Prescripţia dreptului de a cere executarea silită

prescripţia dreptului de a cere executarea silită, mijloc de stingere a dreptului creditorului de a pune în executare, pe cale silită, titlul său executoriu, care presupune neglijarea exercitării acestui drept timp mai îndelungat. P.d.c.e.s. începe să curgă de la data naşterii acestui drept; ea nu este o continuare a prescripţiei dreptului material la acţiune, ci o prescripţie nouă, de sine stătătoare, ce priveşte în exclusivitate posibilitatea de a cere executarea silită a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face, corespunzător obiectului obligaţiei. Din momentul împlinirii acestei prescripţii, organul competent nu mai poate elibera titlul executoriu, iar dacă eliberarea titlului s-a făcut anterior, nu mai poate proceda la punerea lui în executare pe cale silită. Această prescripţie nu împiedică însă, în principiu, executarea voluntară a obligaţiei de către debitor. Aplicarea prescripţiei se face din oficiu, nefiind necesară o cerere specială a părţii interesate. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel; acesta este termenul general, care, în lipsa unei prevederi contrare exprese, se aplică atât în cazul executării silite a titlurilor executorii referitoare la drepturi de creanţă şi drepturi reale mobiliare, cât şi în cazul executării unor obligaţii nepatrimoniale; în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită; în cazul hotărârilor care prevăd termenul de executare, termenul de prescripţie începe să curgă de la expirarea termenului stabilit pentru executare; pentru hotărârile care nu stabilesc un astfel de termen, dreptul de a cere executarea silită se naşte din momentul când ele devin executorii; astfel, hotărârile de primă instanţă, date cu execuţie vremelnică, devin executorii din momentul pronunţării lor; hotărârile nesusceptibile de apel, hotărârile date în primă instanţă, care au fost atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat sau apelul a fost respins ori anulat, precum şi hotărârile date în apel prin care s-a rezolvat fondul pricinii sunt executorii din momentul în care au fost pronunţate, cu excepţia celor care nu au fost atacate cu apel sau au fost atacate cu apel peste termen şi apelul a fost respins ca tardiv, care devin executorii la expirarea termenului de apel; a fortiori, hotărârile care au rămas definitive şi au devenit irevocabile sunt executorii, precum hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate, hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel, hotărârile date în apel, nerecurate; dacă hotărârile susceptibile de recurs au fost atacate cu această cale de atac şi s-a obţinut suspendarea executării, recursul fiind însă respins, momentul în care hotărârile devin executorii este acela al pronunţării hotărârii de respingere; dacă instanţa de recurs admite recursul şi modifică hotărârea sau o casează şi rejudecă cauza în fond, pronunţă o decizie care este irevocabilă, în acest caz, hotărârea instanţei de recurs fiind executorie din momentul pronunţării ei. Momentul în care se sfârşeşte termenul de prescripţie se determină potrivit regulilor de calcul al termenelor procedurale prevăzute de art. .101 C. proc. civ.; astfel, termenele pe zile se calculează pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început să curgă, nici ziua când s-a sfârşit termenul; termenele pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare; termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii; termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Legea reglementează suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei. Suspendarea constă în oprirea temporară a curgerii termenului de prescripţie pe timpul cât durează cauza suspendării şi intervine în cazurile în care inacţiunea titularului dreptului la acţiune nu îi poate fi imputată, ea fiind datorată unor cauze de ordin material, juridic sau moral, care l-au împiedicat să-şi exercite dreptul; potrivit legii, cursul prescripţiei se suspendă: a) în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune (art. 13-15 din Decretul nr. 167/1958); b) pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ juris-dicţional competent; c) atâta timp cât debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmărire; d) în alte cazuri prevăzute de lege. După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor. întreruperea prescripţiei se face de către creditor sau în interesul său, prin acte care, de cele mai multe ori, exprimă voinţa creditorului de a-şi realiza dreptul. Potrivit legii, cursul prescripţiei se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în cazul înfiinţării popririi din oficiu de către instanţa de fond; d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii de reluare a executării, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită; f) în alte cazuri prevăzute de lege. După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. Legea reglementează şi instituţia repunerii în termenul de prescripţie. Astfel, după împlinirea termenului de prescripţie creditorul poate cere repunerea în acest termen, numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Cererea de repunere în termen se introduce la instanţa de executare competentă, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; admiterea cererii de repunere în termenul de prescripţie are ca efect considerarea prescripţiei ca neîmplinită.