AVOCAT COLTUC
România a devenit tărâmul făgăduinței pentru Instituțiile Financiare Nebancare, adică acelea care-ți dau credite la orice oră din zi și din noapte, fără să pună prea multe întrebări. Reclamele care rulează la televizor chiar te conving că-ți vor rezolva toate problemele. Doar că acestea îți pot distruge viața. Și asta pentru că în România dobânzile impuse de aceste instituții nu sunt reglementate, așa cum se întâmplă în alte țări civilizate, unde se învârt în jurul la 10%.
Ei bine, în România ajung până la 7700%
De exemplu au luat credit de 20.000 de euro, plătibil în 5 ani și după ce au plătit lunar câte 600 de euro fiind convinși că au finalizat datoria, la final s-au trezit că mai au de plătit… încă 20.000 de euro. Clauzele abuzive sunt scrise în contract, dar consumatorul de rând nu le înțelege. Și nici nu-și poate imagina că dobânda ajunge la 7000% sau că pentru fiecare zi întârziere va plăti căte 100 de euro chiar și atunci când întregul credit a fost de doar 1000. Asta a făcut ca sute de oameni să se sinucidă pentru că și-au pierdut casele. IFN-urile i-au executat silit și le-au luat tot.
Este prezentat cazul Easy Credit, o afacere de milioane de euro, condusă de Nuțu Fonta, fost deputat, apropiat al lui Gabriel Oprea.
În mod normal, Banca Națională și Parlamentul ar trebui să oprească abuzurile IFN-urilor și să creeze un cadru legislativ care să limiteze domeniile. Dar cum să se întâmple asta când în Parlament și la BNR sunt oameni cu astfel de afaceri, care sunt uneori mai rele de camăta.
Peste 1,8 milioane de români au împrumuturi la aceste IFN-uri care fac profituri într-un an de 2 MILIARDE de euro, cât bugetul Armatei Române într-un an!
BNR și Parlamentul României sunt plătiți din banii contribuabililor și ar trebui să-i protejeze pe cei vulnerabili, pe cetățenii acestei țări, dar din păcate, pare că pun interesele propriilor afaceri sau ale băncilor în fața oamenilor care îi plătesc.