Art. 251 Cod Fiscal 2014 Impozitul şi taxa pe clădiri
CAPITOLUL II
Impozitul şi taxa pe clădiri
Art. 251
Calculul impozitului pentru persoane fizice
(1) În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
(2) În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (3) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective.
(3) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimate în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/m2, din tabelul*) următor:
TIPUL CLĂDIRII | VALOAREA IMPOZABILĂ
– lei/m2 – |
|
Clădire cu instalaţie electrică, de apă, de canalizare şi de încălzire (condiţii cumulative) | Clădire fără instalaţie electrică, de apă, de canalizare şi de încălzire | |
0 | 1 | 2 |
A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic | 669 | 397 |
B. Clădire cu pereţii exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic | 182 | 114 |
C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic | 114 | 102 |
D. Clădire-anexă cu pereţii exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic | 68 | 45 |
E. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol şi/sau la mansardă, utilizate ca locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D | 75% din suma care s-ar aplica clădirii | 75% din suma
care s-ar aplica clădirii |
F. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol şi/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D | 50% din suma care s-ar aplica clădirii | 50% din suma
care s-ar aplica clădirii |
(4) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi suprafeţele scărilor şi teraselor neacoperite.
(5) Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate conform alin. (3) cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în tabelul*) următor:
Zona în cadrul localităţii | Rangul localităţii | |||||
0 | I | II | III | IV | V | |
A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |
B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |
C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |
D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |