mare speranţă că acest proces va reuşi, că va duce la instaurarea păcii şi că cele două ţări, Palestina şi Israel, vor convieţui împreună în pace şi, în această situaţie, toate statele arabe şi islamice vor recunoaşte Israelul. Dar, pentru asta, Israelul va trebui să se retragă şi din zona Fermelor Sheba’a şi din înălţimile Golan. Vă mulţumesc!”

Lasă un comentariu