Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Acțiunea în repetițiune. Prescripție.

Index alfabetic : acțiune în repetițiune

– prescripție

– plată nedatorată

C.civ., art. 1092

*Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată.

 

În situația în care o sumă de bani a fost plătită în temeiul unei hotărâri judecătorești  și, ulterior, tot printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care a plătit în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire, deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

În acest caz, termenul de prescripție curge nu de la momentul efectuării plăţii, potrivit regulilor generale, ci de la data la care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a actului, în temeiul căreia a fost făcută plata, a devenit definitivă.

 

Secția I civilă, decizia nr. 917 din 22  februarie 2013

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.11.2010, reclamanta S.C. E. Bucureşti S.A. prin Sucursala E. Bucureşti, a formulat cerere în restituirea plăţii nedatorate împotriva pârâtului I.A., solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 550.793 lei, reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58 lei, reprezentând actualizarea creanţei cu indicele total de inflaţie de la data 16.07.2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât, urmare a executării silite prin poprire până la data de 31.08.2010; actualizarea sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligaţiei, cu indicele total de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

În motivare, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 662 din 28.09.2001, s-a dispus admiterea acţiunii formulată de I.A., obligarea Sucursalei E. Bucureşti la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 lei noi) reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului de către Sucursala E. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe Sucursala E. Bucureşti a formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar în termenul legal s-a formulat recurs de către Sucursala E. Bucureşti şi, urmare a respingerii acestuia, sentinţa civilă nr. 662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, fiind ulterior învestită cu formulă executorie şi pusă în executare de către reclamantul I.A.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.2003, Judecătoria sector 6 a admis cererea de încuviinţare a executării, pentru suma de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), reprezentând creanţa constatată prin sentinţa civila nr.662/2001, actualizata cu indicele total de inflaţie.

Urmare a încuviinţării executării silite, Banca B., în calitate de terţ poprit, la solicitarea executorului, a procedat la consemnarea sumei conform procesului verbal întocmit de executor şi, ulterior, în data 16.07.2003, la virarea acesteia către debitorul I.A.

Conform convenţiei de funcţionare depozit din 06.06.2003, notelor contabile ale Băncii B., suma încasată prin poprire de către I.A. este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă care este plată nedatorată ca urmare a faptului că brevetul care a stat la baza litigiului care a determinat plata acestei sume, a fost anulat. Astfel, brevetul de invenţie nr. 113185 CI cu titlul Procedeu şi instalaţie de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular pe I.A., a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 193/2006 de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Conform art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit”.

De asemenea, potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată conform principiului repunerii în situaţia anterioară, în situaţia în care anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune numai desfiinţarea retroactivă a actului, ci şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către I.A., în aceste condiţii reprezintă o plata nedatorată şi impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, precum şi pe dispoziţiile art. 992-994 şi 1092 din C.civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse s-a împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti,  Secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Art.8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar şi pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut, sau putea să cunoască paguba, precum şi persoana responsabilă.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului, căreia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligaţia sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiţiei noutăţii.

Prin urmare, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii situat în lunile iunie şi iulie 2003, moment faţă de care introducerea acţiunii, la data de 21.12.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că momentul la care plata realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a fost momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat brevetul, până la acel moment plata având caracter datorat.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs, intimatul-pârât pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestora, s-a arătat că în mod greşit a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, întrucât art. 8 din Decretul nr.167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar si pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut sau putea să cunoască paguba precum şi persoana responsabilă.

Reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului căruia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul privind obligarea sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat lipsa caracterului de noutate a  invenţiei  brevetate, aceasta fiind singura apărare în fond a pricinii.

Astfel, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii, mai precis iunie-iulie 2003, moment faţă de care introducea acţiunii la data de 21.11.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Aşa cum recunoaşte apelanta prin cererea de chemare în judecată, sumele achitate de către aceasta au avut la bază existenţa unui brevet de invenţie, precum şi ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare a acesteia la plata drepturilor cuvenite pentru folosirea elementelor din brevetul de invenţie.

Plata s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite şi nicidecum prin grija reclamantei de a respecta drepturile izvorâte din brevet, în anul 2003.

Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen general de prescripţie de trei ani.

De altfel chiar şi în cadrul dosarului prin care a fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia. Deci, încă de la data plăţii aceasta a cunoscut paguba precum şi pe cel îndreptăţit la restituire. Chiar şi după acest moment, respectiv la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie, soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, invocată de către instanţa de apel, reclamanta nu a înţeles să-şi valorifice dreptul material la acţiune în sensul reparării pagubei pricinuite prin eliberarea brevetului de invenţie atacat.

Este cât se poate de firesc şi evident că reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie avea cunoştinţă de motivele de anulabilitate a brevetului şi totodată de persoana ce a primit plata nedatorată.

Acest moment, al formulării acţiunii de anulare a brevetului, este datat 16.03.2004.

Nimeni şi nimic nu au împiedicat pe reclamantă să solicite restituirea prestaţiei, în cadrul acţiunii de anulare amintită sau separat.

Acţiunea în anulare nu a întrerupt cursul prescripţiei, întrucât prin petit nu s-a formulat un capăt de cerere în legătură cu prezenta cauză.

Faţă de cele învederate instanţa de apel a făcută o greşită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul începerii cursului prescripţiei extinctive.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Acţiunea de faţă are natura juridică a unei acţiuni în repetiţiune, deoarece ne aflăm în prezenţa executării unei obligaţii de care partea reclamantă nu mai este ţinută.

Conform art. 1092 Cod civil „ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetiţiunii”.

Astfel, reclamanta a fost obligată la plata unei sume prin hotărâre judecătorească, iar executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii sume. Întrucât tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care plăteşte în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

Acţiunea în repetiţiune este o acţiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripţie de drept comun, care încep să curgă de la momentul efectuării plăţii.

În cazul de faţă, această regulă nu este aplicabilă, întrucât la momentul la care se efectuase plata, aceasta nu avea caracter de plată nedatorată, fiind efectuată în temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în executare pe cale silită.

Potrivit art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.”

Deşi în speţă nu este vorba despre săvârşirea unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume devenită nedatorată prin anularea actului care a stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti care a constituit titlul executoriu, termenul de prescripţie va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenţie a devenit definitivă, respectiv la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti.

           În determinarea momentului la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere atitudinea subiectivă a păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în instanţă lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia sau alte cauze de nulitate a brevetului învederate ulterior, în acţiunea de constatare a nulităţii brevetului, întrucât acestea constituiau simple susţineri asupra cărora numai instanţa de judecată, după soluţionarea căii de atac a apelului, când decizia a devenit definitivă, putea să aprecieze asupra justeţii  acestor  susţineri,  astfel încât paguba să  poată  fi determinată cu certitudine.

Pentru argumentele menţionate anterior, Înalta Curte a considerat că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958, motivul de recurs invocat nefiind incident în cauză astfel încât, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.