Antreprenori români, uitaţi-vă la Trump si FACETI CEVA! avocat firme

„Toată viaţa mea nu am făcut decât să găsesc ce este mai bun în oameni în companii, să dezleg potenţialul lor creativ. Asta voi face şi cu America. Avem nevoie de spitale, de şcoli, de o nouă infrastructură. Vom dubla creşterea economică”. Până la urmă, ce rezultat avem în urma alegerilor americane? Un businessman a ajuns la Casa Albă. Este primul preşedinte din istoria Americii miliardar. Este pentru prima dată când un organizator de companii care valorează miliarde de euro devine organizator de instituţii.

Imagini pentru trump

Este uimitor cum de un miliardar a ajuns să fie votat de clasele în derivă ale Americii de oamenii care au avut în ultimele trei decenii de pierdut în urma globalizării, de pe urma căreia au câştigat în primul rând miliardari ca Trump.

Globalizarea, circulaţia liberă a capitalului amplifică randamentele, dar viteza sa de circulaţie este incomparabilă cu cea a circulaţiei forţei de muncă. De aici, tensiunea apărută între clasa celor care au avut de câştigat din libera circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a capitalului şi cei care nu au putut ţine pasul.

Nu a existat până acum un lider american care să pună în mod atât de frust şi de conectat la realitate problema fabricilor dispărute din oraşele americane, a infrastructurii căzute şi să pună sub semnul întrebării în mod pragmatic orice ideologie care în loc să îmbunătăţească viaţa omului, dimpotrivă, i-o înrăutăţeşte.

Când vorbea Trump despre fabricile dispărute din mijlocul Americii, din Chicago, Detroit, Ohio, parcă ar fi vorbit de fabricile şi locurile de muncă dispărute din Oneşti, din Roman sau Feteşti.

Antreprenorul din el îi spune simplu: orice tratat de comerţ, orice ideologie sau orice idee a cărui aplicare aduce astfel de rezultate dezastruoase pentru oameni trebuie oprită.

Numai în comunism alimentarele erau goale, în case era frig şi întuneric şi totuşi numele unei ideologii ni se spunea că totul este bine.

Victoria lui Trump arată că nu poţi fugi de realitate, să te ascunzi în paginile unor manuale şi concepte, dacă acestea în practică nu dau rezultate.

Victoria lui Trump înseamnă pentru cei care au condus România în ultimii 26 de ani, că vor trebui să dea socoteală de ce 3 milioane de români au trebuit să plece din ţară. Vor trebui să dea socoteală de ce astăzi pe calea ferată viteza este mai mică decât în 1990, de ce oraşele au fost depopulate, de ce din 8 milioane de locuri de muncă, nu mai sunt ocupate decât 4 milioane.

Nu poţi fugi de realitate, în numele niciunei ideologii – asta ne arată victoria lui Trump din America.

„De ce China să crească cu 7% şi noi să creştem doar cu 2-3%?”, a pus Trump pentru prima dată problema în acelaşi mod pragmatic, a diferenţialului asumat ca atare de economişti de creştere economică între aşa-numitele emergic markets şi pieţele mature.