Luati aminte : Contractele incheiate de Banca Romaneasca intre 2007 si 2010,inclusiv au clauze abuzive

Decizie în instanță: Banca Românească a inserat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale

Luati aminte : Contractele incheiate de Banca Romaneasca intre 2007 si 2010,inclusiv au clauze abuzive

Tribunalul București a decis că Banca Românească a utilizat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale încheiate cu clienții înainte de 2010, în urma unui proces inițiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Banca, având acționariat grecesc, va trebui să elimine un comision și să schimbe modul de calcul al dobânzilor din toate contractele de acest tip, dacă decizia instanței va rămâne definitivă. ANPC a amendat Banca Românească în 2015 în urma reclamației unui consumator și, potrivit prevederilor Legii 193/2000, a cerut în instanță eliminarea clauzelor pe care le considera abuzive din toate contractele de credit ale băncii. Banca Românească percepea un comision de monitorizare de 0,2%, plătibil lunar și calculat la valoarea inițială a creditului, dar și o dobândă variabilă compusă dintr-o marjă fixă la care se adăuga dobânda de referință a băncii, care, așa cum îi spune și numele, era calculată de către bancă și nu raportată la piață. Tribunalul București (dosar 14487/3/2015*) a decis să elimine clauza privind comisionul și a declarat sintagma care face referire la dobânda variabilă drept abuzivă. În cazul de față, dobânda inițială a creditului era de 9,9%, din care marja de 4,9%.

 

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 14487/3/2015*
Data inregistrarii 18.12.2015
Data ultimei modificari: 30.03.2017
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: nulitate act juridic CLAUZE ABUZIVE – PV.NR.0687118/18.03.2015
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR Reclamant
BANCA ROMANEASCA SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL BANK OF GREECE Pârât
VARTOLOMEI MIHAI ADRIAN Petent

 

Şedinţe

28.03.2017
Ora estimata: 09:00
Complet: C3-Fond
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în contradictoriu cu pârâta Banca Românească S.A. Constată caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 5 alin.1 litera a), b) şi d), art.6 alin.1 lit.a) în ceea ce priveşte sintagma „dobânda de referinţă a băncii, … dobânda fiind revizuibilă în funcţie de dobânda de referinţă” din Contractul de credit bancar nr. 59083015 din 28.01.2008 şi art. 1.2.2.1 din actul adiţional la Contractul de credit bancar nr. 59083015 din 28.01.2008, clauze ce au făcut obiectul Procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0687118/18.03.2015 emis de reclamantă. Menţine Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0687118/18.03.2015 emis de reclamantă în ceea ce priveşte fapta reţinută ca urmare a reclamaţiei lui Vartolomei Adrian. Aplică pârâtei Banca Românească S.A. sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei. Obligă pârâta Banca Românească S.A. la modificarea tuturor contractelor de credit în curs de executare ce conţin clauzele mai sus arătate, prin eliminarea clauzelor abuzive. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei astăzi, 28 martie 2017.
Document: Hotarâre  1054/2017  28.03.2017