Art. 211. – (1) Când, în conformitate cu reglementările vamale, autoritatea vamală solicită constituirea unei garanţii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de garanţie trebuie să fie constituită de debitor sau de potenţialul debitor.

(2) Autoritatea vamală solicită o singură garanţie pentru o datorie vamală.
(3) Garanţia poate fi constituită, cu acordul autorităţii vamale, şi de către o terţă persoană.
(4) Când debitorul sau potenţialul debitor este o autoritate publică, nu i se solicită nici o garanţie.
(5) Autoritatea vamală poate renunţa la solicitarea constituirii unei garanţii când cuantumul ce trebuie garantat nu depăşeşte echivalentul în lei a 500 euro.
Art. 212. – (1) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, aceasta poate fi cerută de autoritatea vamală atâta timp cât se consideră că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere nu este sigur că se va achita în termenul legal.
(2) Când garanţia nu este solicitată, autoritatea vamală poate cere de la persoana menţionată la art. 211 alin. (1) un angajament de asumare a obligaţiilor pe care această persoană trebuie să le îndeplinească în mod legal.
(3) Garanţia menţionată la alin. (1) este solicitată în momentul aplicării reglementărilor care prevăd constituirea unei asemenea garanţii sau în orice moment ulterior când autoritatea vamală consideră că nu este sigur că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere se va achita în termenul legal.
Art. 213. – La cererea persoanei menţionate la art. 211 alin. (1) sau (3), autoritatea vamală poate permite constituirea unei garanţii globale, care să acopere două sau mai multe operaţiuni vamale pentru care a luat sau poate lua naştere o datorie vamală.
Art. 214. – (1) Atunci când legislaţia vamală prevede constituirea unei garanţii şi sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamală stabileşte cuantumul unei astfel de garanţii la un nivel egal cu:
a) cuantumul exact al datoriei vamale, când aceasta poate fi stabilită cu certitudine în momentul solicitării garanţiei;
b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua naştere, aşa cum a fost estimată de autoritatea vamală în alte cazuri.
(2) Când se constituie o garanţie globală pentru datorii vamale al căror cuantum se poate modifica în timp, cuantumul unei astfel de garanţii este stabilit la un nivel care să permită acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective.
(3) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, cuantumul acesteia este stabilit de autoritatea vamală în aşa fel încât să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1) şi (2).
Art. 215. – O garanţie se poate constitui:
a) printr-un depozit bănesc;
b) printr-un garant.
Art. 216. – (1) Depozitul bănesc se constituie în lei.
(2) Depozitul bănesc se constituie prin depunerea unei sume în numerar sau a unor instrumente de decontare recunoscute ca mijloace de plată de către trezoreria statului.
Art. 217. – (1) Garantul se angajează în scris să plătească în solidar cu debitorul suma garantată a datoriei vamale care devine exigibilă.
(2) Garantul este o terţă persoană stabilită în România şi acceptată de autoritatea vamală.
(3) Autoritatea vamală poate refuza să accepte un garant când acesta nu conferă siguranţa achitării datoriei vamale în termenul prevăzut.
Art. 218. – Persoana obligată să constituie garanţia are dreptul de a alege între modalităţile de constituire a acesteia prevăzute la art. 215. Cu toate acestea, autoritatea vamală poate să nu accepte modalitatea de constituire a garanţiei propuse, când aceasta este incompatibilă cu buna funcţionare a regimului vamal respectiv. Autoritatea vamală poate solicita ca garanţia aleasă să fie menţinută pentru o anumită perioadă de timp.
Art. 219. – (1) Prin regulamentul vamal se pot stabili şi alte modalităţi de constituire a garanţiei decât cele prevăzute la art. 215. De asemenea, se poate stabili, în cazul în care există siguranţa că datoria vamală se achită, ca un depozit în numerar să nu îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 216.
(2) Autoritatea vamală refuză garanţia propusă de debitorul vamal când consideră că o astfel de garanţie nu poate asigura plata datoriei vamale.
Art. 220. – Când autoritatea vamală constată că garanţia constituită nu mai asigură plata datoriei vamale în termenul prevăzut sau nu mai este suficientă pentru acoperirea datoriei vamale, aceasta solicită persoanei menţionate la art. 211 alin. (1), la alegerea sa, să constituie o garanţie suplimentară sau să înlocuiască garanţia iniţială cu o garanţie nouă.
Art. 221. – (1) Garanţia nu se eliberează până în momentul în care datoria vamală pentru care a fost constituită nu se stinge sau nu mai poate lua naştere. Când datoria vamală se stinge sau nu mai poate lua naştere, se eliberează garanţia.
(2) Când datoria vamală a fost stinsă parţial sau poate lua naştere numai cu privire la o parte a cuantumului care a fost garantat, o parte a garanţiei este eliberată la cererea persoanei interesate, numai când cuantumul în cauză justifică o astfel de măsură.
Art. 222. – În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de către Autoritatea Naţională a Vămilor şi aprobată de ministrul finanţelor publice, autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale.