Legislatia europeana
Se intampla in decembrie 2013.
Raportul-directivă pentru confiscarea extinsă a averilor dobândite prin infracţiuni, întocmit de europarlamentarul PDLMonica Macovei, a obţinut votul covârşitor al membrilor Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European.
Dintre cei 47 de membri ai comisie LIBE, 44 au votat pentru raportul europarlamentarului roman, un membru a votat împotrivă, iar altul s-a abţinut. Macovei, autoarea raportului şi membră a comisiei, nu a votat.
Urmează votul în Consiliu şi în plenul Parlamentului European din februarie 2014, care e o formalitate. Etapele cele mai grele ale raportorului Macovei au fost negocierile tripartite cu experţii Comisiei Europeane – Consiliului UE – Parlamentului European, acceptarea unor amendamente, apoi votul în Comisia LIBE, de ieri.
Cel mai probabil, directiva confiscării extinse va intra în vigoare înainte de alegerile europarlamentare din luna mai 2014, iar ţările membre UE au la dispoziţie 30 de luni pentru a-şi armoniza legislaţia cu noua directivă.
Această nouă directivă a UE pune în pericol averile obţinute prin infracţiuni de către politicienii români şi de clientela lor.
Cum este acum legislaţia în România
Confiscarea extinsă există şi în actuala legislaţie românească, însă are o procedură greoaie, ineficientă, condiţionată de existenţa unei condamnări de minim 4 ani închisoare.
Pentru a putea fi aplicată confiscarea extinsă, Parchetele din România trebuie să aibă un aparat instituţional propriu, care să se ocupe de identificarea bunurilor şi de punerea lor sub sechestrul, iar instanţele de judecată nu ar trebui să ridice sechestrul asigurator.
De asemenea, specialiştii susţin că, pentru eficientizarea recuperării bunurilor provenite din infracţiuni, trebuie desprins de Ministerul Justiţiei, adică de subordonarea politică, Oficiul de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor Provenite din Infracţiuni. Înstituţia poate obţine, in vreo opt ore susţin specialiştii, informaţii despre bunurile oricărui român atât din ţară, cât şi din străinătate.
Confiscarea extinsă
(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;
b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
În România, ca şi în alte state membre ale UE, avem coduri, legi, ordonanţe, dar şi dispoziţii constituţionale şi standarde CEDO în materia supusă dezbaterilor noastre de astăzi. Există oare contradicţii între acestea? Au existat şi opinii în acest sens. Probleme legate de sarcina probei, de prezumţia dobândirii licite a averilor şi altele au generat interpretări diverse şi abordări diferite. Sunt direct interesat de concluziile discuţiilor care vor avea loc în cadrul sesiunilor de lucru în legătură cu aceste probleme pe care în mod corect le-aţi identificat şi le-aţi inclus în agenda întâlnirii. Cred că procurorii trebuie să aplice legile existente, cu respectarea drepturilor omului, dar să lase în seama judecătorilor şi, de ce nu, a politicienilor analizele problemelor de constituţionalitate ce pot fi identificate sau uneori imaginate.
Relativ recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o primă decizie definitivă în materia confiscării extinse, în cauză nefiind invocată de către părţi sau de către instanţă nici o excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 1922/5 iunie 2013 pronunţată în dosarul nr. 904/36/2012 , instanţa supremă a admis recursul declarat de procuror şi a dispus confiscarea extinsă a două imobile obţinute de către inculpat cu credit ipotecar, întrucât veniturile lunare obţinute de acesta pe parcursul a patru ani au fost inferioare cuantumului lunar al ratelor plătite în aceeaşi perioadă.
Cred că trebuie să avem în vedere nu doar prevederea constituţională potrivit căreia „ Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al averii se prezumă” sau formularea Curţii Constituţionale privind reducerea sarcinii probei în ceea ce priveşte sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune ce are legătură cu criminalitatea organizată.
În ceea ce priveşte compatibilitatea confiscării extinse cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, putem şi trebuie să avem în vedere, în principal, standardele privind dreptul la un proces echitabil – art.6 paragraful 1, prezumţia de nevinovăţie – art.6 paragraful 2 şi protecţia proprietăţii – art. 1 din Protocolul nr. 1.
Analiza jurisprudenţei CEDO (voi menţiona doar două cauze deosebit de importante şi anume: Grayson şi Barnham împotriva Regatului Unit şi Phillips împotriva Regatului Unit) arată în mod clar faptul că aplicarea practică a diverselor dispoziţii naţionale care nu numai că permit confiscarea extinsă, dar instituie o prezumţie legală de dobândire ilicită a fost considerată de Curtea Europeană ca fiind compatibilă cu noţiunea de proces