Pot fi românii obligați să execute serviciul militar

Pot Fi Romanii Obligati Sa Lupte La razboi

Pot Fi Romanii Obligati Sa Lupte La razboi?       În caz de război ”armata redevine obligatorie” până la 35 de ani! Refuzul se pedepsește

Pot Fi Romanii Obligati Sa Lupte La razboi
Pot Fi Romanii Obligati Sa Lupte La razboi

Încorporarea românilor în armată este un subiect care interesează acum pe toată lumea. În contextul diferitelor evenimente curente, interne și/sau internaționale, un subiect precum cel ce privește posibilitatea prin care efectuarea serviciului militar în România devine obligatorie poate prezenta interes. De altfel, un subiect precum acesta vine cu scopul de a preveni o probabilă dezinformare.

În cele ce urmează, cu scop strict informativ, vor fi prezentate dispozițiile legale în vigoare care circumstanțiază subiectul efectuării serviciului militar în România.

Pot fi românii obligați să execute serviciul militar?

E notoriu faptul că în prezent serviciul militar poate fi efectuat pe baza de voluntariat, adică, armata nu mai e obligatorie. Acest aspect rezultă din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. Astfel, s-a dispus în sensul în care începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen și militar cu termen redus, se suspendă. Totuși, cetățenii români, bărbați și femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare.

Pe de altă parte însă, aceeași Lege 395/2005, în articolul 3, dispune că pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii. Aceasta înseamnă că în cazul declarării stării de război sau stării de mobilizare, ori în ipoteza instituirii stării de asediu, „armata redevine obligatorie” afirma avocat Zamfirescu

Cine declară sau instituie starea de război, mobilizare sau asediu?

Constituția României ne spune în articolul 65 alineatul (2) că Parlamentul, Camera Deputaților și Senatul în ședință comună, e cel care poate declara mobilizarea totală sau parțială precum și starea de război. Totodată, articolul 93 din Constituția României arată că Președintele României e cel care instituie starea de asediu și starea de urgență. După cum s-a văzut recent, în temeiul acestui articol al Constituției României, Președintele României a declarat starea de urgență în raport de situația pandemică generată de Covid-19.

Despre starea de război, mobilizare, asediu

Constituția României, în ceea ce privește starea de război, starea de mobilizare și starea de asediu se completează practic cu Legea nr. 355 din 20.11.2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război și cu Ordonanța de Urgență nr. 1 din 21.01.1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. Din aceste dispoziții normative aflăm detaliile privind cele 3 ipoteze de interes, în special procedurile de urmat în ceea ce privește fiecare stare declarată sau instituită.

Cine nu poate fi obligat să execute serviciul militar în caz de stare de mobilizare, război sau asediu?

Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare arată că cetățenii încorporabili, în sensul prezentei legi, sunt considerați cetățenii români, bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar, iar femeile pot îndeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar.

Regula de mai sus însă are și excepții, în sensul în care Legea nr. 446/2006 arată categoriile de persoane care sunt scoase din rândul cetățenilor încorporabili. Astfel, cei care nu îndeplinesc serviciul militar sunt: „cei clasați inapți pentru serviciul militar, cu scoatere din evidență, conform baremului medical; personalul hirotonit sau ordinat care aparține cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum și călugării care au o vechime în mănăstire de cel puțin 2 ani; persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executării pedepsei, precum și cele arestate preventiv sau trimise în judecata până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluționat cauza penală”, precum și cei care, în general vorbind, dar cu respectarea unor anumite condiții, au persoane în întreținere

Un aspect interesant de remarcat este dat de articolul 4 al Legii 446/2006 care prevede că ”cetățenii care, din motive religioase sau de conștiință, refuză sa îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul alternativ”. În acest caz nu am vorbi de o neîndeplinire a serviciului militar, ci doar despre faptul că, practic, cel încorporat poate refuza să poarte armă.

Despre procedura încorporării

Legea 446/2006 detaliază procedura prin care cetățeanul român este încorporat, această procedură implicând medicul de familie, istoricul medical, comisia locală de încorporare, etc.

De scos în evidență în acest context este faptul că deși vorbim de o procedură legată de serviciul militar, mijloacele de apărare a drepturilor există în mod clar. Astfel, deciziile comisiilor locale se pot contesta la comisia județeană de încorporare. În orice caz, „dacă recruții consideră că au fost lezați într-un drept sau interes legitim, după epuizarea căilor de atac, se pot adresa instanțelor competente”. Deci orice cetățean se poate adresa în final instanțelor de judecată, în fața unui judecător care o să rezolve acțiunea promovată de acesta, orice cetățean își poate apăra în mod concret drepturile.

Despre sancțiuni în caz de refuz al încorporării

Nu e necunoscut faptul că în cazul încălcării unei obligații stabilite de lege există și sancțiuni. În materia încorporării, există sancțiuni contravenționale, care pot consta în amenzi care pot varia între 500 și 8.000 lei (raportându-ne la valoarea salariului minim brut pe economie), conform Legii 446/2006. Pot exista și sancțiuni penale, Codul penal sancționând infracțiunile de sustragere de la serviciul militar sau de la luarea în evidență militară sau neprezentarea la încorporare sau concentrare. Totuși, cu privire la aceste infracțiuni, trebuie îndeplinite anumite condiții strict prevăzute de Codul penal.

Sursa Adevarul

 

 

 

 

 

 

Suspendarea cauzei pentru motive ce ţin de culpa părţii

Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti la data de 13 iunie 2005, S I, deţinut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava a chemat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestei pârâte de a-i soluţiona, în termenul legal, petiţia înregistrată sub nr. 2560 din 5 mai 2005.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin nesoluţionarea acelei cererii i s-au nesocotit mai multe drepturi constituţionale şi anume, dreptul la petiţionare, cel referitor la liberul acces la justiţie, inclusiv dreptul la asistenţă şi tratament medical.

Prin aceeaşi acţiune, el a cerut obligarea pârâtei să-i răspundă la petiţie, la recunoaşterea drepturilor pretinse precum şi la plata unor daune morale.

În termenul din 25 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , investită cu soluţionarea cauzei ca urmare a sentinţei civile nr. 1181 din 7 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal , a pronunţat încheierea de suspendare a judecăţii conform art. 1551 din Codul de procedură civilă.

Din considerentele acestei încheieri rezultă că măsura suspendării a fost determinată de omisiunea reclamantului de a depune în dosar copia petiţiei nr. 2560 din 5 mai 2005 şi a înregistrării sale la autoritatea publică pârâtă.

Împotriva încheierii de suspendare reclamantul a declarat recurs, susţinând că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii cauzei, ignorând atât situaţia în care el se află, anume aceea de deţinut, cât şi împrejurarea că petiţia la care nu a primit răspuns se află în posesia părţii adverse şi putea fi solicitată acesteia, în copie.

Motivul de recurs este întemeiat.

Potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă, atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

În speţă, cerinţele textului legal mai sus enunţat nu sunt îndeplinite, deoarece nu poate fi vorba de vina reclamantului SI de a fi împiedicat derularea firească a unui litigiu de contencios administrativ, în condiţiile în care el se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi a precizat în cuprinsul acţiunii introductive ca petiţia rămasă nesoluţionată se află în posesia autorităţii publice pârâte.

Deşi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 stabilesc obligaţia reclamantului de a anexa la acţiune o copie după cererea la care nu a primit răspuns, instanţa sesizată, ţinând seama de situaţia specială în care acesta se găseşte, putea şi trebuia să solicite copia respectivă de la autoritatea publică pârâtă, ce deţine actul original, mai ales că la 25 octombrie 2006, era primul termen de judecată cu procedura completă.

Neprocedând în modul arătat şi suspendând cursul judecăţii în lipsa ambelor părţi, curtea de apel a pronunţat o încheiere nelegală, de natură a-l prejudicia pe recurentul-reclamant.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis şi încheierea atacată casată  cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă de fond.

Suspendarea executării actului administrativ. Hotărâre judecătorească. Motivare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara -Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R SRL a solicitat, în temeiul art.14 alin. (l) din Legea nr.554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr.l5682/5.X.2007 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr.l5681/5.X.2007 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

In motivare a arătat că prin decizia contestată a fost nelegal impusă la plata sumei de 926.181 lei reprezentând contribuţii suplimentare la Fondul pentru Mediu şi obligaţii accesorii, motiv pentru care a şi atacat-o pe calea contestaţiei.

Prin sentinţa nr.321/4.12.2007, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea formulată de reclamanta SC R SRL Arad, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.15682/5.X.2007 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr.15681/5.1.2007 emise de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că nici în decizia de impunere şi nici în raportul de inspecţie nu este cuprins temeiul juridic al obligaţiilor stabilite suplimentar. Debitul semnificativ prin cuantumul său şi punerea în executare a acestuia, în condiţiile în care reclamanta a contestat în procedura prealabilă debitul, reţine Curtea de Apel Timişoara, sunt circumstanţe care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 privind iminenţa prejudiciului şi cazul bine justificat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti criticând sentinţa ca neîntemeiată şi nelegală, arătând:

–      Că suspendarea executării actului administrativ fiscal s-a făcut fără fixarea şi plata cauţiunii prevăzute obligatoriu de dispoziţiile art.215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

–      Că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta a solicitat suspendarea „până la pronunţarea instanţei de fond”, iar dispozitivul menţionează: „până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ”, ceea ce ar avea semnificaţia suspendării până la soluţionarea irevocabilă a cererii.

–      Că reclamanta nu a dovedit cele două condiţii necesare, cumulativ, pentru suspendarea executării, astfel încât hotărârea pronunţată e lipsită de temei legal.

Recursul se fondează.

Dispoziţiile art.14 din legea nr.554/2004 condiţionează admiterea cererii de suspendare a unui act administrativ de existenţa – şi implicit dovedirea unor „cazuri bine justificate” şi a unei „pagube iminente”.

Dispoziţiile art.2 alin.2 lit.t) definesc sintagma „cazuri bine justificate” ca acele împrejurări, legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

In speţă, instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia cu privire la condiţia legală a „cazului bine justificat”.

Singura motivare a instanţei se referă la valoarea de titlu executoriu a deciziei de impunere şi la suma de bani foarte mare la care reclamanta a fost obligată prin titlu. Aceste argumente conturează însă doar condiţia pagubei iminente, nu şi pe cea a cazului bine justificat.

Recursul a fost admis, iar sentinţa modificată în totalitate, cererea de suspendare fiind respinsă ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art.304 pct. 9 C.proc.civ.

Decizie nr. 896/2008 privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala

In temeiul prevederilor art. 8 alin. (1), (3) si (5) si ale art. 6 alin. (3) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 106/2008 privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii, precum si ale art. 9 alin. (3) si ale art. 14 din Legea nr. 451/2004 privind marca temporala, presedintele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii emite prezenta decizie.

Capitolul I – Dispozitii generale

Art. 1
(1) Prezentele norme tehnice si metodologice se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, precum si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii de marcare temporala.
(2) Orice persoana fizica sau juridica poate beneficia de servicii de marcare temporala in conditiile Legii nr. 451/2004 privind marca temporala si ale prezentei decizii.

Art. 2
In intelesul prezentei decizii, urmatorii termeni se definesc astfel:
a) ANC – Autoritatea Nationala pentru Comunicatii;
b) serviciu de marcare temporala – serviciul prin care unor date in forma electronica li se asociaza, printr-un mecanism de incredere, o marca temporala;
c) furnizor de servicii de marcare temporala (furnizor) – orice persoana, fizica sau juridica, care ofera servicii de marcare temporala in conformitate cu prevederile Legii nr. 451/2004 si ale prezentei decizii;
d) utilizator – orice persoana, fizica sau juridica, care, in baza unui contract incheiat cu un furnizor, beneficiaza de servicii de marcare temporala;
e) cheie privata – codul digital, cu caracter de unicitate, generat printr-un dispozitiv hardware si/sau software specializat;
f) cheie publica – codul digital, pereche a cheii private, necesar verificarii marcii temporale;
g) date de verificare a marcii temporale – date in forma electronica, cum ar fi coduri sau chei publice, utilizate in scopul verificarii unei marci temporale;
h) dispozitiv criptografic securizat – un dispozitiv hardware cu un inalt grad de fiabilitate, protejat impotriva modificarilor si a utilizarii neautorizate, care asigura un grad inalt de securitate a operatiilor criptografice in conformitate cu cerintele Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica;
i) politica de marcare temporala – regulile si principiile generale aplicate de furnizor in procesul de emitere si administrare a marcilor temporale;
j) functie hash-code – algoritmul aplicat asupra unui document electronic, care creeaza o amprenta unica a acelui document;
k) SHA – Algoritm Securizat de Hash-code (Secure Hash Algorithm);
l) RFC -documentele care au fost supuse analizei publice in cadrul unui proces coordonat de Grupul de lucru pentru ingineria internetului;
m) extensie de tip critic pentru marcare temporala – extensia unui certificat digital care trebuie procesata in mod obligatoriu de aplicatia care il utilizeaza, limitând folosirea cheii private asociate certificatului exclusiv la aplicarea semnaturii digitale din cadrul unei marci temporale.

Capitolul II – Autoritatea de reglementare si supraveghere

Art. 3
In conformitate cu dispozitiile art. 6 alin. (3) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 106/2008 privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii, ANC exercita atributiile care revin autoritatii de reglementare si supraveghere in domeniul marcarii temporale.

Art. 4
(1) In cadrul Registrului furnizorilor de servicii de certificare, prevazut la art. 28 din Legea nr. 455/2001, ANC va crea o sectiune distincta pentru inregistrarea furnizorilor de servicii de marcare temporala.
(2) ANC gestioneaza Registrul furnizorilor de servicii de marcare temporala, denumit in continuare registru. Forma acestui registru este prevazuta in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta decizie.
(3) Actualizarea registrului se efectueaza exclusiv de catre personalul ANC desemnat in acest sens si vizeaza toate modificarile privind activitatea furnizorului, precum si alte informatii relevante furnizate de acesta.

Art. 5
ANC va face publice, spre consultare, urmatoarele date din registru:
a) tipul furnizorului – persoana fizica sau juridica;
b) numele si prenumele sau denumirea furnizorului, dupa caz;
c) forma de organizare a furnizorului persoana juridica – societate comerciala, regie autonoma, institutie publica, organizatie neguvernamentala;
d) domiciliul sau sediul – tara, oras, judet/sector, strada, numar, bloc, scara, etaj, apartament, cod postal, telefon, fax, e-mail, adresa in pagina web;
e) cetatenia, pentru persoana fizica, sau nationalitatea, pentru persoana juridica;
f) data la care si-a inceput activitatea de furnizare de servicii de marcare temporala;
g) cheia publica a furnizorului;
h) descrierea politicii de marcare temporala a furnizorului;
i) situatia activitatii furnizorului – operationala, suspendata, incetata, in curs de transferare, in curs de remediere a unor probleme identificate de ANC, cu indicarea termenului-limita;
j) istoricul furnizorului – data de incepere a activitatii, perioade de suspendare, alte situatii asemanatoare.

Art. 6
(1) Informatiile prevazute la art. 5 din prezenta decizie sunt disponibile public, prin intermediul paginii de internet a ANC.
(2) Pe pagina de internet a ANC se vor publica si informatii cu privire la Legea nr. 451/2004, prezentele norme tehnice si metodologice, informatii generale cu privire la utilizarea marcilor temporale, informatii actualizate din domeniul marcarii temporale, trimiteri catre paginile de internet ale furnizorilor de servicii de marcare temporala.

Art. 7
(1) ANC are obligatia de a pastra confidentialitatea tuturor informatiilor primite de la furnizorul de servicii de marcare temporala, cu exceptia celor prevazute de Legea nr. 451/2004 si de prezenta decizie ca fiind publice.
(2) ANC poate incheia un acord de confidentialitate asupra informatiilor primite de la furnizorul de servicii de marcare temporala, la cererea acestuia.
(3) Personalul cu atributii de control din cadrul ANC este obligat sa pastreze confidentialitatea datelor de care a luat cunostinta cu ocazia exercitarii atributiilor de control in ceea ce priveste activitatea furnizorilor de servicii de marcare temporala.

Capitolul III – Furnizorii de servicii de marcare temporala

SECTIUNEA 1 – Dispozitii comune

Art. 8
(1) Cu 30 de zile inainte de inceperea activitatii, furnizorul de servicii de marcare temporala va notifica ANC, prin completarea formularului prevazut in anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta decizie.
(2) Odata cu efectuarea notificarii prevazute la alin. (1), furnizorii au obligatia de a comunica ANC informatiile si documentele prevazute la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 451/2004 si in anexa nr. 2.
(3) In termen de 10 zile de la primirea notificarii, ANC poate solicita completarea documentatiei prezentate, in conformitate cu alin. (2).
(4) Furnizorii au obligatia de a comunica ANC, cu cel putin 30 de zile in avans, orice intentie de modificare a procedurilor de securitate a sistemului informatic utilizat, cu precizarea datei si a orei la care modificarea intra in vigoare, precum si obligatia de a confirma in termen de 24 de ore modificarea efectuata.
(5) In cazuri urgente, in care securitatea serviciilor de marcare temporala este afectata, furnizorii pot efectua modificari ale procedurilor de securitate, urmând sa comunice ANC, in termen de 24 de ore, modificarile efectuate si justificarea deciziei luate.
(6) Furnizorii de servicii de marcare temporala sunt obligati sa respecte, pe parcursul desfasurarii activitatii, procedurile de securitate si de certificare declarate potrivit alin. (2)-(5). Acestia vor furniza servicii de marcare temporala in conformitate cu politica de marcare temporala declarata.

Art. 9
(1) Furnizorul este obligat sa genereze sau sa achizitioneze o pereche functionala cheie privata-cheie publica si sa isi protejeze cheia privata prin utilizarea unui dispozitiv criptografic securizat, luând masurile necesare pentru a preveni pierderea, dezvaluirea, modificarea sau utilizarea neautorizata a cheii sale private.
(2) Perechea functionala prevazuta la alin. (1) va fi folosita exclusiv in scopul aplicarii semnaturii electronice asupra marcilor temporale emise.
(3) Cheia privata nu poate fi dedusa in niciun fel din cheia sa publica pereche.
(4) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa detina certificatul corespunzator cheii publice, pe baza caruia se va putea verifica semnatura asupra marcii temporale.
(5) Certificatul utilizat pentru marcarea temporala va fi transmis ANC, in forma electronica, la data notificarii inceperii activitatii.

Art. 10
(1) Furnizorii de servicii de marcare temporala au obligatia sa respecte dispozitiile legale din domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal.
(2) La data inceperii activitatii de furnizare de servicii de marcare temporala, furnizorul trebuie sa detina calitatea de operator de date personale si sa depuna la ANC o copie de pe certificatul doveditor, eliberat de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

Art. 11
(1) Furnizorii de servicii de marcare temporala au obligatia de a crea si mentine un registru electronic operativ de evidenta a marcilor temporale.
(2) Registrul electronic operativ de evidenta a marcilor temporale trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
a) toate marcile temporale emise de catre furnizorul de servicii de marcare temporala, cuprinzând, pe lânga marca temporala propriu-zisa, si date referitoare la marca temporala si la certificatul utilizat;
b) inregistrari ale evenimentelor aparute in sistemul informatic utilizat pentru generarea marcilor temporale.
(3) Informatiile prevazute la alin. (2) lit. a) trebuie sa fie disponibile permanent pentru consultare pe pagina de internet a furnizorului.
(4) Furnizorul de servicii de marcare temporala are obligatia de a transmite, la cerere, catre ANC informatiile prevazute la alin. (2) lit. b).
(5) Structura si conditiile de exploatare ale registrului electronic operativ de evidenta a marcilor temporale sunt prevazute in anexa nr. 3, care face parte integranta din prezenta decizie.

Art. 12
(1) Furnizorii de servicii de marcare temporala trebuie sa aduca la cunostinta tuturor utilizatorilor termenii si conditiile care privesc utilizarea serviciilor de marcare temporala, si anume:
a) datele de contact ale furnizorului;
b) politica de marcare temporala aplicata;
c) standardele tehnice aplicabile;
d) precizia timpului din marcile temporale;
e) orice limitari in folosirea serviciului de marcare temporala;
f) obligatiile utilizatorului;
g) informatii despre cum trebuie verificata marca temporala si orice limitari posibile asupra perioadei de valabilitate;
h) descrierea practicilor, procedurilor si sistemelor care asigura securitatea si integritatea datelor, accesul autorizat permanent la acestea si modalitatile de prevenire a accesului neautorizat (codul de practici si proceduri);
i) politica privind protectia datelor cu caracter personal;
j) perioada de timp in care sunt pastrate inregistrarile referitoare la evenimente ale furnizorului;
k) disponibilitatea serviciilor.
(2) Aceste informatii trebuie sa fie disponibile pe pagina de internet a furnizorului de servicii de marcare temporala.

Art. 13
(1) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa dispuna de mijloace financiare si de resurse materiale, tehnice si umane corespunzatoare pentru garantarea securitatii, fiabilitatii si continuitatii serviciilor oferite;
b) sa dovedeasca ANC ca dispune de resursele financiare pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-ar putea cauza cu prilejul desfasurarii activitati de marcare temporala si ca este capabil sa acopere pierderile suferite de catre o persoana care isi intemeiaza conduita pe efectele juridice ale marcilor temporale, in conditiile prevazute la art. 10 din Legea nr. 451/2004, pâna la concurenta echivalentului in lei al sumei de 10.000 euro pentru fiecare risc asigurat. Riscul asigurat este fiecare prejudiciu produs, chiar daca se produc mai multe asemenea prejudicii ca urmare a neindeplinirii de catre furnizor a unei obligatii prevazute de lege. Furnizorul va trebui sa depuna la ANC o scrisoare de garantie din partea unei institutii financiare de specialitate sau o polita de asigurare la o societate de asigurari, in favoarea ANC, in valoare cel putin egala cu echivalentul in lei al sumei de 300.000 euro;
c) sa foloseasca personal având cunostinte de specialitate, experienta si calificare necesare pentru furnizarea serviciilor respective;
d) sa utilizeze numai dispozitive criptografice securizate pentru efectuarea operatiilor criptografice implicate in procesul generarii marcii temporale;
e) sa utilizeze un sistem informatic care sa respecte cerintele de securitate prevazute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 451/2004;
f) sa pastreze toate informatiile necesare pentru a putea face dovada marcarii temporale in cazul unui eventual litigiu (inregistrari ale marcilor temporale emise, documentatia aferenta algoritmilor si procedurilor de generare a marcilor temporale emise, alte documente) pentru o perioada de minimum 10 ani de la data emiterii.
(2) In vederea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) lit. e), furnizorul va publica documentatia aferenta mecanismului implementat in vederea indeplinirii acestei obligatii, iar o copie a documentatiei va fi transmisa ANC.

Art. 14
Orice persoana, fizica sau juridica, care doreste sa beneficieze de servicii de marcare temporala trebuie:
a) sa furnizeze informatiile referitoare la identitatea sa;
b) sa respecte limitarile impuse de furnizorul de servicii de marcare temporala.

SECTIUNEA 2 – Mecanismul marcarii temporale a documentelor

Art. 15
(1) Marcarea temporala este realizata cu respectarea urmatoarelor etape:
a) utilizatorul transmite furnizorului o cerere de emitere a marcii temporale pentru un anumit document electronic. Cererea va contine amprenta digitala a documentului pentru care se face cererea, amprenta creata prin intermediul aplicarii unei functii hash-code asupra documentului;
b) intr-un interval de timp stabilit prin politica de marcare temporala, furnizorul de servicii de marcare temporala executa urmatoarele operatiuni asupra amprentei digitale a documentului primit de la utilizator, folosind un sistem informatic sigur, care indeplineste cerintele de securitate prevazute de art. 4 din Legea nr. 451/2004:
1. aplica informatia de timp, raportându-se la baza de timp;
2. aplica celelalte date prevazute de Legea nr. 451/2004 si orice alte date prevazute in politica sa de marcare temporala care nu contravin prevederilor legale si standardelor recunoscute in materie;
3. o semneaza electronic utilizând un certificat digital calificat;
c) in urma acestor operatiuni rezulta marca temporala care este transmisa utilizatorului.
(2) Autenticitatea marcii temporale poate fi verificata de catre terti pe baza documentului original, a marcii temporale, a cheii publice a furnizorului de servicii de marcare temporala si a functiei hash-code utilizate pentru crearea amprentei digitale a documentului.

Art. 16
(1) Furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa utilizeze informatia de timp furnizata de furnizorul unic de baza de timp.
(2) Furnizorul unic de baza de timp este Sistemul informatic pentru furnizarea orei oficiale a României, realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
(3) Sursa de timp folosita de catre furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa fie sincronizata cu referinta de timp oferita de furnizorul unic de baza de timp, abaterea maxim admisa fiind de +/- 1 secunda.
(4) Furnizorul de servicii de marcare temporala are obligatia de a lua toate masurile pentru calibrarea echipamentelor, astfel incât valoarea prevazuta la alin. (3) sa nu fie depasita.
(5) In cazul in care detecteaza cazuri in care au fost emise marci temporale cu depasirea valorii prevazute la alin. (3), furnizorul va transmite ANC o instiintare in acest sens.
(6) Furnizorul are obligatia de a pastra datele care dovedesc respectarea valorii prevazute la alin. (3) (de exemplu, log-urile de sincronizare) si de a le pune la dispozitia ANC, la cerere.

Art. 17
(1) Furnizorul de servicii de marcare temporala este obligat sa puna la dispozitia utilizatorilor software-ul necesar pentru utilizarea serviciului.
(2) Furnizorul trebuie sa ofere utilizatorilor urmatoarele informatii despre software-ul pus la dispozitie:
a) conditiile in care este disponibil software-ul;
b) instructiunile de folosire;
c) obligatiile utilizatorului;
d) orice alte limitari privind utilizarea software-ului.
(3) Software-ul pus la dispozitie de catre furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa permita utilizatorului sa verifice daca marcarea temporala a fost realizata in mod corect, prin analiza automata a cel putin urmatoarelor elemente:
a) structura marcii temporale;
b) amprenta din marca temporala;
c) semnatura electronica a marcii temporale, respectiv validitatea certificatului folosit pentru semnare.

Art. 18
(1) Marca temporala va avea structura stabilita in anexa nr. 4, care face parte integranta din prezenta decizie.
(2) De asemenea, marca temporala trebuie sa includa:
a) un identificator pentru tara in care furnizorul de servicii de marcare temporala este stabilit, acolo unde este aplicabil;
b) un identificator pentru furnizorul de servicii de marcare temporala, care va contine cel putin numarul de ordine din registru;
c) un identificator pentru unitatea care emite marci temporale.
(3) Datele prevazute la alin. (2) se vor introduce in marca temporala folosindu-se câmpul „tsa” din cadrul structurii marcii temporale. Introducerea acestui câmp este obligatorie.
(4) ANC va publica eventualele modificari ale formatului descris in anexa nr. 4, pe baza evolutiei tehnologiilor sau a normelor internationale recunoscute in domeniu.

Art. 19
(1) In vederea asigurarii conformitatii cu cerintele Legii nr. 451/2004 si ale prezentei decizii, se recomanda respectarea urmatoarelor standarde si recomandari de catre furnizorii de servicii de marcare temporala:
a) SR ETSI TS 101 861 V1.2.1: 2005 Profil de marcare temporala;
b) SR ETSI TS 101 862 V1.3.2: 2005 Profil de certificat calificat;
c) SR ETSI TS 102 023 V1.2.1: 2005 Semnaturi electronice si infrastructuri (ESI). Cerinte privind politica pentru autoritatile de marcare temporala;
d) SR ISO/CEI 18014-1: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Servicii de marcare temporala. Partea 1: Cadru;
e) SR ISO/CEI 18014-2: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Servicii de marcare temporala. Partea 2: Mecanisme care produc marci temporale independente sau SR ISO/CEI 18014-3: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Servicii de marcare temporala. Partea 3: Mecanisme care produc marci temporale inlantuite;
f) SR ISO/CEI TR 14516: 2005 Tehnologia informatiei. Tehnici de securitate. Indrumari pentru utilizarea si administrarea serviciilor partilor terte de incredere;
g) Internet X.509 Public Key Infrastructure Time-Stamp Protocol (TSP): IETF RFC 3161;
h) Cryptographic Message Syntax: IETF RFC 2630;
i) Internet X.509 Public Key Infrastructure Certificate and CRL Profile: IETF RFC 2459;
j) Date and Time on the Internet: Timestamps: IETF RFC 3339.
(2) Furnizorii au obligatia de a pune la dispozitia publicului, pe pagina proprie de internet, informatii privind standardele pe care le aplica in cadrul activitatii propriu-zise de generare a marcii temporale si procedurile de securitate utilizate.

Art. 20
Amprenta digitala utilizata in procesul de marcare temporala, creata prin intermediul aplicarii unei functii hash-code asupra unui document in forma electronica, trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
a) sa permita identificarea unica a documentului in forma electronica, datorita imposibilitatii practice de a crea amprente identice pentru documente diferite;
b) sa nu permita deducerea continutului documentului respectiv, datorita imposibilitatii practice de a reconstitui continutul documentului original pe baza amprentei.

Art. 21
Furnizorul foloseste doar functia hash-code SHA1 (optional SHA2) si algoritmul de criptare RSA. Este interzisa folosirea teoremei chinezesti a resturilor.

Art. 22
(1) Certificatul furnizorului de servicii de marcare temporala trebuie sa fie emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile Legii nr. 455/2001.
(2) Certificatul furnizorului va contine in mod obligatoriu extensia pentru marcare temporala prevazuta in standardele internationale in vigoare (RFC 3161 – protocol de marca temporala, sectiunea 2.3). Extensia trebuie sa fie de tip critic.

Art. 23
Marca temporala va fi transmisa solicitantului prin mecanismele de transport prevazute in standardul international RFC 3161 – protocol de marca temporala, sectiunea a 3-a. Se va implementa in mod obligatoriu cel putin protocolul HTTP.

Art. 24
(1) Serviciul de verificare a marcilor temporale se asigura catre terti si este mentionat expres in contractul incheiat intre furnizorul de servicii de marca temporala si utilizator.
(2) Verificarea trebuie sa poata fi realizata automat, prin internet, fiind accesibila oricarei persoane fizice sau juridice care isi bazeaza conduita pe efectele juridice ale unei marci temporale.

SECTIUNEA 3 – Suspendarea sau incetarea activitatii furnizorilor de servicii de marcare temporala

Art. 25
(1) In conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 451/2004, controlul respectarii dispozitiilor Legii nr. 451/2004, precum si ale prezentei decizii revine ANC, care actioneaza prin personalul de control de specialitate imputernicit in acest scop.
(2) ANC are dreptul de a efectua controale asupra furnizorilor de servicii de marcare temporala, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate.
(3) In vederea exercitarii atributiilor de control, personalul imputernicit in acest scop este autorizat in limitele legii:
a) sa aiba acces liber, permanent, in orice loc in care se afla echipamentele necesare furnizarii serviciilor de marcare temporala;
b) sa solicite orice document sau informatie necesara in vederea verificarii respectarii obligatiilor ce incumba furnizorului de servicii de marcare temporala;
c) sa verifice punerea in aplicare a oricaror proceduri utilizate de catre furnizorul de servicii de marcare temporala supus controlului;
d) sa sigileze orice echipamente necesare furnizarii de servicii de marcare temporala sau sa retina orice document care are legatura cu aceasta activitate, pe o perioada care nu poate depasi 15 zile, daca aceste masuri se impun.

Art. 26
(1) ANC va dispune, prin decizie, suspendarea activitatii furnizorului de servicii de marcare temporala pâna la incetarea cauzelor care au determinat luarea masurii, in urmatoarele situatii:
a) furnizorul nu respecta politica de marcare temporala si procedurile de securitate declarate, intr-un mod in care afecteaza securitatea procesului de marcare temporala;
b) furnizorul incalca obligatia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 451/2004;
c) odata cu aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute la art. 12 din Legea nr. 451/2004;
d) furnizorul nu respecta obligatiile prevazute la art. 8 alin. (4) si art. 16;
e) furnizorul nu remediaza in termenul stabilit de ANC orice alte deficiente aparute ca urmare a nerespectarii prevederilor Legii nr. 451/2004 si ale prezentei decizii si constatate cu prilejul efectuarii controalelor de catre ANC.
(2) Odata cu comunicarea deciziei de suspendare temporara a activitatii, ANC comunica furnizorului un termen in care trebuie sa remedieze problemele care au determinat luarea acestei masuri. Termenul nu poate fi mai mic de 30 de zile. Furnizorul poate solicita motivat prelungirea acestui termen.
(3) Suspendarea activitatii inceteaza in momentul in care furnizorul face dovada incetarii cauzelor care au determinat luarea masurii.
(4) Daca furnizorul nu remediaza problemele care au determinat suspendarea in termenul stabilit in conditiile alin. (2), ANC va dispune, prin decizie, incetarea activitatii acestuia.
(5) In perioada in care activitatea sa este suspendata, furnizorul are obligatia sa asigure continuarea functionarii serviciului de verificare a marcilor temporale, precum si consultarea in regim on-line a registrului electronic, cu exceptia cazului in care deficientele se gasesc la nivelul acestor sisteme.

Art. 27
(1) In cazul in care furnizorul intentioneaza sa inceteze activitatile legate de marcarea temporala, va informa ANC, cu cel putin 30 de zile in avans, despre intentia sa, respectiv despre existenta si natura imprejurarii care justifica imposibilitatea de continuare a activitatilor, prin completarea formularului prevazut in anexa nr. 5, care face parte integranta din prezenta decizie.
(2) Furnizorului ii revine obligatia ca, in situatia in care se afla in imposibilitate de a continua activitatile legate de marcarea temporala si nu a putut prevedea aceasta situatie cu cel putin 30 de zile inainte ca incetarea activitatilor sa se produca, sa informeze ANC in termen de 24 de ore din momentul in care a luat cunostinta sau trebuia si putea sa ia cunostinta despre imposibilitatea continuarii activitatilor.
(3) Atât in cazul incetarii activitatii din initiativa sa, cât si in cazul in care incetarea activitatii a fost dispusa de ANC, furnizorul de servicii de marcare temporala va desemna alt furnizor de servicii de marcare temporala, caruia ii va transfera, in tot sau in parte, activitatile sale. Transferul va opera in urmatoarele conditii:
a) furnizorul de servicii de marcare temporala va instiinta fiecare utilizator, cu cel putin 30 de zile in avans, despre intentia sa de transferare a activitatilor legate de marcarea temporala catre un alt furnizor, mentionând identitatea acestuia;
b) furnizorul de servicii de marcare temporala va face cunoscuta utilizatorilor sai posibilitatea de a refuza acest transfer, precum si termenul si conditiile in care refuzul poate fi exercitat.
(4) Furnizorul aflat in unul dintre cazurile prevazute la alin. (1) si (2), ale carui activitati nu sunt preluate de un alt furnizor de servicii de marcare temporala, este obligat sa depuna la ANC informatiile si documentele prevazute la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 451/2004, precum si dovada revocarii certificatului utilizat in procesul de marcare temporala.

Capitolul IV – Dispozitii finale

Art. 28
Prezenta decizie se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I, si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii.

Anexa nr. 1

    
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Continutul si structura Registrului furnizorilor de servicii de marcare temporala                                   ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 1. ¦Numarul de ordine al inregistrarii, generat automat                                                            ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 2. ¦Codul de identificare a furnizorului de servicii de marcare temporala                                          ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 3. ¦Calitatea furnizorului: persoana fizica sau persoana juridica                                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 4. ¦Numele si prenumele furnizorului (pentru persoana fizica)/Denumirea (pentru persoana juridica)                 ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 5. ¦Adresa (tara, oras, judet/sector, strada, numar, bloc, scara, etaj, apartament, cod postal, telefon, fax,      ¦
¦    ¦e-mail, adresa pagina web)                                                                                     ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 6. ¦Codul unic de inregistrare la registrul comertului (pentru persoana juridica)                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 7. ¦Data la care a inceput activitatea                                                                             ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 8. ¦Cheia publica a certificatului digital folosit de furnizorul de servicii in procesul de marcare temporala      ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦ 9. ¦Descrierea sistemelor furnizorului de servicii de marcare temporala                                            ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦10. ¦Codul de proceduri si practici al furnizorului de servicii de marcare temporala                                ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦11. ¦Descrierea politicii generale a furnizorului de servicii de marcare temporala                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦12. ¦Tipul garantiei furnizorului                                                                                   ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦13. ¦Societatea de asigurari/Institutia financiara care garanteaza capacitatea financiara a furnizorului            ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦14. ¦Suma asigurata/Suma acoperita prin scrisoarea de garantie                                                      ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦15. ¦Situatii critice: câmp ce poate contine referiri la ultima situatie critica (de exemplu, intreruperea          ¦
¦    ¦temporara a activitatii din cauza unor probleme tehnice, modificarea procedurilor, sanctiuni etc.)             ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦16. ¦Data si ora ultimei actualizari a registrului                                                                  ¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦17. ¦Situatia furnizorului (operational, suspendat, activitatea incetata, in curs de transferare a activitatii etc.)¦
+----+---------------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦18. ¦Motivul suspendarii/reluarii/incetarii activitatii (daca este cazul)                                           ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Anexa nr. 2

    
+---------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Formular de notificare pentru furnizorii de servicii de marcare temporala                    ¦
+---------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Furnizor de servicii de marcare temporala  ¦Tara     ¦Oras     ¦Sector     ¦Str.      ¦Nr.   ¦
¦persoana fizica/juridica                   +---------+---------+-----------+----------+------¦
¦                                           ¦         ¦         ¦           ¦          ¦      ¦
+-------------------------------------------+---------+---------+-----------+-----------------¦
¦Domiciliul sau sediul                      ¦Bl.      ¦Et.      ¦Ap.        ¦Cod postal       ¦
¦                                           +---------+---------+-----------+-----------------¦
¦                                           ¦         ¦         ¦           ¦                 ¦
¦                                           +---------+---------+-----------+-----------------¦
¦                                           ¦Tel.     ¦Fax      ¦E-mail     ¦Web              ¦
¦                                           +---------+---------------------+-----------------¦
¦                                           ¦         ¦                     ¦                 ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦Cod de inregistrare la registrul comertului          ¦Tip societate                          ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦                                                     ¦                                       ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦Banca                                                ¦Nr. cont bancar                        ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦                                                     ¦                                       ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦Nationalitate                                        ¦Cetatenie                              ¦
+-----------------------------------------------------+---------------------------------------¦
¦                                                     ¦                                       ¦
+---------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Data inceperii activitatii                 ¦                                                 ¦
+-------------------------------------------+-------------------------------------------------¦
¦Opis documente anexate                     ¦                                                 ¦
+---------------------------------------------------------------------------------------------+

INSTIINTARE – ANGAJAMENT

Subsemnatul, ……………. (numele si prenumele/denumirea), instiintez Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC) referitor la desfasurarea serviciilor de marcare temporala, mentionate in prezentul document, cu incepere de la data de …………..
Ma angajez sa imi desfasor activitatea in conformitate cu prevederile Legii nr. 451/2004 privind marca temporala, ale Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii nr. 896/2008 privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala, precum si cu standardele europene si internationale in domeniu.
Ma oblig sa acopar prejudiciile pe care le-as putea cauza utilizatorilor, in conditiile prevazute la art. 10 din Legea nr. 451/2004.
De asemenea, ma angajez sa comunic utilizatorilor instructiunile practice de marcare temporala, precum si termenele si conditiile de utilizare a serviciilor de marcare temporala.
1. contractul de inchiriere/actul de proprietate pentru sediu;
2. adeverinta din partea administratiei finantelor publice privind plata la zi a taxelor si impozitelor catre stat;
3. certificat de bonitate sau scrisoare de garantie din partea bancii, prin care persoana fizica/juridica desfasoara plati si incasari curente;
4. o scrisoare de garantie in valoare de ……………, in favoarea ANC, la ………………….. (numele institutiei financiare)/o polita de asigurare la …………. (numele societatii de asigurare), in favoarea ANC, in valoare de ………………*);
5. certificatul calificat folosit in activitatea de marcare temporala;
6. politica de marcare temporala aplicata;
7. descrierea generala a sistemului informatic utilizat pentru desfasurarea activitatii de marcare temporala, insotita de o declaratie de conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 451/2004;
8. descrierea practicilor, procedurilor si sistemelor care asigura securitatea si integritatea datelor, accesul autorizat permanent la acestea si modalitatile de prevenire a accesului neautorizat (codul de practici si proceduri);
9. politica referitoare la protectia datelor cu caracter personal;
10. certificatul care dovedeste calitatea de operator de date cu caracter personal.

       Furnizor,                                       Din partea ANC,
........................                      ..................................
      Data si ora                             Am primit documentatia mentionata.
........................

___________ 
*) Se va opta pentru una dintre cele doua variante, in conformitate cu prevederile art. 13
 alin. (1) lit. b) din prezenta decizie.

Anexa nr. 3 – CONTINUTUL MINIMAL al Registrului electronic operativ de evidenta a marcilor temporale

I. Registrul electronic operativ de evidenta a marcilor temporale va cuprinde:
1. Lista tuturor marcilor temporale emise de catre furnizorul de servicii de marcare temporala, cuprinzând urmatoarele informatii:
A. Date referitoare la marca temporala

    
+------------------------------------------------------------------------------+
¦Nr. ¦Categorie de date                                                        ¦
¦crt.¦                                                                         ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 1. ¦Identificator unic                                                       ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 2. ¦Data si ora la care marca temporala a fost aplicata                      ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 3. ¦Cod de identificare utilizator                                           ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 4. ¦Amprenta documentului supusa marcarii temporale                          ¦
+----+-------------------------------------------------------------------------¦
¦ 5. ¦Identificarea algoritmului utilizat pentru generarea amprentei           ¦
+------------------------------------------------------------------------------+

   B. Date referitoare la furnizor/certificatul furnizorului 

+------------------------------------------------------------------------------+
¦1.¦Nume                                              ¦SubjectName             ¦
+--+--------------------------------------------------+------------------------¦
¦2.¦Data emiterii                                     ¦                        ¦
+--+--------------------------------------------------+------------------------¦
¦3.¦Valabilitate                                      ¦                        ¦
+--+--------------------------------------------------+------------------------¦
¦4.¦Date de identificare ale furnizorului de servicii ¦IssuerName, SerialNumber¦
¦  ¦de certificare superior                           ¦                        ¦
+------------------------------------------------------------------------------+

C. Marca temporala emisa
2. Inregistrari ale evenimentelor aparute in sistemul informatic utilizat pentru generarea marcilor temporale:
– sincronizarile cu baza de timp;
– schimbarea cheilor criptografice;
– opriri ale sistemului;
– incidente de securitate.
II. Regimul de acces la informatiile cuprinse in Registrul electronic operativ de evidenta a marcilor temporale
? Informatiile de la pct. 1 vor fi disponibile permanent pentru consultare pe pagina de internet a furnizorului de servicii de marcare temporala.
? Informatiile de la pct. 2 vor fi facute publice in conformitate cu politica de marcare temporala a furnizorului si vor fi furnizate, la cerere, Autoritatii Nationale pentru Comunicatii.

Anexa nr. 4 – CONTINUTUL SI STRUCTURA MARCII TEMPORALE

    
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦               Nume               ¦          Explicatie detaliata          ¦Structura ASN1 ¦Observatii¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦A. Informatii despre marca temporala propriu-zisa                                                     ¦
¦(TSTInfo)                                                                                             ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Versiune                          ¦                                        ¦INTEGER        ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Politica                          ¦                                        ¦OID            ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Amprenta de marcat                ¦Hash-ul + algoritmul de hash            ¦messageImprint ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Numar serial unic                 ¦                                        ¦INTEGER        ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Momentul exact de timp al emiterii¦UTC, notatie "zulu"                     ¦GeneralizedTime¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Precizie                          ¦Secunde, milisecunde, microsecunde      ¦Accuracy       ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Numar aleatoriu (Nonce)           ¦                                        ¦INTEGER        ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Numele furnizorului               ¦                                        ¦GeneralName    ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Extensii                          ¦                                        ¦Extensions     ¦optional  ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦B. Semnatura furnizorului                                                                             ¦
¦(ContentInfo ce incapsuleaza o structura signedData)                                                  ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Info semnatura                    ¦Semnatura propriu-zisa (SignatureValue),¦signerInfo     ¦          ¦
¦                                  ¦insotita de datele de identificare ale  ¦               ¦          ¦
¦                                  ¦semnatarului (SignerIdentifier)         ¦               ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Certificatul furnizorului         ¦                                        ¦certs          ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦                                  ¦                                        ¦               ¦          ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦C. Statutul PKI (PKIStatusInfo)                                                                       ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Codul de status PKI               ¦                                        ¦PKIStatus      ¦          ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Mesajul text PKI                  ¦                                        ¦PKIFreeText    ¦optional  ¦
+----------------------------------+----------------------------------------+---------------+----------¦
¦Informatii despre eroarea PKI     ¦                                        ¦PKIFailureInfo ¦optional  ¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Anexa nr. 5

    
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Formular de informare cu privire la incetarea activitatii unui furnizor de servicii de marcare temporala¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Nume furnizor                                              ¦Codul din registrul furnizorilor de servicii¦
+-----------------------------------------------------------¦                                            ¦
¦                                                           ¦                                            ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Motivele incetarii activitatii:                                                                         ¦
¦                                                                                                        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Data la care a instiintat ANC                              ¦Data incetarii activitatii                  ¦
¦                                                           ¦                                            ¦
+-----------------------------------------------------------+--------------------------------------------¦
¦Numele furnizorului care va prelua activitatea             ¦Codul din registrul furnizorilor de servicii¦
+-----------------------------------------------------------¦                                            ¦
¦                                                           ¦                                            ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦Masuri luate referitoare la utilizatori:                                                                ¦
¦                                                                                                        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------¦
¦                                                                                                        ¦
¦                                                                                                        ¦
¦                                                                                                        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Marca temporala. Norme tehnice si metodologice

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008 a fost publicata Decizia nr. 896 din 2 octombrie 2008 a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala.

Normele se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, precum si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii marcare temporala.

In acest sens, se stabileste ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa notifice ANC, cu 30 de zile inainte de inceperea activitatii, precum si orice intentie de modificare a procedurilor de securitate a sistemului informatic utilizat, cu precizarea datei si a orei la care modificarea intra in vigoare, precum si obligatia de a confirma in termen de 24 de ore modificarea efectuata.

De asemenea, este prevazut si mecanismul marcarii temporale a documentelor, stabilindu-se ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa utilizeze informatia de timp furnizata de furnizorul unic in baza de timp, respectiv Sistemul informatic pentru furnizarea orei oficiale a Romaniei, realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Se mai arata ca ANC are dreptul de a efectua controale asupra furnizorilor de servicii de marcare temporala, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate, fiind abilitata sa dispuna, prin decizie, suspendarea activitatii furnizorului pana la incetarea cauzelor care au determinat luarea masurii, in urmatoarele situatii:
1. furnizorul nu respecta politica de marcare temporala si procedurile de securitate declarate, intr-un mod in care afecteaza securitatea procesului de marcare temporala;
2. furnizorul isi incalca obligatia de a crea si de a mentine un registru electronic operativ de evidenta cuprinzand momentul de timp la care au fost emise marcile temporale;
3. odata cu aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de art. 12 din Legea nr. 451/2004;
4. furnizorul nu comunica ANC in avans intentia de a modifica procedurile de securitate a sistemului informatic utilizat;
5. furnizorul de servicii de marcare temporala nu utilizeaza informatia de timp furnizata de furnizorul unic de baza de timp.

Odata cu comunicarea deciziei de suspendare temporara a activitatii, ANC comunica furnizorului un termen in care trebuie sa remedieze problemele ce au determinat aceste masuri, fara ca acest termen sa poata fi mai mic de 30 de zile. Suspendarea activitatii va inceta in momentul in care furnizorul face dovada incetarii cauzelor care au determinat luarea masurii.

Act al organelor vamale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale. Suspendarea executării. Condiţii

Reclamanta SC „C.A.P.” SRL a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a se dispune suspendarea executării procesului verbal din 21 mai 2002 şi a deciziei nr.373/2002 privind obligarea sa la plata sumei de 3.317.303.515 lei plus majorări până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr.373/2002 şi a procesului verbal din 21 mai 2002.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.9  din Legea nr.29/1990.

Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 26 iulie 2002, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării, până la soluţionarea dosarului nr.4972/2002 al Curţii de Apel Timişoara.

Instanţa  de fond a reţinut că în raport de cuantumul  obligaţiilor fiscale stabilite de pârâţi în  sarcina reclamantei, pentru  prevenirea  producerii unei pagube iminente se justifică suspendarea  executării actelor administrative atacate.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării  a declarat recurs pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti,            susţinând că:

– nejustificat a fost  admisă cererea de suspendare  nefiind întrunite condiţiile art.9 din Legea nr.29/1990;

– înainte de suspendarea executării instanţa avea obligaţia să pună în vedere reclamantei să depună o cauţiune potrivit  dispoziţiilor art.403 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, Curtea îl va respinge ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990: „ În cazurile bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii”.

Rezultă din  interpretarea textului legal mai sus invocat, că pentru acordarea suspendării executării trebuie îndeplinite două condiţii în mod cumulativ şi anume existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube.

Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Timişoara se află în curs de soluţionare dosarul  nr.4972/2002 având ca obiect  anularea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a  solicitat, respectiv procesul verbal din 21 mai 2002 şi decizia Ministerului Finanţelor nr.373/2002, ceea ce înseamnă dovada unei cauze bine justificate; iar cuantumul obligaţiilor fiscale, stabilite în sarcina intimatei, de 3.317.303.515 lei, plus majorările aferente, presupune o pagubă iminentă, pentru prevenirea căreia în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990.

Cât  priveşte cauţiunea prevăzută de art.403 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se constata că dispoziţiile procedurale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în speţă, Legea nr.29/1990 fiind o lege specială, suspendarea executării fiind solicitată în baza dispoziţiilor art.9 din această lege.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză şi că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.

Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă şi nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cererea reclamantei respinsă.