Ce modificari sunt aduse procedurii de executare silita?

Legea nr. 138/2014, recent promulgata de presedinte, dar care nu a fost inca publicata in Monitorul Oficial, aduce o serie de noutati importante in ceea ce priveste procedura de executare silita precizeaza avocatul COLTUC MARIUS.

Astfel, este eliminata etapa de incuviintare a executarii silite din competenta instantelor si o atribuie executorilor judecatoresti, se arata in expunerea de motive a actului normativ. Motivul il reprezinta faptul ca s-a constatat o crestere a volumului de activitate a instantelor de executare din cauza numarului relativ mare de cereri de incuviintare a executarii silite. Astfel, pentru a rezolva aceasta situatie, s-a impus eliminarea etapei de incuviintare a executarii silite din competenta instantei si atribuirea acestei sarcini executorului judecatoresc, motiveaza initiatorii actului normativ.

Mai mult decat atat, in baza noilor reglementari, instanta de executare va fi in masura sa determine dobanzile, penalitatile si alte asemenea sume care se cuvin de drept creditorului, urmand a le stabili prin incheiere, a continuat Natalia Berindean.

De asemenea, recentul act normativ reintroduce obligativitatea investirii cu formula executorie a titlurilor executorii, cu exceptia hotararilor judecatoresti. Conform avocatului, hotararea arbitrala se va investi cu formula executorie inainte de a formula cererea de executare silita.

„Prin reintroducerea investirii cu formula executorie, din nou se vor prelungi termenele de recuperare a sumelor, o masura in defavoarea creditorilor. Procedura de executare silita este destul de greoaie, termenele nu sunt in favoarea creditorilor. Termenele reale de a obtine poprirea conturilor debitorului si a cunoaste situatia financiara a debitorului sunt de cel putin doua, trei luni. Prin introducerea investirii cu formula executorie (de exemplu, executarea unui Bilet la ordin sau fila CEC), acest termen, de a obtine o reactie clara a debitorului, va depasi trei luni”, a subliniat avocatul contactat de noi.

De cealalta parte, initiatorii actului normativ sustin ca procedura de investire cu formula executorie pentru titlurile executorii, altele decat hotararile judecatoresti, a fost reintrodusa in Codul de procedura civila pentru asigurarea unui control al instantelor de judecata asupra acestor categorii de inscrisuri si tinand cont de faptul ca incuviintarea executarii silite presupune o etapa ulterioara, care consta in verificarea indeplinirii conditiilor de forma, verificare pe care o va realiza executorul judecatoresc competent.

Acestia considera ca ar fi mai potrivit ca investirea cu formula executorie sa fie aplicata altor titluri executorii decat hotararile judecatoresti.

Pe langa noutatile mentionate anterior, Legea nr. 138/2014 stabileste ca instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul/sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel

Totodata, noile dispozitii inlatura procedura de regularizare pentru contestatia la executare, iar acest lucru era de asteptat, intrucat in practica au fost numeroase cazuri in care la momentul judecarii contestatiei executarea silita era deja finalizata, a aratat sursa citata.

Lasă un comentariu