Saptamana de lucru poate fi mai mare de 48 de ore

Dupa patru ani de discutii esuate, cei 27 de membri ai UE au cazut de acord, in noaptea de luni spre marti, in privinta derogarilor de la limita maxima de 48 de ore de lucru pe saptamana.  Revizuirea directivei asupra organizarii

timpului de lucru defineste mai bine derogarile de la plafonul de 48 de ore de lucru pe saptamana, prevazut in legislatia europeana, fara a suprima acest plafon. Potrivit acordului, patronii pot negocia individual cu angajatii lor aceste limite, a anuntat presedintia slovena a UE.

Limita orelor pe care angajatii le pot lucra saptamanal a fost considerata din punctul de vedere al sanatatii si al sigurantei. Potrivit reglementarii, in anumite conditii bine definite, europenii vor putea sa aleaga sa lucreze pana la 60 sau chiar 65 de ore saptamanal.

Perioade de lucru „inactive”

Revizuirea introduce pentru prima oara definirea „perioadelor de lucru inactive”, adica acel interval de timp in care salariatul trebuie sa fie la dispozitia angajatorului, fara a fi prezent la serviciu.

Aceste perioade vor putea sa nu mai fie contabilizate legal ca timp de lucru. Doua decizii ale justitiei europene stipuleaza ca timpul la dispozitia angajatorului trebuie sa fie calculat integral ca timp de lucru. Totusi, majoritatea statelor europene incalca aceasta regula, in special in cazul medicilor.

Sursa: Adevarul

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!