identice

____________

Va redam mai jos textul integral al Deciziei civile

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1481/2008
Şedinţa publică de la 19 Iunie 2008

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN.CLUJ NAPOCA, împotriva încheierii din data de 28.03.2008 şi împotriva sentinţei civile nr. 595/2008, ambele pronunţate de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr. 318/117/2008 şi pe intimat K.B., având ca obiect anulare act administrativ taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă intimata K.B. personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 26.05.2008 s-a depus la dosar, de către intimată întâmpinare.
La data de 18.06.2008, recurenta a depus la dosar un script intitulat “Concluzii”, care se comunică cu intimata prezentă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, curtea declară închise dezbaterile şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimata K.B. solicită respingerea recursului.
Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A :

Deliberând reţine că prin sentinţa civilă nr. 595 din 04.04.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 318/117/2008, s-a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii şi s-a admis cererea formulată de reclamanta K. B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a mun. Cluj-Napoca şi în consecinţă a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.627 Euro şi dobânzile legale aferente până la data restituirii sumei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, pârâta Administraţia Finanţelor Publice a mun. Cluj-Napoca a fost cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă.
De asemenea, în condiţiile în care reclamanta a achitat o taxă care, în opinia ei, contravine reglementărilor comunitare în domeniu, aceasta a făcut dovada unui interes născut şi actual, neputându-se condiţiona accesul său la justiţie de pronunţarea în prealabil a unei hotărâri de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (cunoscut fiind principiul aplicării directe a dreptului comunitar de către instanţele naţionale) sau a finalizării negocierilor pornite în acest sens de către România şi Comisia Europeană. În consecinţă, şi excepţia prematurităţii acţiunii apare ca fiind nefondată, urmând a fi respinsă.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost nefondată, în condiţiile în care, pe de o parte, reclamanta invocă practic refuzul nejustificat al pârâtei în soluţionarea cererii de restituire a taxei speciale de înmatriculare şi, pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost parcursă prin depunerea, de către reclamantă, a cererii înregistrate sub nr. 38.568/18.12.2007, cerere la care pârâta a răspuns negativ. În consecinţă, şi această excepţie urmează a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a achiziţionat un autoturism marca Volkswagen Golf, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fişă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 1.627 Euro cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. Cluj-Napoca cu chitanţa seria TS4A nr. 2087570/01.08.2007. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 38.568/12.01.2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţia României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislaţia internă principiul aplicării directe şi al supremaţiei dreptului comunitar.
Conform dispoziţiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene, aplicabil prezentei speţe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii şi protecţioniste. Aceste dispoziţii au făcut obiectul unei largi jurisprudenţe a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, care a decis că fiind esenţial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniţei de către bunul supus taxei, dintr-o ţară comunitară în alta.
Tribunalul a reţinut că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, iniţial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele şi autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea lor în ţară. Rezultă din aceste dispoziţii legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniţei de către acesta dintr-o altă ţară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autorităţile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.
Nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei că s-a aflat într-o situaţie de excepţie, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres şi obligatoriu a competenţei exclusive a Curţii de Justiţie a C.E. de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 şi 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, dar în speţa de faţă nu s-a pus problema interpretării dispoziţiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispoziţiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu a trebuit să contravină dispoziţiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulaţii a mărfurilor, aşa cum este cazul de faţă.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţilor Europene şi că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare au fost direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate faţă de dispoziţiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea formulată şi a dispus în consecinţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 1.627 Euro, calculată până la data restituirii acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal pârâta recurentă Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Cluj-Napoca, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate sau modificarea acestei sentinţe în sensul admiterii excepţiilor, respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de K. B. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a instituţiei pârâte ca inadmisibilă şi prematur introdusă, în subsidiar admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei, până la soluţionarea definitivă a procedurii de infringement, în condiţiile art. 244, alin. 1, pct. 1 din Codul de procedură civilă (cu trimitere la art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene ); admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de K.B. ca neîntemeiată.
Totodată, consideră că Încheierea din 28.03.2008 şi Sentinţa civilă nr. 595/04.04.2008 a Tribunalului Cluj sunt netemeinice şi nelegale pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Cluj-Napoca a arătat că, conform chitanţei Seria TS4A nr. 2087570/01.08.2007 eliberată de Trezoreria municipiului Cluj-Napoca (care funcţionează în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca), reclamanta a achitat suma de 5.752 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule.
Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule în sumă de 5.752 lei nu a fost stabilită de către instituţia pârâtă prin vreo decizie de impunere sau prin vreun alt act administrativ sau administrativ fiscal.
În conformitate cu prevederile pct. 4 (1) din Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 418/2007, \\\\\\\” documentul privind modul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule se emite în regim de asistenţă contribuabililor, se eliberează pe loc solicitantului şi nu poartă ştampila unităţii fiscale \\\\\\\”.
În conf. cu art. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/204 ( date in aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 – forma în vigoare începând cu data de 01.01.2007 ), \\\\\\\” răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului \\\\\\\”, adică, în speţă, reclamantei K.B..
Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule ( datorată bugetului de stat, în conformitate cu art. 214 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003) a fost achitată de către reclamantă la Trezoreria municipiului Cluj-Napoca în conformitate cu prevederile pct. 31 indice 2 alin. 1 şi 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ( date în aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 ) care au următorul cuprins:
,, 31\\\\\\\’2. (1) Taxa specială se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepţia autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaţionale (cartea verde).
(2) Taxa specială se plăteşte de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPT), la unităţile trezoreriei statului din cadrul unităţilor fiscale în a căror evidenţă aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica \\\\\\\” Reprezentând \\\\\\\” se va înscrie obligatoriu seria cărţii de identitate a autoturismului sau a autovehiculului \\\\\\\”.
Chitanţa nr. 2087570/01.08.2007 a fost depusa de către reclamantă la autoritatea competentă să efectueze înmatricularea autoturismului VOLKSWAGEN GOLF din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ( Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor în a cărei rază de competenţă reclamanta îşi are domiciliul ), în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor (M. Of. nr. 941/21.11.2006) care dispune următoarele:
(1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară s-a efectuat pe baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul a menţionat solicitarea explicită în cerere;
j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii \\\\\\\”.
Pârâta a precizat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiilor sale, pentru următoarele considerente:
a) – instituţia în contradictoriu cu care poate fi discutată cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule a fost autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
b) – în conformitate cu prevederile H.G. nr. 495/2007, în materie fiscală statul roman a fost reprezentat în instanţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti care nu a fost chemata în judecată.
De asemenea, având în vedere cele mai sus arătate şi prevederile legale aplicabile în speţă, s-a apreciat că acţiunea în contencios administrativ formulată de K.B. trebuia respinsa ca inadmisibilă de către prima instanţă, pentru următoarele considerente:
1. – adresa instituţiei pârâte nr. 38.568/12.01.2008 nu a constituit act administrativ sau administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 sau Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa trebuia să observe că actul care a produs efecte juridice şi a fost folosit de către reclamantă în faţa autorităţii competente să efectueze înmatricularea autoturismului a fost plata ( act juridic şi convenţie, în conformitate cu art. 1.092 – 1.121 Cod civil ) voluntară efectuată de către reclamantă ( Chitanţa nr. 2087570/01.08.2007 ) iar, în conformitate cu pct. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, reclamanta răspunde pentru calcularea corecta a sumei de plata reprezentând taxa specială;
2. – reclamanta a avut la îndemână o alta cale de atac pentru a obţine înmatricularea autoturismului fără plata taxei speciale prevăzute de art. 214 indice 1 – 3 din Legea nr. 571/2003 sau pentru a obţine restituirea acestei taxe şi anume reclamanta trebuia să formuleze acţiune în contencios administrativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 împotriva autorităţii care a efectuat înmatricularea din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative unde a depus cererea de înmatriculare;
3. – restituirea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule trebuia cerută de către reclamantă de la autoritatea care a efectuat înmatricularea din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative unde a fost depusă în original Chitanţa nr. 2087570/01.08.2007 şi unde plata taxei speciale a produs efectele prevăzute de lege;
4. – în conformitate cu art. 1092 alin. 2 Cod civil, \\\\\\\” Repetiţiunea nu a fost admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie \\\\\\\”;
5. – reclamanta nu a invocat refuzul nejustificat al instituţiei pârâte de restituire a taxei speciale de prima înmatriculare şi nu a făcut dovada că ar fi parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 republicată şi modificată şi de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin prisma motivelor invocate în recurs pârâta roagă instanţa de recurs să observe că cererea reclamantei înregistrată la instituţia sa sub nr. 38568/18.12.2007 nu poate fi calificată drept \\\\\\\” contestaţie \\\\\\\” sau plângere prealabilă în sensul art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 republicată şi modificată sau al art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum în mod greşit a apreciat prima instanţă. Respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulate de către K.B. s-a datorat încălcării de către prima instanţă a prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 41 din O.G. nr. 92/2003, art. 1092 – 1121 Cod civil (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
De asemenea, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii s-a datorat greşitei interpretări de către prima instanţă a actelor aflate la dosar (adresa Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca fiind considerata în mod greşit de către prima instanţă drept refuz nejustificat şi nesocotindu-se faptul că reclamanta a efectuat o plată voluntară neimpusă de către instituţia pârâtă – motiv de modificare a hotărârii prevăzută de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila), precum şi faptul că prima instanţă nu a motivat de ce nu a considerat că actul care a produs efecte juridice a fost chitanţa care consemnează plata voluntară efectuată de către reclamantă şi nici de ce acţiunea în contencios administrativ nu trebuia formulată împotriva autorităţii care a efectuat înmatricularea din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (motiv de modificare a hotărârii prevăzută de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).
O dovadă clară a celor mai sus arătate a fost faptul că prima instanţă, prin sentinţa în prezentare curată, nu a anulat nici un act emis de către Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca.
În subsidiar, în faţa primei instanţe a solicitat suspendarea prezentei cauze, până la soluţionarea definitivă a procedurii de infringement, în condiţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civilă, întrucât Uniunea Europeană prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declarat formal împotriva României procedura de \\\\\\\” infringement \\\\\\\”, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru al U.E. a normelor comunitare în vigoare, în speţă ale art. 90 din Tratatul C.E.
Soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei s-a datorat încălcării de către prima instanţă a prevederilor art. 226, 227 şi 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), deoarece:
A) Menţionează că, în cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanţii Comisiei Europene, discuţiile sunt axate EXCLUSIV în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor şi coeficienţilor de calcul şi ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei şi nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul fiscal.
De altfel, în cadrul acestor discuţii România şi-a reafirmat ferm poziţia clară de a nu renunţa total la taxa specială de primă înmatriculare, acceptând în schimb să negocieze o modificare a acestei taxe sub aspectul modului de calcul al acesteia, potrivit solicitărilor Comisiei Europene, situaţie în care, în momentul ajungerii la un acord agreat de ambele părţi, procedura de infringement a fost definitiv închisă, iar cauza nu a fost trimisă spre examinare Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene de la Luxemburg.
Faţă de existenţa acestor negocieri, aflate în faza finală, între reprezentanţii României şi ai Comisiei Europene, apreciază că prezenta acţiune a fost prematură, în măsura în care rezultatul negocierilor nu a fost încă anunţat în mod oficial, soluţionarea prezentei cauze depinzând în tot de soluţionarea litigiului dintre România şi Uniunea Europeană, chiar dacă acest litigiu s-a aflat în faza prealabilă (preliminară) a acţiunii de infringement ce s-a desfăşurat pe rolul C.J.C.E. de la Luxemburg.
În aceste circumstanţe, prima instanţă trebuia să dispună suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitiva a procedurii de infringement, în condiţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care stipulează că \\\\\\\”instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăţi\\\\\\\”.
În situaţia în care s-a dispus sau nu suspendarea judecării prezentei cauze până la finalizarea procedurii de infringement, semnalează instanţei iminenta producerii următoarelor posibile situaţii:
Pronunţarea unor soluţii pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanţele judecătoreşti naţionale, indiferent de soluţia adoptată, înainte de pronunţarea unei hotărâri contrare acestor soluţii de către C.J.C.E. de la Luxemburg.
Astfel, în cazul ipotetic în care acţiunile în restituirea taxei auto de primă înmatriculare ar fi admise de către instanţele naţionale, iar eventuala soluţie a hotărârii C.J.C.E. ar fi de respingere a sesizării Comisiei U.E. şi de constatare a faptului ca România nu a încălcat normele comunitare prin instituirea acestei taxe, s-a pus întrebarea firească ce s-a întâmplat cu aceste hotărâri ale instanţelor naţionale şi cum mai pot fi ele infirmate (anulate), conform normelor procedurale interne, precum şi cum mai poate fi întoarsă executarea lor, prin încasarea la bugetul statului a taxelor restituite necuvenit către particulari, în baza acestora.
În mod similar, şi în ipoteza respingerii pe fond, ca neîntemeiate, a acestor cereri de restituire de către instanţa naţională, fără a se dispune suspendarea cauzelor până la pronunţarea în speţă a C.J.C.E. sau măcar a punerii în discuţie a excepţiei prematurităţii cererilor de restituire, iar C.J.C.E. ar soluţiona procedura de infringement în senul admiterii sesizării Comisiei Consiliului Europei şi constatării faptului că România a încălcat normele comunitare, s-a pus problema inadmisibilităţii formulării unor noi cereri de restituire formulate de către aceiaşi particulari, prin invocarea şi admiterea excepţiei puterii de lucru judecat.
Învederează onoratei instanţe şi posibilitatea creării în practică a unei a treia situaţii şi anume că hotărârea C.J.C.E. să promoveze o soluţie de tipul \\\\\\\”admitere în parte\\\\\\\” a sesizării Comisiei U.E., în sensul în care să se statueze că, în principiu, în lipsa unei armonizări a taxei de primă înmatriculare auto la nivel comunitar, România are dreptul să instituie o astfel de taxă de primă înmatriculare auto, însa să constate că modul de determinare a cuantumului taxei auto nu a corespuns întru totul cerinţelor şi rigorilor comunitare şi că potrivit practicii C.J.C.E., această taxă auto a fost datorată doar în parte de către particularii care au achitat-o statului român, proporţional cu gradul de depreciere reală a valorii autoturismelor şi autovehiculelor pentru care s-au achitat aceste taxe.
În această din urmă situaţie, toate hotărârile pronunţate pe fondul cauzei de către instanţele naţionale, indiferent că sunt de admiterea acţiunilor şi de restituire integrală a taxelor auto achitate sau, că aceste soluţii au fost de respingere a acţiunilor şi de menţinere ca datorate integral bugetului de stat, vor fi vădit netemeinice şi contrare hotărârilor C.J.C.E. întrucât nimeni nu a calculat eventualele cote ( părţi ) din taxele iniţial achitate, care sunt nedatorate şi care se impun a fi restituite particularilor, respectiv care sunt cotele datorate în continuare şi care nu trebuie restituite reclamanţilor particulari.
B). Un alt motiv în sprijinul admiterii cererii de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea procedurii de infringement îl constituie însăşi obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de reclamantă.
Astfel, în fapt, reclamanta a criticat dispoziţiile legale cuprinse în Codul fiscal român ( art. 2144 şi art. 2142 din Legea nr. 571/2003 modificată şi completată, care ar contraveni dispoziţiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Or, soluţionarea acestei chestiuni juridice nu s-a putut face decât printr-o interpretare explicită şi directă a acestor dispoziţii ( art. 90 din Tratatul U.E. ), care însă cade în competenţa exclusivă a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispoziţiile art. 234 din acelaşi Tratat de instituire a Comunităţii Europene, pe care, pentru deplina Edificare îl redă în continuare:
\\\\\\\” Art. 234: 1) Curtea de Justiţie este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar:
a) asupra interpretării prezentului tratat \\\\\\\”.
Mai departe, art. 234 (fost art. 177), în alin. 2 şi 3, din acelaşi Tratat instituind Comunitatea Europeană stabileşte şi calea de urmat în cazul în care în faţa unei instanţe naţionale este ridicată chestiunea interpretării Tratatului:
\\\\\\\”Art. 234 (…) 2) Când o asemenea chestiune este ridicată în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă, în cazul în care consideră că este necesară o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curţii de Justiţie să dea o hotărâre în acest sens.
3) Când o asemenea chestiune a fost ridicată într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei hotărâri nu au putut face obiectul unei căi de atac în dreptul intern această instanţă a fost obligată să sesizeze Curtea de Justiţie \\\\\\\”.
Din interpretarea coroborată a celor doua alin. 2 şi 3 ale art. 234 (fost art. 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, şi raportat strict la dispoziţiile procedurale române, rezultă faptul ca dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispoziţiilor tratatului s-a ridicat în faţa unei instanţe de fond sau de apel, aceste instanţe pot să ceară Curţii Europene de Justiţie să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune s-a ridicat în faţa unei instanţe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul intern (adică sunt irevocabile – în materie civilă, respectiv sunt definitive – în materie penală), atunci această instanţă este obligată să sesizeze Curtea de Justiţie a C.E. de la Luxemburg.
Având în vedere faptul că, aşa cum am mai arătat mai sus, împotriva României a fost deja declanşată procedura de infringement de către Comisia U.E., în condiţiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană tocmai cu privire la acelaşi obiect, procedura care a fost finalizată printr-o decizie a Curţii de Justiţie a C.E. care a tranşat în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispoziţiile art. 2141 şi art. 2142 din Legea nr. 571/2003, consideră că cea mai judicioasă soluţie care s-a impus în cauză a fost suspendarea judecării cauzei în condiţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement, soluţiile instanţelor naţionale depinzând în tot de soluţia pronunţată de Curtea de Justiţie a C.E.
C) Învederează onoratei instanţe că în acest moment, în lipsa unei hotărâri a C.J.C.E. cu privire la taxa de primă înmatriculare instituita prin Codul fiscal român, nu putea vorbi decât de o opinie a Comisiei U.E., despre care nu avea nici o certitudine ca a fost întemeiatâ.
Este de subliniat din nou că în opinia Comisiei U.E. taxa de primă înmatriculare nu a corespuns pe deplin cerinţelor şi rigorilor normelor comunitare, exclusiv în sensul în care Codul fiscal din România nu a prevăzut o cale de contestare a acestei taxe, precum şi în ceea ce priveşte criteriile tehnice de determinare a cuantumului acestei taxe, necontestându-se nici un moment dreptul României de a institui o astfel de taxă.
Aşadar, simpla suspiciune sau bănuială a Comisiei U.E. potrivit căreia această taxă nu a corespuns în întregul ei normelor comunitare nu a putut constitui temei pentru formularea de către particulari şi admiterea unor acţiuni similare prezentei de către instanţele naţionale, întrucât Comisia U.E. nu a fost competentă să emită astfel de decizii, competenţă materială ce a revenit în mod exclusiv CURŢII DE JUSTIŢIE A C.E.
În cazul în care, instanţelor naţionale le-ar reveni competenţa materială de a se pronunţa în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale U.E. de către statele membre, învederează instanţei că însăşi procedura de infringement ar reveni inutilă şi fără finalitate, încălcându-se astfel art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stabileşte în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de Justiţie a C.E. este competentă material să se pronunţe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre.
\\\\\\\” Art. 226 – În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumba în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-şi prezinte observaţiile.
Dacă statul în cauză nu s-a conformat acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie \\\\\\\”.
Este clar că s-a situat în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce priveşte sintagma \\\\\\\” obligaţiile care incumba statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea C.E. \\\\\\\” a cuprins inclusiv obligaţia României ca stat membru al U.E., de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abţine de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulaţii a bunurilor în spaţiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul C.E.
D) Precizează în mod expres faptul că nu a invocat o necompetenţă totală a instanţelor judecătoreşti naţionale româneşti de a soluţiona prezenta acţiune ci doar o necompetenţă materială parţială în soluţionarea cauzei.
Susţinerea pârâtei are la bază faptul că instanţele naţionale sunt practic obligate să soluţioneze un capăt de cerere principal, chiar dacă el nu este formulat în mod distinct în acţiune, şi anume să constate ca taxa auto de primă înmatriculare şi implicit dispoziţiile art. 2141 şi art. 2142 din Legea nr. 571/2003, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea C.E., capăt de cerere care, aşa cum a arătat mai sus, cade în competenţa exclusivă a C.J.C.E., conform art. 226 alin. 2 din acelaşi Tratat.
F) Cât priveşte efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziţie comunitară, inclusiv în faţa judecătorului naţional, susţine că în ceea ce priveşte cazul constatării încălcării de către statele membre a obligaţiilor care le-a incumbat acestora în virtutea Tratatului privind instituirea C.E., s-a situat într-un caz de excepţie de la regula, respectivă s-a găsit în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres şi obligatoriu a competenţei exclusive a Curţii de Justiţie a C.E. de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 şi 227 din Tratatul de instituire Comunitatea Europeană.
În acest sens, relevantă a fost Hotărârea Francovich (6/90) [Cehia] prin care Curtea de Justiţie a C.E. a consacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acţiona statul în faţa instanţelor naţionale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiţie a C.E. că Statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Or, având în vedere că până la această dată Curtea de Justiţie a C.E. nu a stabilit printr-o decizie pronunţată în cadrul procedurii de infringement, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, că România, prin instituirea în Codul fiscal a taxei auto de primă înmatriculare, şi-ar fi încălcat \\\\\\\” obligaţiile care-i incubă ca stat membru în virtutea Tratatului privind instituirea C.E. \\\\\\\”, care includ şi obligaţia de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abţine de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulaţii a bunurilor în spaţiul comunitar, şi că în consecinţă s-ar fi încălcat art. 90 din Tratatul C.E., rezultă că s-a putut vorbi de o excepţie de prematuritate a formulării de către reclamantă a prezentei acţiuni \\\\\\\” în compensare \\\\\\\” sau în răspunderea Statului Român.
III. Din cele expuse la pct. II de mai sus rezultă în mod clar că soluţia de admitere a acţiunii din sentinţa în prezent recurată s-a datorat încălcării de către prima instanţă a competentei altei instanţe (motiv de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă), respectiv sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea competenţei Curţii de Justiţie a C.E.
IV. Pe fondul cauzei solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule pe care a achitat-o la Trezoreria municipiului Cluj-Napoca.
Aşa cum rezultă din cele expuse mai sus şi din cele expuse în continuare, acţiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică şi nelegală şi trebuia respinsă de către prima instanţă.
Învederează instanţei faptul că reclamanta a achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule în temeiul prevederilor art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 – 312 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, dispoziţii legale pe care le reproducem în continuare:
\\\\\\\” Art. 2141 1) Intră sub incidenta taxei speciale autoturismele şi autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepţia celor speciale echipate pentru persoanele cu handicap şi a celor aparţinând misiunii diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea în România (…).
(5) Vechimea autoturismului autovehiculului rulat s-a calculat în funcţie de data fabricării acestuia\\\\\\\”.
\\\\\\\” Art. 2142 Taxele speciale s-a plătit cu ocazia primei înmatriculări în România \\\\\\\”.
\\\\\\\” Art. 2143 Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt:
a. Încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;
b. Provenite din donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică, acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate \\\\\\\”.
Norme metodologice:
\\\\\\\” 311 1) Taxa specială se aplică atât autoturismelor şi autovehiculelor comerciale noi, cât şi celor rulate,
312 1) Taxa specială se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepţia autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România, pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaţionale (cartea verde).
2) Taxa specială se plăteşte de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPT), la unităţile trezoreriei statului din cadrul unităţilor fiscale în a căror evidenţă aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului \\\\\\\”. Raportat la aceste dispoziţii legale, pârâta roagă instanţa să reţină următoarele aspecte:
– autoturismul achiziţionat din străinătate de reclamantă s-a înmatriculat pentru prima oară în România;
– autoturismul nu a fost înmatriculat temporar în România;
– taxa specială a fost achitată de către reclamantă, persoana care a înmatriculat autoturismul;
– autoturismul VOLKSWAGEN GOLF în cauză, nu intră în categoria autoturismelor scutite de plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donaţii, finanţări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică.
Ca urmare, rezultă în mod evident că autoturismul în cauză a fost suspus aplicării şi plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule ( taxa de primă înmatriculare ), prevăzută de Codul fiscal.
De asemenea, pentru ca instituţia pârâtă să fi putut proceda la restituirea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule a fost necesar ca, la cererea înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca sub nr. 38.568/18.12.2007, reclamanta să fi anexat Chitanţa nr. 2087570/01.08.2007 în original şi pe această chitanţă autoritatea competentă să efectueze înmatricularea din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative să fi consemnat prin semnătura autorizată şi ştampilă că taxa specială pentru autoturisme ( în sumă de 5.752 lei ) nu a fost datorată ( art. 1 alin. 4 din O.G. nr. 128/2000 cu modificările şi completările ulterioare ).
Ori, este evident că reclamanta nu a procedat în modul arătat mai sus.
În plus, sumele care au putut fi restituite de la bugetul de stat au fost reglementate de art. 117 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată şi modificată care dispune următoarele:
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus desfiinţarea executării silite\\\\\\\”.
Analizând prevederile legale mai sus citate, s-a observat că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule nu poate fi încadrată în nici una din categoriile de sume care pot fi restituite.
Mai mult, aşa cum s-a arătat mai sus, plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule este o obligaţie legală, fiind prevăzută de art. 214 indice 1 – 4 din Legea nr. 571/2003, text de lege care este în vigoare şi care nu a fost declarat neconstituţional până la data prezentei şi a cărui respectare a fost obligatorie în conformitate cu art. 1 alin. 5 şi art. 15 alin. 1 din Constituţia României.