Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Bancuri cu animale

Regele Leu in padure, cheama toata animalele si le spune sa formeze 2 tabere:
– Cei frumosi in stanga mea, cei destepti in dreapta mea, repede!
Animalele se impart toate, care si cum, numai maimuta ramane pe loc. Singura dintre toti, ramane in mijlocul drumului. Leu o intreaba:
– Tu ce astepti, ma rog?
La care maimuta:
– Pai si ce-ai vrea sa fac acum’… sa ma rup in 2?

O femeie cauta un cadou pentru sotul ei. La un moment intra intr-un pet-shop si se opreste in fata unei broaste. Pretul afisat era exorbitant:10000euro. Il intreaba pe vanzator: – Ce are de special broasca pt. a costa asa de mult??? – Face sex oral mai bine decat o zeita. Femeia isi zice atunci ca ar fi un cadou f. original si ca in mod sigur o sa-i faca placere barbatului ei. Cumpara broasca si pleaca bucuroasa. Seara i-o ofera barbatului ei ii ureaza la multi ani si se duce la culcare. Pe la 3 dimineata o trezesc niste zgomote ciudate. Sotul ei nu era langa ea. Era in bucatarie cu sortul pus plin de faina din cap pana-n picioare, cu borcane desfacute peste tot, etc. si cu broasca langa el. – Dar ce faci draga la ora asta? – O invat sa faca mancare… dupa asta… poti sa te cari

Ursul si iepurele merg cu masina. Vulpea, fasneata, la autostop.
– Merg si eu cu voi?
– Hai!
– Cand sa coboare, vulpea intreaba:
– Vreti bani sau va platesc in natura?
– Cum in natura?
– Pai, stiti, imi scot chilotii, si…
– Dupa o matura chibzuinta, ursul:
– Prefer bani!
– Vulpea da din umeri, plateste si pleaca. Dupa alte eforturi intelectuale, ursul:
– Mai, iepure, sa stii c-am facut bine cerand bani si nu plata in natura; nu de alta, dar chilotii aia mie-mi erau mici, iar tie mult prea mari

Melcul porneste din tufis spre casa vanatorului. Merge el ce merge, zi si noapte, incet-incet, urca si coboara… peste sapte zile ajunge la usa vanatorului. Bate la usa, vanatorul deschide. Se uita in stanga, nimic, in dreapta nimic, in jos, melcul. Enervat, ii trage un picior de-l trimite la loc in tufis.
Melcul o ia de la inceput: incet-incet, urca si coboara… Peste 7 zile, ajunge iar la casa vanatorului. Bate la usa, acesta ii deschide. La care melcul ii spune:
– Auzi ba, ce-a fost cu faza aia de-adineauri?

Doua furnici fumau iarba. La un moment dat apare elefantul. Cand il vad, furnicile se pun pe ras. Elefantul, mirat, le intreaba: – Ce-ati patit mai? – Wahahahahaâ�Śelefantule, vezi tu firmitura asta de paine? – Da. – N-ai curaj sa te sui pe ea! Elefantul pune un picior pe ea zi zice: – Poftim ca m-am suit! – Wahahahaâ�Śelefantuleâ�Ścat esti tu de mareâ�Śn-ai curaj sa iei cealalta firmitura de paine de pe jos si sa ti-o pui in cap! Elefantul ia si cealalta firmitura de paine de pe jos si si-o pune in cap. – Wahahahahahaâ�Ś.furnicile se terminau de ras. Elefantul: – Ma acum ce mai este? Furnicile: – Mamaaaa cata sandvisul!

Un cetatean se trezeste dimineata si, uitandu-se in gradina propriei case, observa o gorila in stejarul personal. Intrigat, suna la „Asociatia Coboratorilor de Gorile din Copaci”, care il asigura ca vor trimite un om sa rezolve problema. Acesta soseste rapid, fiind dotat cu o bata de baseball, o pusca, o pereche de catuse si un caine chihuaua. Cetateanul nostru, uimit il intreaba ce are de gand sa faca. Omul raspunde: – Eu voi urca in copac, lovesc gorila, ea cade, chihuaua o musca de testicule, gorila isi va apropria mainile intr-un gest disperat de aparare, iar dumneata ii vei pune catusele. – Bine, bine, zice cetateanul, dar pusca la ce foloseste? – In cazul in care cad eu primul din copac, impusti chihuaua …

Un cuplu apare la un curs de biologie si pentru ca erau certati, femeia se aseaza in primul rand, iar barbatul in ultimul rand. La un moment dat, profesorul zice:
– Un taur sanatos trebuie sa aiba pana la 12 cuplari pe zi…
Femeia din primul rand:
– Ma scuzati, domnule profesor, cate?
– Pana la 12.
– Repetati, va rog, pentru ultimul rand!
Barbatul din ultimul rand:
– Spuneti-mi, profesore, este vorba de cuplarile cu o singura vaca sau cu 12?
– Desigur, cu 12.
– Multumesc, repetati, va rog si pentru primul rand…

Un om avea un papagal care injura. Intr-o zi exasperat, il inchide in camara. Nimic, numai porcarii ii ieseau pe gura papagalului. Il inchide in sifonier. Si mai rau. Il inchide in congelator. Dupa un minut tace. Deschide omul usa congeletorului. Papagalul zice: „Va rog sa acceptati scuzele mele pentru neplacerile provocate, va asigur insa ca nu se vor mai repeta!” Omul sa cada pe spate, nu-i venea sa creada. Tot papagalul: „Apropo… doar asa, de curiozitate; gaina cu ce-a gresit?”

iesi leul nostru nervos din vizuina (nu de alta da leoaica avusese o migrena noaptea trecuta) si se repezi la vulpe:…Tu-ti gatu` matii, ia spune fah, cine e regele animalelor ?- Tu, tu, tu esti, maria ta”, se uda vulpea…Mai merge si da peste lup:- Ia zi gustere, cine e regele animalelor, ca-ti mananc ficatii acu’ – Doar tu, Maria ta, zice lupul galben de frica.Mai merge el… Intr-o poiana elefantul manca linistit niste iarba:- Ia zi ma, umflatule, cine e regele animalelor, ca-ti scot inima si ti’o arat .Elefantul ll prinde cu trompa dupa cap, il izbeste de vreo 3 copaci si-l lasa lat in mijlocul drumului, pascand in continuare netulburat. dupa juma de ora de lesin, Regele se trezi mormaind: – Frate… daca nu stii, nu stii si gata, nu trebuie sa devii violent acu’…