Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata_[4]

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.
Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. îmbogăţirea fără justă cauză este un fapt juridic licit care constă în sporirea activului sau micşorarea pasivului patrimoniului unei persoane în dauna unei alte persoane care suferă o micşorare corespunzătoare a patrimoniului său, în lipsa oricărui temei juridic (legal sau contractual) care să o justifice Acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso) este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea pierderii suferite pe seama îmbogăţirii corespunzătoare de către o altă persoană, în măsura îmbogăţirii acesteia, dar nu mai mult decât valoarea sărăcirii.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde micşorarea patrimoniului său pe seama măririi nelegitime a patrimoniului altei persoane.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută majorarea nelegitimă a patrimoniului pe seama micşorării patrimoniului altei persoane.

[4] Obiectul acţiunii. Se va menţiona pretenţia concretă ce se cere prin această acţiune, spre exemplu: obligarea pârâtului la plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile efectuate de reclamant, în calitate de chiriaş, la imobilul proprietatea pârâtului; obligarea pârâtului la restituirea alocaţiei de stat încasate pentru copilul minor încredinţat reclamantului; obligarea pârâtului-proprietar care a cules fructele la plata semănăturilor, arăturilor şi a muncii suportate de reclamantul; obligarea pârâtului-proprietar care a ridicat o construcţie pe terenul său cu materialul reclamantului să-i plătească acestuia contravaloarea materialelor; obligarea pârâtului-proprietar care a reţinut construcţia edificată pe terenul său de către reclamant la restituirea către acesta a valorii materialelor şi a preţului muncii sau a sporului de valoare adus terenului; obligarea pârâtului-proprietar la restituirea cheltuielilor făcute de reclamant cu conservarea bunului încredinţat etc.

[5] Motivele de fapt. Se vor menţiona şi argumenta în fapt condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză2), şi anume:

a) mărirea patrimoniului pârâtului prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani, a unei creanţe, îmbunătăţirea unui Iucru-proprietatea sa de către o altă persoană sau folosirea unui bun aparţinând altuia;

b) micşorarea patrimoniului reclamantului cu aceeaşi valoare cu care s-a mărit patrimoniul pârâtului;

c) existenţa unei legături între mărirea patrimoniului pârâtului şi micşorarea patrimoniului reclamantului, în sensul că ambele modificări patrimoniale sunt efectul aceleiaşi cauze;

d) inexistenţa unei cauze legitime pentru mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantului, ceea ce înseamnă că dezechilibrul patrimonial produs între părţile litigante nu are un temei legal, cum ar fi un contract, o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească;

e) inexistenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către reclamant, ceea ce înseamnă că acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, neputând fi folosită dacă există vreo altă acţiune pentru realizarea dreptului său la restituire. De exemplu, proprietarul unui bun individual determinat nu are deschisă acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză pentru restituirea acestui bun, deoarece el îşi poate valorifica dreptul la restituire pe calea acţiunii în revendicare etc.

[6] Temeiul de drept. Nu există o consacrare legală a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, ci doar aplicaţii ale acestuia – art. 484 C. civ., art. 493 C. civ., art. 494 C. civ., art. 997 C. civ., art. 1618 C. civ., art. 1691 C. civ. Prin urmare, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regăseşte într-una dintre aplicaţiile principiului îmbogăţirii fără justă cauză, consacrată într-o normă legală, se va invoca ca temei de drept chiar principiul.

[7] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul dezechilibrului patrimonial pretins de reclamant şi al cuantumului pagubei, atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură;

c) martori – pe aspectul îndeplinirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, care vizează, în principiu, fapte juridice, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a despăgubirilor – atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, dacă cuantumul diminuării patrimoniale suportate de reclamant nu a fost recunoscut de pârât sau probat cu celelalte mijloace de probă sus-menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului pricinii, după distincţiile prevăzute în art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă

a) teritorial- este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.