CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 145
Somaţia
(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 144
Precizarea naturii debitului
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 143
Obligaţia de informare
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 142
Reguli privind executarea silită
(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
(11) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:
a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;
c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;
e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
(12) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (11) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 141
Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(11) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii. Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii.
(12) Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
(3) Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(5) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 140
Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 139
Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 138
Executorii fiscali
(1) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
(2) executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 137
Executarea silită în cazul debitorilor solidari
(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(11) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 27 şi 28 revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz.
(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 136.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 136
Organele de executare silită
(1) În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.
(2) Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(3) Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
(41) Organele de executare prevăzute la alin. (4) sunt competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 141 alin. (12).
(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.
(51) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condiţiile art. 27, ori în cazul prevăzut la art. 25 alin. (2) lit. e) revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), după caz.
(52) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit dispoziţiilor cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), după caz.
(53) Organul de executare coordonator în cazul prevăzut la art. 164 alin. (2) este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal sau îşi desfăşoară activitatea debitorul ale cărui bunuri au fost adjudecate.
(6) În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi pentru creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condiţiile prezentului cod.
CAPITOLUL VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 135
Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau restituirea
CAPITOLUL VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 134
Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie
(1) Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.
CAPITOLUL VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 133
Întreruperea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se întrerupe:
CAPITOLUL VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 132
Suspendarea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se suspendă:
CAPITOLUL VII
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 131
Începerea termenului de prescripţie
(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
CAPITOLUL VI
Măsuri asigurătorii
ARTICOLUL 130
Ridicarea măsurilor asigurătorii
CAPITOLUL VI
Măsuri asigurătorii
ARTICOLUL 129
Poprirea şi sechestrul asigurătoriu
(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
CAPITOLUL V
Constituirea de garanţii
ARTICOLUL 128
Valorificarea garanţiilor
(1) Organul fiscal competent se îndestulează din garanţiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.
CAPITOLUL V
Constituirea de garanţii
ARTICOLUL 127
Tipuri de garanţii
Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 126 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
CAPITOLUL V
Constituirea de garanţii
ARTICOLUL 126
Constituirea de garanţii
Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a) suspendarea executării silite în condiţiile art. 148 alin. (7);
CAPITOLUL IV
Înlesniri la plată
ARTICOLUL 125
Înlesniri la plata obligaţiilor fiscale
(1) La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condiţiile legii.
(2) La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:
a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
c) eşalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare;
d) amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de majorări de întârziere, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de amânare;
e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.
(3) Procedura de acordare a înlesnirilor la plată pentru creanţele bugetare locale se stabileşte prin acte normative speciale.
CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere
ARTICOLUL 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;
OG 47/2007 – privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 28 august 2007, Monitorul Oficial 603/2007;
CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere
ARTICOLUL 123
Dobânzi în cazul înlesnirilor la plată
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi pentru obligaţiile fiscale ce fac obiectul înlesnirii la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 119 alin. (2).
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării
În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere, după caz, se calculează până la data prevăzută la art. 116 alin. (4).
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:OUG 88/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 29 septembrie 2010, Monitorul Oficial 669/2010;
OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;
CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere
ARTICOLUL 121
Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară
(1) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120 şi 1201, după termenul de 3 zile.
CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere
ARTICOLUL 120
Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
(3) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;
b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit prevederilor art. 176.
OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;
ARTICOLUL 1201
Penalităţi de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.
(2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel:
a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;
b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;
c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.
(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;
CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere
ARTICOLUL 119
Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere
(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2) Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
CAPITOLUL II
Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire
ARTICOLUL 118
Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială
CAPITOLUL II
Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire
ARTICOLUL 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(3) Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei vor rămâne în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.
Compensarea
(1) Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică.
(2) Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele fiscale ale debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.
Ordinea stingerii datoriilor
(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;
b) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. În cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin. (41);
c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;
d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:
a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;
c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.
CAPITOLUL II
Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire
ARTICOLUL 114
Dispoziţii privind efectuarea plăţii
(1) Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2) Abrogat.
(21) Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.
(22) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate.
(23) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b).
(24) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(25) Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (21), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
(26) În situaţia în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător.
(27) Prin excepţie de la prevederile alin. (22), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 115 alin. (1) sau (3), după caz, indiferent de tipul de creanţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 113
Certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale
(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului.
(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.
(3) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării şi poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul cuprins între data de 25 a lunii şi finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 112
Certificatul de atestare fiscală
(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent la solicitarea contribuabililor. Certificatul se emite şi din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător.
(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referinţă, şi neachitate până la data eliberării acestuia.
(3) În situaţia în care se emit certificate de atestare fiscală în primele 5 zile lucrătoare ale lunii, acestea vor cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţă şi neachitate până la data eliberării acestora.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 111
Termenele de plată
(1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
(3) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 110
Colectarea creanţelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 109
Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale
(1) Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în care se prezintă constatările inspecţiei fiscale din punct de vedere faptic şi legal.
(2) Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte la finalizarea inspecţiei fiscale şi cuprinde toate constatările în legătură cu perioadele şi obligaţiile fiscale verificate. În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 107 alin. (4), raportul de inspecţie fiscală cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la acest punct de vedere.
(3) Raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii:
a) deciziei de impunere, pentru diferenţe de obligaţii fiscale aferente perioadelor verificate;
b) deciziei de nemodificare a bazei de impunere, dacă nu se constată diferenţe de obligaţii fiscale.
(4) Deciziile prevăzute la alin. (3) se comunică în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
OG 47/2007 – privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 28 august 2007, Monitorul Oficial 603/2007;
ARTICOLUL 1091
Reguli privind verificarea persoanelor fizice
(1) Organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit reglementat de titlul III din Codul fiscal, în condiţiile prezentului cod, care se aplică în mod corespunzător.
(11) Competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are competenţă în efectuarea verificării persoanelor fizice, potrivit prezentului capitol, pe întregul teritoriu al ţării.
(2) Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a contribuabilului pe perioada verificată.
(3) Verificarea prevăzută la alin. (1) constă în compararea între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, situaţia fiscală personală a contribuabilului.
(4) Dacă organul fiscal constată o diferenţă semnificativă între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, situaţia fiscală personală, acesta continuă verificarea prevăzută la alin. (1) prin comunicarea avizului de verificare şi stabileşte baza impozabilă ajustată prin utilizarea metodelor indirecte prevăzute la alin. (6). Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit este o diferenţă mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei.
(5) În situaţia în care organul fiscal constată diferenţe semnificative conform alin. (4), acesta solicită contribuabilului prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea justificată a contribuabilului, cu acordul organului fiscal.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 108
Sesizarea organelor de urmărire penală
(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
Dreptul contribuabilului de a fi informat
(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
(2) Organul fiscal prezintă contribuabilului proiectul de raport de inspecţie fiscală, care conţine constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt organelor de inspecţie fiscală.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 106
Obligaţia de colaborare a contribuabilului
(1) Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 105
Reguli privind inspecţia fiscală
(1) Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2) Inspecţia fiscală va fi efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
(3) Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
(4)Abrogat.
(5) Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării.
(6) Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.
(7) La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
(8) La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.
(9) Contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
OUG 19/2008 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 27 februarie 2008, Monitorul Oficial 163/2008;
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 104
Durata efectuării inspecţiei fiscale
(1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni.
(2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 103
Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.
(2) Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 102
Comunicarea avizului de inspecţie fiscală
(1) Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2) În situaţia în care data de începere a inspecţiei fiscale înscrisă în aviz este ulterioară împlinirii termenului prevăzut la alin. (1), inspecţia fiscală nu poate începe înainte de data înscrisă în aviz.
(3) Avizul de inspecţie fiscală se comunică la începerea inspecţiei fiscale în următoarele situaţii:
a) în cazul efectuării unei inspecţii fiscale la un contribuabil aflat în procedura de insolvenţă;
b) în cazul în care, ca urmare a unui control inopinat sau încrucişat, se impune începerea imediată a inspecţiei fiscale;
c) pentru extinderea inspecţiei fiscale la perioade, impozite, taxe şi contribuţii, altele decât cele cuprinse în avizul de inspecţie fiscală.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 101
Avizul de inspecţie fiscală
(1) Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 100
Selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală
(1) Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 99
Competenţa
(1) Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
CAPITOLUL I
Sfera inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 98
Perioada supusă inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1).
CAPITOLUL I
Sfera inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 97
Proceduri şi metode de control fiscal
(1) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:
a) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
b) controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.
(2) La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.
CAPITOLUL I
Sfera inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 96
Formele şi întinderea inspecţiei fiscale
(1) Formele de inspecţie fiscală sunt:
CAPITOLUL I
Sfera inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 95
Persoanele supuse inspecţiei fiscale
CAPITOLUL I
Sfera inspecţiei fiscale
ARTICOLUL 94
Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
CAPITOLUL II
Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale
ARTICOLUL 93
Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale
CAPITOLUL II
Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale
ARTICOLUL 92
Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale
(1) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 91 se întrerup:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) la data depunerii de către contribuabil a declaraţiei fiscale după expirarea termenului legal de depunere a acesteia;
c) la data la care contribuabilul corectează declaraţia fiscală sau efectuează un alt act voluntar de recunoaştere a impozitului datorat.
CAPITOLUL II
Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale
ARTICOLUL 91
Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 90
Stabilirea obligaţiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare
(1) Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.
(2) Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată sau modificată, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 89
Deciziile referitoare la bazele de impunere
(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situaţii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 88
Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;
b) deciziile referitoare la bazele de impunere;
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 87
Forma şi conţinutul deciziei de impunere
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 86
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecţii fiscale.
(2) Pentru creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se pot stabili şi alte competenţe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale.
(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 89.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 85
Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat
(1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 84
Corectarea declaraţiilor fiscale
(1) Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă, pe perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
(2) Declaraţiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative.
(3) În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 83
Depunerea declaraţiilor fiscale
(1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poştă cu confirmare de primire. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă. În cazul impozitelor, taxelor şi al contribuţiilor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, procedura privind transmiterea declaraţiilor prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei.
(31) Data depunerii declaraţiilor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pe portalul e-România este data înregistrării acestora pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului declaraţiilor.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 82
Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale
(1) Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
(2) În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3) Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 81
Obligaţia de a depune declaraţii fiscale
(1) Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
(11) Declaraţiile fiscale sunt documente care se referă la:
a) impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului;
b) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozite şi taxe;
c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;
d) orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.
(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Economiei şi Finanţelor va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 80
Reguli pentru conducerea evidenţei contabile şi fiscale
(1) Evidenţele contabile şi fiscale vor fi păstrate, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evidenţele contabile şi fiscale ale exerciţiului financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare ale acestora sau, în perioada 1-25 a lunii următoare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor fiscale.
(3) Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 79
Obligaţia de a conduce evidenţa fiscală
(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
(2) În vederea stabilirii preţurilor de transfer, contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească şi să prezinte, în termenele stabilite de acesta, dosarul preţurilor de transfer. Conţinutul dosarului preţurilor de transfer va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 78
Registrul contribuabililor
(1) Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală organizează evidenţa plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:
a) datele de identificare a contribuabilului;
b) categoriile de obligaţii fiscale de declarare, potrivit legii, denumite vector fiscal; categoriile de obligaţii fiscale care se înscriu în vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor;
c) alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi instituţii, precum şi din constatările proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.
(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
OUG 46/2009 – privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale din 13 mai 2009, Monitorul Oficial 347/2009;
OUG 19/2008 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 27 februarie 2008, Monitorul Oficial 163/2008;
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 77
Modificări ulterioare înregistrării fiscale
(1) Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2) La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.
(3) În cazul modificărilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilii depun, odată cu declaraţia de menţiuni, şi certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării acestuia şi eliberării unui nou certificat.
(4) Declaraţia de menţiuni este însoţită de documente care atestă modificările intervenite.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 76
Certificatul de înregistrare fiscală
(1) Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală depuse potrivit art. 72 alin. (3) sau, după caz, a cererii depuse potrivit art. 72 alin. (9), organul fiscal eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 10 zile de la data depunerii declaraţiei sau a cererii. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 75
Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală
(1) Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 74
Declararea filialelor şi sediilor secundare
(1) Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 73
Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscală pe documente
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 72
Obligaţia de înregistrare fiscală
(1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:
a) pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
b) pentru comercianţi, persoane fizice şi juridice, precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal.
(2) În scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit titlului III privind impozitul pe venit din Codul fiscal, codul de identificare fiscală este codul numeric personal.
(3) În cazul persoanelor sau al entităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi e), atribuirea codului de identificare fiscală se face exclusiv de către organul fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală depuse de aceste persoane sau entităţi.
(4) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 18 alin. (1), pentru contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. e) care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reţinut este final, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face de organul fiscal la solicitarea plătitorului de venit.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 71
Cazul de forţă majoră şi cazul fortuit
(1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea unui caz de forţă majoră sau a unui caz fortuit.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 70
Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 69
Prelungirea termenelor
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 68
Calcularea termenelor
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 67
Stabilirea prin estimare a bazei de impunere
(1) Organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.
(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situaţii cum ar fi:
a) în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (4);
b) în situaţiile în care organele de inspecţie fiscală constată că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.
(3) În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(4) În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5) Cuantumul obligaţiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepţia celor stabilite în cadrul unei inspecţii fiscale.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 66
Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii
(1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 65
Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale
SECŢIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 64
Forţa probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autorităţile publice
ARTICOLUL 63
Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autorităţile publice
ARTICOLUL 62
Condiţii şi limite ale colaborării
(1) Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autorităţile publice
ARTICOLUL 61
Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public
(1) Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autorităţile publice
ARTICOLUL 60
Obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte
(1)Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ARTICOLUL 59
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii
(1) Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii, cu excepţia informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ARTICOLUL 58
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri
(1) Soţul/soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului
ARTICOLUL 57
Cercetarea la faţa locului
(1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului
ARTICOLUL 56
Prezentarea de înscrisuri
(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
(3) Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii şi expertize
ARTICOLUL 55
Expertiza
(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii şi expertize
ARTICOLUL 54
Obligaţia băncilor de a furniza informaţii
(1) Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia şi va fi adresată Ministerului Economiei şi Finanţelor.
(2) Ministerul Economiei şi Finanţelor împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii şi expertize
ARTICOLUL 53
Furnizarea periodică de informaţii
(1) Contribuabilii sunt obligaţi să furnizeze periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA a 2-a
Informaţii şi expertize
ARTICOLUL 52
Obligaţia de a furniza informaţii
(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 51
Comunicarea informaţiilor între organele fiscale
(1) Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele:
a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediul său, data emiterii şi numărul dosarului;
b) numele şi prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat;
d) ora, ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicate;
e) menţiunea că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte la termenul fixat;
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 50
Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului la sediul său
(1) Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.
CAPITOLUL III
Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 49
Mijloace de probă
(1) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:
a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 48
Îndreptarea erorilor materiale din actele administrative fiscale
(1) Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică actelor administrative fiscale pentru care s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, iar soluţia este definitivă.
(3) Prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înţelege orice greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.
(4) În cazul în care după comunicarea actului administrativ fiscal organul fiscal constată, din oficiu, că există erori materiale în cuprinsul său, acesta comunică contribuabilului un act de îndreptare a erorii materiale.
(5) În situaţia în care îndreptarea erorii materiale este solicitată de contribuabil, organul fiscal procedează astfel:
a) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, emite şi comunică contribuabilului actul de îndreptare a erorii materiale;
b) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, respinge cererea printr-o decizie ce se comunică contribuabilului.
(6) Actul de îndreptare a erorii materiale şi decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale urmează regimul juridic al actului iniţial şi pot fi contestate în condiţiile legii în care putea fi contestat actul iniţial.
OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:
OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 47
Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale
(1) Actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod.
(2) Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea ori modificarea atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate ori desfiinţate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desfiinţate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, va emite un nou act administrativ fiscal, prin care va desfiinţa sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 46
Nulitatea actului administrativ fiscal