Domnule Filderman,
In doua petitii succesive imi scrieti “de tragedia zguduitoare” si ma “implorati” in cuvinte impresionante, reamintind de “constiinta” si de “omenie” si subliniind ca sunteti “dator” sa apelati “la mine” si “numai” la mine pentru evreii din Romania care sunt trecuti in ghettouri pregatite pentru ei pe Bug. Pentru a amesteca si tragicul in interventia d-voastra, subliniati ca aceasta masura “este moartea, moartea fara vina, fara alta vina decat aceea de a fi evrei”.
Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferintele celor umili si fara aparare. Inteleg durerea d-voastra, dar trebuie, dar mai ales trebuie sa intelegeti si d-voastra toti, la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam intreg. Va ganditi, v-ati gandit ce s-a petrecut in sufletele noastre, anul trecut la evacuarea Basarabiei, si ce se petrece astazi, cand zi cu zi, ceas cu ceas, platim cu marinimie si cu sange, cu foarte mult sange, ura cu care coreligionarii d-voastra din Basarabia ne-au tratat de la Nistru pana la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov?
Dar, potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de astadata, din acuzati in acuzatori, facandu-va ca uitati pricinile care au determinat situatiile pe care le plangeti. Sa-mi dati voie sa va intreb si prin d-voastra sa intreb pe toti coreligionarii d-voastra care au aplaudat cu atat mai frenetic, cu cat suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari. Ce ati facut D-voastra anul trecut, cand ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina fata de trupele romanesti care se retrageau si care pana atunci aparasera linistea si belsugul acelor evrei? Va reamintesc eu:
Înainte chiar de aparitia trupelor sovietice, evreii ce aparati, din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si cand au putut au omorat miseleste soldatii cu batele. Avem dovezi.
Aceiasi ticalosi au intampinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi, au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs, şi pe care le puteţi afla oricând în amănunt.
V’aţi întrebat Dvs de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
V’aţi întrebat câţi dintre ai noştrii au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept raspuns la marinimia cu care ati fost primiti in mijlocul nostru si tratati, evreii D-voastra, ajunsi comisari sovietici, imping trupele sovietice din regiunea Odessei, printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi.
In regiunea Marii de Azov, trupele noastre, retragandu-se temporar, si-au lasat cativa ofiteri si soldati raniti pe loc. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oameni care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s’au scos ochii, li s’au tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai Domnule Filderman seama de spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?
Te întrebi, dece atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit?
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceeace nu merită, înduioşaţi-vă de ceeace merită.
Plângeţi cu mamele, care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii, nu cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs. atâta rău.
MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941
P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ, a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul îi implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.