Cum poate fi contestata o decizie de concediere .
Angajații care consideră că au fost concediați ilegal pot contesta decizia de concediere și pot obține diverse remedii, de la despăgubiri egale cu salariile neplătite, la reintegrarea în cadrul vechiului loc de muncă. Însă, pentru a obține astfel de remedii, angajatul trebuie să facă o serie de pași. In masura in care salariatul considera ca decizia de concediere este nelegala si/sau netemeinica poate formula contestatie impotriva acesteia, in termen de 45 zile calendaristice de la data comunicarii, la instanta de judecata.
Pe calea contestatiei se poate solicita instantei sa dispuna anularea deciziei de concediere ca fiind nelegala sau/si netemeinica si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat in calitate de salariat al angajatorului, de la data concedierii si pana la data platii efective.
In masura in care salariatul doreste sa se intoarca la locul de munca ca urmare a anularii deciziei de concediere, poate solicita instantei de judecata sa dispuna si reintegrarea pe postul detinut anterior concedierii, in caz contrar, contractul individual de munca va inceta de drept la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere.
Daca prin desfiintarea locului de munca si concedierea salariatului s-a produs si un prejudiciu moral si se face dovada acestui prejudiciu, se va putea solicita instantei si obligarea angajatorului la plata de daune morale.
De asemenea, daca s-au avansat si cheltuieli de judecata (onorariu de avocat, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuieli de transport, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului), se va putea solicita pe calea contestatiei si obligarea angajatorului la plata acestor cheltuieli.
Contestatia impotriva deciziei de concediere trebuie sa contina toate elementele unei cereri de chemare in judecata, respectiv: numele si prenumele, domiciliul sau resedin?a, codul numeric personal si, daca este cazul, numarul de telefon, adresa de e-mail, contul bancar ale salariatului, iar pentru angajator, denumirea si sediul sau si, daca sunt cunoscute, numarul de inregistrare la registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice; numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta salariatul �n proces, iar �n cazul reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional.
In contestatie se va preciza obiectul cererii de chemare in judecata (anularea deciziei de concediere, plata despagubirii banesti, reintegrarea, plata daunelor morale, a cheltuielilor de judecata) precum si toate motivele de fapt si de drept ale contestatiei. Aici se vor arata toate motivele de nelegalitate si de netemeincie ale deciziei de concediere.
Desi in litigiile de munca sarcina probei apartine angajatorului, contestatorul trebuie, sub sanctiunea decaderii, sa propuna toate probele de care intelege sa se foloseasca in cadrul procesului (inscrisuri, interogatoriu, martori, etc.) prin aceeasi contestatie.
In urma administrarii probelor si dezbaterilor in fond, instanta de judecata se pronunta asupra contestatiei formulate, putand dispune admiterea acesteia si anularea deciziei de concediere ca fiind nelegala sau/si netemeinica. Urmarea anularii deciziei de concediere, instanta va dispune reintegrarea salariatului pe postul detinut anterior (daca a fost solicitata), obligarea angajatorului la plata unei despagubiri banesti egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in calitate de salariat de la data concedierii pana la data reintegrarii efective, obligarea la plata daunelor morale (daca este cazul) si a cheltuielilor de judecata.
In cazul in care instanta constata ca decizia de concediere este legala si temeinica va respinge contestatia, cu consecinta obligarii salariatului contestator (daca este cazul) la plata cheltuielilor de judecata.
Hotararea Tribunalului de admitere sau de respingere a contestatiei este executorie, aceasta putand fi pusa in executare de la momentul comunicarii catre partea careia ii profita solutia.