M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât în favoarea pârâtei secunde.
De asemenea, a cerut repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie 1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990.
Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.
Recursul este nefondat.
Sub raportul termenului de introducere a acţiunii în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.
Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.
In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.
Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.
Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.